Dreptul Comerțului Internațional

TEMA I: GENERALITĂŢI PRIVIND DREPTUL COMERŢULUI INTERNAŢIONAL. O1: Noţiunea, caracterele şi importanţa dreptului comerţului internaţional.

O2: Obiectul dreptului comerţului internaţional. O3: Raportul juridic de comerţ internaţional.

O4: Subiectele raportului juridic de comerţ internaţional.

O5: Izvoarele dreptului comerţului internaţional.

O1: Noţiunea, caracterele şi importanţa dreptului comerţului internaţional.

Dreptul Comerţului Internaţional constituie ansamblul normelor de drept care reglementează raporturile de comerţ internaţional şi de cooperare economică şi tehnico-ştiinţifică, stabilite între participanţii la comerţ internaţional.

Importanţa dreptului comerţului internaţional este prescrisă de următoarele circumstanţe:

- tendinţa ascendentă de globalizare, inclusiv în sfera activităţii comerciale a agenţilor

economici;

- necesitatea unificării continue a practicii comerciale;

- trecerea continuă de la regimele economice închise la cele de piaţă;

- necesitatea instituirii garanţiilor suplimentare în beneficiul creditorului, întru evitarea riscului neexecutării sau executării necorespunzătoare a prestaţiei datorate de către debitor.

Metodei de reglementare în raporturile comerciale internaţionale îi este caracteristică poziţia de egalitate juridică în care se află subiectele, unele faţă de altele.

Normele juridice prin care sunt reglementate raporturile de drept al comerţului internaţional instituie un set de reguli privind simplificarea şi accelerarea operaţiunilor comerciale. Aceste reguli se evidenţiază prin următoarele circumstanţe:

- formalităţile cerute pentru validitatea actului juridic sunt minime şi uşor de îndeplinit;

- în materie comercială majoritatea sistemelor de drept naţional nu reclamă o formulare anume pentru punerea în întârziere a debitorului. Se prevede că punerea în întârziere poate rezulta din orice înscris;

- normele dreptului comerţului internaţional consacră în materie de probaţiune principiul libertăţii probelor, potrivit căruia dovada unui contract comercial se poate face prin orice mijloace, chiar prin martori şi prezumţii, indiferent de valoarea acelui contract;

- termenele de prescripţie în materie comercială sunt mai scurte decât cele existente în dreptul

civil;

- procedura simplificată de soluţionare a litigiilor datorită instituirii jurisdicţiei arbitrajului internaţional.

O2: Obiectul dreptului comerţului internaţional.

Obiectul dreptului comerţului internaţional îl constituie raporturile de comerţ internaţional şi de cooperare economică şi tehnico-ştiinţifică.

Sunt obiect al dreptului comerţului internaţional doar acele raporturi patrimoniale care se caracterizează prin următoarele atribute coexistente: comercialitatea şi internaţionalitatea.

Există raporturi de drept naţional care, deşi sunt lipsite de atributul internaţionalităţii, au legătură strânsă cu raporturile comerciale internaţionale. Aşa este, de exemplu, statutul juridic al persoanei juridice şi cel al persoanei fizice, participanţi la raporturile comerciale internaţionale.

O3: Raportul juridic de comerţ internaţional.

Criteriile de identificare a raportului de drept al comerţului internaţional sunt: criteriul

comercialităţii şi criteriul internaţionalităţii.

Primul criteriu, comercialitatea, desemnează calitatea unui raport juridic de a fi comercial. Calificarea noţiunii de „comercial” aparţine dreptului naţional al fiecărui stat şi se face după criterii proprii.

Pentru determinarea comercialităţii, legislaţiile naţionale folosesc două elemente de distincţie şi

anume:

a. subiecţii de drept implicaţi;

b. actele sau faptele juridice concret săvârşite.

Dacă se ia în considerare primul element, dreptul comercial va primi aplicare numai cu privire la persoanele care au calitatea de comerciant. Acest concept este numit subiectiv şi se fondează pe premiza că dreptul comercial este un drept profesional, un drept al comercianţilor. Conceptul subiectiv este întâlnit în dreptul german şi în sistemele influenţate de el.

Dacă se ia în considerare al doilea element, dreptul comercial se va aplica numai actelor necesare vieţii comerciale. Acest concept este numit obiectiv şi se întâlneşte în dreptul francez şi sistemele influenţate de acesta. Potrivit conceptului dat, codul comercial este un cod al comerţului şi nu un cod al comercianţilor.

În concluzie, este important ca actele comerciantului, ca şi cele ale necomerciantului, să fie analizate de la caz la caz pentru a se stabili corect natura lor juridică, precum şi regimul legal care le este aplicabil.

Al doiea criteriu, internaţionalitatea, presupune existenţa unui element de extraneitate în cadrul raportului de drept al comerţului internaţional. Nu orice element de extraneitate prezent într-un raport juridic este de natură să confere acestuia atributul internaţionalităţii. De exemplu, în practica internaţională se consideră, că pentru caracterul internaţional al unui raport juridic cetăţenia părţilor,

ca element de extraneitate, este irelevant. În schimb, dacă sediul sau domiciliul părţilor se află în state diferite, având deci caracter de extraneitate, această împrejurare, de regulă, este luată în consideraţie pentru determinarea caracterului internaţional al contractului respectiv.

Totuşi, chiar şi domiciliul, având caracter de extraneitate, nu întotdeauna conferă raportului juridic atributul internaţionalităţii. Spre exemplu, în situaţia în care un contract de societate perfectat în Modova între parteneri contractuali cu cetăţenii şi sedii diferite, respectiv domicilii în state diferite, nu poate fi calificat contract internaţional, deoarece societatea comercială constituită pe această cale, având sediul principal în Moldova este persoană juridică din momentul înregistrării la Camera Înregistrării de Stat a Republicii Moldova şi este supusă legislaţiei naţionale a Moldovei. Deşi în structura raportului juridic respectiv există două elemente de extraneitate – cetăţenia străină şi sediul sau domiciliul în străinătate al fondatorilor – nici unu dintre ele nu primeşte semnificaţia de element de internaţionalitate. Prin consecinţă, nici raportul juridic creat prin contractul de societate nu este un raport de comerţ internaţional, ci un raport comercial, integrat în ordinea juridică naţională.