Drept Comercial

Previzualizare curs:

Extras din curs:

Capitolul I

CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND DREPTUL COMERCIAL

1.1. Caracterizarea raporturilor de drept comercial

Dreptul comercial constituie un ansamblu de norme juridice care reglementează comerţul. Pentru a fi deplin înţeleasă noţiunea dreptului comercial este necesar să precizăm noţiunea de comerţ.

În sens economic, comerţul este definit ca o activitate al cărei scop este schimbul şi circulaţia mărfurilor de la producători la consumatori. Deci, comerţul ar consta în operaţiunile cuprinse în intervalul dintre momentul producerii mărfurilor şi intrării lor în circulaţie până în momentul ajungerii acestora la consumatori. Aceste operaţiuni sunt realizate de comercianţi, care sunt agenţi economici diferiţi de producătorii mărfurilor. Folosind această accepţiune a noţiunii de comerţ, care este şi cea uzuală, dreptul comercial ar putea fi definit ca totalitatea normelor juridice privind interpunerea şi circulaţia mărfurilor de la producători la consumatori.

În sens juridic, noţiunea de comerţ are un conţinut mai larg decât cel al noţiunii definite în sens economic. Ea cuprinde nu numai operaţiunile de interpunere şi circulaţie a mărfurilor, pe care le realizează negustorii, ci şi operaţiunile de producere a mărfurilor, pe care le efectuează fabricanţii, precum şi executarea de lucrări şi prestarea de servicii, pe care le realizează antreprenorii, respectiv prestatorii de servicii sau, în general, întreprinzătorii.

Definirea noţiunii dreptului comercial prin folosirea sensului juridic al noţiunii de comerţ se întemeiază pe dispoziţiile Codului comercial român.

Articolul 3 Cod Comercial stabileşte anumite acte juridice, fapte şi operaţiuni pe care le declară fapte de comerţ. Între aceste fapte de comerţ figurează nu numai actele de vânzare – cumpărare, prin care se realizează circulaţia mărfurilor, ci şi întreprinderile de transport, întreprinderile de fabrică şi manufactură, etc., care sunt operaţiuni ce vizează producerea de mărfuri ori prestarea de servicii.

Totodată, art. 7 Cod Comercial atribuie calitatea de comerciant oricărei persoane fizice care săvârşeşte fapte de comerţ cu caracter profesional, indiferent de natura activităţii. Deci, are calitatea de comerciant, atât intermediarul care se ocupă de circulaţia (distribuţia) mărfurilor, cât şi producătorul de mărfuri (fabricantul) ori executantul de lucrări (constructorul) sau prestatorul de servicii (transportatorul).

Din cele arătate rezultă că, dreptul comercial cuprinde normele juridice care reglementează activitatea comercială, adică producerea şi circulaţia (distribuţia) mărfurilor, executarea de lucrări şi prestarea de servicii.

Determinarea obiectului dreptului comercial, a sferei sale de aplicare, este legată de opţiunea legiuitorului pentru un anumit sistem.

Într-un sistem, denumit sistemul subiectiv, dreptul comercial are ca obiect normele juridice aplicabile comercianţilor.

După un alt sistem, denumit sistemul obiectiv, dreptul comercial cuprinde normele juridice aplicabile comerţului, adică acelor acte juridice, fapte şi operaţiuni calificate de lege ca fiind fapte de comerţ, indiferent de persoana care le săvârşeşte.

Codul Comercial român are la bază, ca principiu, sistemul obiectiv. Articolul 3 Cod Comercial stabileşte, aşa cum am arătat, actele juridice, faptele şi operaţiunile considerate fapte de comerţ, cărora li se aplică Codul Comercial, indiferent dacă persoana care le săvârşeşte are sau nu calitatea de comerciant.

Din cele arătate în legătură cu noţiunea de comerţ şi obiectul dreptului comercial rezultă elementele pe baza cărora se poate defini dreptul comercial, ca ramură a sistemului nostru de drept.

Dreptul comercial este un ansamblu de norme juridice de drept privat care sunt aplicabile raporturilor juridice izvorâte din săvârşirea actelor juridice, faptelor şi operaţiunilor, considerate de lege fapte de comerţ, precum şi raporturilor juridice la care participă persoanele care au calitatea de comerciant.

1.2. Comercialitatea în legislaţia comercială a României: concept, criterii de delimitare, efecte

Raporturile juridice de drept comercial se caracterizează în primul rand prin comercialitate. Noţiunea de comercialitate aparţine dreptului intern al fiecărui stat şi se determină după criterii proprii.

Determinarea comercialităţii cunoaşte în diferite sisteme de drept două concepţii: concepţia subiectivă şi concepţia obiectivă.

Potrivit concepţiei subiective (proprie legislaţiei germane, art. 343 H.G.B.), comercialitatea raportului juridic depinde de calitatea autorului, a subiectului participant. Dacă raportul juridic se concretizează în acte sau fapte juridice făcute de o persoană care este comerciant, raportul juridic respectiv este calificat ca fiind un raport comercial. Calitatea de comerciant o au toate persoanele care exercită permanent o activitate comercială, cu titlu de profesie, sau care au numele ori firma înmatriculată în registrul comerţului.

Aşadar, potrivit concepţiei subiective, actul de comerţ este caracterizat prin trei trăsături:

o este realizat de un comerciant;

o este realizat în exercitarea profesiei comerciale;

o realizându-l, comerciantul urmăreşte exploatarea comerţului său.

Potrivit concepţiei obiective (sistem adoptat de legislaţia franceză şi de celelalte legislaţii de inspiraţie franceză), comercialitatea unui raport juridic este detaşată de profesiunea de comerciant, exercitată de persoana care a săvârşit actul respectiv.

Comercialitatea actelor şi faptelor juridice este definită, la rândul ei, pe baza a două criterii: unul pozitiv şi altul negativ. În cadrul acestui sistem, comercialitatea se determină potrivit elementelor intrinseci ale raportului juridic respectiv.

În conformitate cu criteriul pozitiv, sunt fapte de comerţ (lato sensu), faptele juridice declarate de lege astfel, pe baza naturii lor obiective (art. 3 pct. 1-20 C.com).

În cadrul enumerării actelor şi faptelor de comerţ, făcută de legiuitor, se regăsesc cel puţin trei idei, care sunt fundamentale în procesul calificării unui act sau fapt juridic comercial. Acestea se referă la:

• ideea de interpunere în schimb;

• ideea de activitate economică organizată sub formă de întreprindere;

• ideea de conexiune economică a unui act sau fapt juridic oarecare cu un act sau fapt juridic de comerţ, calificat, ca atare, pe baza primelor idei.

Cu toate acestea, Codul comercial roman are în vedere şi aşa-numitele “acte subiective de comerţ” săvârşite de un comerciant. Din momentul stabilirii calităţii de comerciant a autorului lor, operaţiunile făcute sunt prezumate a fi comerciale. Astfel, potrivit art. 4 C.com, sunt considerate fapte de comerţ “celelalte contracte şi obligaţiuni ale unui comerciant, dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuşi actul”.Această prezumţie instituită de legiuitor cu privire la comercialitatea unui fapt juridic este numai relativă (iuris tantum), ceea ce înseamnă că poate fi combătută prin proba contrară. În afară de cazurile arătate, prezumţia legată de comercialitate operează de plin drept, toate operaţiunile unui comerciant fiind acte de comerţ prin efectul acestei prezumţii.

Conform criteriului negativ, prin care legiuitorul exclude anumite acte şi fapte juridice de la caracterul comercial, potrivit art. 5 C.com., „Nu se poate considera ca fapt de comerţ cumpărarea de producte sau de mărfuri ce s-ar face pentru uzul sau consumaţiunea cumpărătorului, ori a familiei sale; de asemenea, revânzarea acestor lucruri şi nici vânzarea productelor pe care proprietarul sau cultivatorul le are de pe pământul său sau cel cultivat de dânsul”.

Raporturile juridice comerciale se bazează pe egalitatea juridică a subiectelor de drept. În cadrul relaţiilor contractuale, voinţa unui partener nu este subordonată voinţei celuilalt, fiecare fiind liber să negocieze clauzele contractuale. Această trăsătură a raporturilor de drept commercial accentuează idea că dreptul comercial este o ramură de drept privat.

Egalitatea juridică a părţilor acţionează ca urmare a existenţei în dreptul comercial a normelor juridice dispozitive, supletive. Spre deosebire de ramurile dreptului public, în care subiectele de drept, persoane fizice şi/sau juridice se află pe poziţie de subordonare juridică faţă de stat (organele statului), normele juridice fiind, de regulă, imperative, în dreptul comercial suntem în prezenţa unor norme juridice de la care subiectele se pot abate, stabilind de comun acord conduita pe care trebuie să o aibă fiecare în cadrul unui raport juridic comercial. Această posibilitate pe care o au părţile contractante este expresia principiului libertăţii de voinţă, consacrat în art. 969 C.civ.

Normele juridice care reglementează activitatea de comerţ se regăsesc în legislaţia comercială, dar şi în legislaţia civilă, de drept procesual civil, precum şi în unele documente internaţionale (convenţii, tratate), care cuprind norme de drept material uniform şi care se aplică în raporturile comerciale interne, ca norme de drept unificat.

Normele juridice de drept comercial conţin mecanisme care facilitează circulaţia rapidă a bunurilor (de exemplu: circulaţia valorilor mobiliare – acţiuni, obligaţiuni; circulaţia efectelor de comerţ, etc.).

Având în vedere faptul că normele dreptului comercial se adresează în principal comercianţilor, iar activitatea acestora trebuie să se desfăşoare cu maximă rapiditate, potrivit sintagmei „timpul costă”, dreptul comercial conţine şi dispoziţii derogatorii de la dreptul comun, care îl fac mult mai accesibil pentru destinatarii săi.

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Drept Comercial.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
80 pagini
Imagini extrase:
80 imagini
Nr cuvinte:
62 455 cuvinte
Nr caractere:
338 053 caractere
Marime:
182.48KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Curs
Domeniu:
Drept Comercial
Predat:
la facultate
Materie:
Drept Comercial
Profesorului:
Popa Cristina
Sus!