Drept Comercial

Raporturile juridice comerciale sunt raporturi de drept privat ca si raporturile juridice civile. Raporturile juridice comerciale si raprturile juridice civile sunt supuse acelorasi reguli generale cuprinse in Codul civil. Aspectele particulare ale raporturilor juridice comerciale sunt reglementate prin norme speciale cuprinse in Codul comercial.

Reglementarea raporturilor juridice comerciale de catre normele Codului Comercial si cele ale Codului civil isi gaseste suportul legal in art. 1 C. com care prevede: ,,in comert se aplica legea de fata unde ea nu dispune se aplica Codul civil’’.

Obligatiile comerciale, ca si obligatiile civile, au ca izvoare: actele juridice (contractul si actul juridic unilateral) si faptele juridice (licite sau ilicite). Cel mai importat izvor pentru activitatea comerciala este contractul.

Reguli privind formarea obligatiilor comerciale

A. Principiul libertatii contractuale

Raporturile de drept comercial sunt guvernate de principiul libertatii. Libertatea contractuala constituie o expresie a drepturilor si libertatilor omului.

Libertatea contractuala consta in dreptul unei persoane de a incheia orice contract, cu orice partener si cu clauzele pe care partile le convin, cu singurele limite impuse de ordinea publica si bunele moravuri.

Consecintele principiului libertatii contractuale - Se manifesta sub urmatoarele aspecte:

1. libertatea in exprimarea vointei la incheierea contractului

- contractele comerciale sunt, in general, expresia consensualismului adica simplul acord de vointa al partilor este suficient pentru incheierea contractului. Avem intotdeauna o oferta si o acceptare a ofertei.

- uneori legea cere forma scrisa a contractului ad probationem: contractul de societate (asociatie) in participatie, contractul garantie reala mobiliara, contractul de consignatie.

- uneori legea impune forma scisa a contractului ad validitatem: cambia, biletul la ordin, cecul.

2. libertatea probelor in litigiile comerciale – sunt admise atat probele din dreptul comun (marturisirea, martori, expertize, inscrisuri) cat si mijloace de proba care sunt specifice dreptului comercial (facturi acceptate, corespondenta comerciala, registre comerciale).

3. libertatea solutionarii litigiului pe calea arbitrajului comercial – partile pot supune solutionarea unui litigiu comercial unui arbitraj institutional sau ad hoc printr-o clauza compromisorie sau compromis.

Limitari ale principiului libertatii contractuale - Libertatea contractuala nu este admisa in cazul anumitor contracte:

1. contractele de adeziune – contractele in care clauzele sunt impuse de catre furnizori care au anumite ,,monopoluri’’ (ex: furnizarea energiei electrice, apei si gazelor, transporturi, asigurari).

2. contracte cu clauze impuse de lege – prin legea 469/2002 au fost adoptateanumite masuri privind intarirea disciplinei contractuale in activitatea comerciala. Contractul comercial trebuie sa cuprinda, in mod obligatoriu, in functie de natura sa, clauze contractuale referitoare la:

- obligatiile ce revin partilor in derularea contractului

- conditiile de livrare si de calitate a bunurilor si/sau serviciilor

- termenele

- modalitatile de plata si de garantare a platii pretului

- instrumentele de plata si clauzele de consolidare a pretului in conditiile inflatiei si devalorizarii

- riscul contractual si modul de solutionare a eventualelor litigii aparute in legatura cu derularea si executarea contractului

3. contracte cu clauze interzise de lege – pentru a proteja pe consumatori, prin legea nr. 193/2000, au fost stabilite anumite reguli speciale privind incheierea contractelor intre comercianti si consumatori.

Consumator = orice persoana fizica sau grup de persoane fizice constituiete in asociatii, care incheie un contract in afara activitatilor lor autorizate, profesionale sau comerciale.

Comerciant = orice persoana fizica sau juridica care incheie un contract in cadrul unei activitati autorizate, comerciale sau profesionale.

O clauza este considerata abuziva cand nu a fost negociata direct cu consumatorul, daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte clauze din contract, ceeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor. Exemplu:

- o clauza care da dreptul comerciantului de a modifica in mod unilateral clauzele contractului, fara a avea un motiv specificat in contract si acceptat de consumator

- clauza care obliga pe consumator la plata unor sume disproportionat de mari in cazul nerespectarii obligatiilor contractuale, comparativ cu pagubele suferite de comerciant

Daca, dupa inlaturarea clauzelor abuzive, contractul nu isi mai poate produce efectele, consumatorul are dreptul sa ceara rezolutiunea contractului cu daune-interese.

B. Regulile prevazute de Codul comercial privind incheierea contractelor comerciale

In raporturile de drept civil, in mod obisnuit, contractul se incheie prin discutii directe intre partile contractante.

Codul comercial roman prevede anumite reguli privind incheierea contractelor intre persoane departate. Aici nu se are in vedere distanta dintre partile contractante ci intervalul de timp care se scurge intre manifestarile lor de vointa; o parte nu ia la cunostinta in mod direct si nemijlocit de vointa celeilalte parti, ci prin intermediul unor mijloace de comunicare si dupa trecerea unui anumit interval de timp.

Oferta de a contracta – este o propunere a unei persoane, adresata altei persoane, de a incheia un anumit contract. Ea cuprinde o manifestare de vointa facuta cu intentia de a obliga pe ofertant. Pentru a angaja din punct de vedere juridic, oferta trebuie sa fie precisa si completa, neechivoca si ferma.

Acceptarea ofertei – este manifestarea vointei destinatarului ofertei de a incheia contractul in conditiile prevazute in oferta primita. Acceptarea ofertei trebuie sa fie totala si fara rezerve sau conditii. O acceptare conditionata sau limitata se considera un refuz al ofertei si constituie o contraoferta. Acceptarea ofertei poate fi facuta in scris ori chiar verbal. Simpla tacere nu poate avea, prin ea insasi, valoarea unei acceptari a ofertei.

Momentul incheierii contractului

a) teoria emisiunii – contractul se considera incheiat in momentul cand destinatarul ofertei si-a manifestat vointa de a accepta oferta primita, chiar daca aceasta acceptare nu a fost comunicata ofertantului. Aceasta teorie a fost criticata pe motiv ca ea nu permite sa se stabileasca cu exactitate momentul acceptarii si deci al incheierii contractului.

b) teoria transmisiunii – contractul este considerat incheiat in momentul cand destinatarul expediaza raspunsul privind acceptarea catre ofertant, chiar daca ofertantul nu a luat cunostinta de acceptarea ofertei. Aceasta teorie a fost contestata deoarece nu asigura o totala certitudine a incheierii contractului.

c) teoria receptiunii – contractul se considera incheiat in momentul primirii de catre ofertant a raspunsului privind acceptarea ofertei, chiar daca ofertantul nu a luat cunostinta de acest raspuns. Aceasta teorie are inconvenietul ca socoteste contractul incheiat chiar si in cazul cand ofertantul nu cunoaste ca oferta a fost acceptata.