Cursuri Drept

Disciplina “Elemente legislative privind proiectarea si managementul afacerilor” are ca functie esentiala dezvoltarea capacitati studentilor de a intelege cadrul legislativ aferent economiei de piata.

Disciplina, predata in anul III de studiu, are drept obiective specifice: intelegerea si insusirea conceptelor juridice, raportarea acestora la situatii concrete (spete), insusirea notiunilor de baza privind legislatia comerciala si financiar–fiscala, utile in perioada post-educationala.

De asemenea, in cadul obiectivelor disciplinei se distinge necesitatea formarii unui mod coerent si corect de perceptie a laturii juridice circumscrise activitatii economice, permitand asfel evaluarea corecta a oportunitatilor si riscurilor in cadrul actiunilor intreprinse in calitate de participanti la sfera economica si sociala.

Secţiunea 1. Noţiuni generale

Dezvoltarea economiei de piaţă a marcat o nouă abordare a realităţii comerciale, ca realitate socială, in sensul perfecţionării intregului mecanism economico-juridic care guvernează comerţul, in complexitatea şi dinamica sa.

Denumirea de drept comercial, ca ramură de drept şi ca disciplină juridică de studiu, pune in evidenţă faptul, că este vorba de o reglementare juridică cu caracter specific, mai exact un ansamblu de norme şi instituţii juridice care privesc comerţul. O asemenea definire este, in mare măsură corectă, impunandu-se precizări cu privire la sensurile noţiunii de comerţ.

Secţiunea 1. Noţiuni generale. Sensurile notiunii de comert:

Etimologic

Economic

Juridic

In sens etimologic, termenul de comerţ provine din latinescul commercium, care, la randul său, reprezintă o juxtapunere a cuvintelor cum şi merx, ceea ce inseamnă activităţi cu marfă. Deci, comerţul ar insemna operaţiuni cu mărfuri. Termenul de commercium din dreptul roman era folosit ca noţiune tehnică pentru a desemna facultatea unei persoane fizice de a incheia acte juridice şi de a constitui contracte valabil incheiate, iar aceste bunuri erau ,,in commercio” sau ,,extra commercium”. In acelaşi spirit C.civ. Român prevede în dispoziţiile art.963 că ,,numai lucrurile care sunt în comerţ pot face obiectul unui contract” . Din această perspectivă noţiunea de comerţ are un conţinut complex în sensul că înglobează în obiectul său cumpărarea de bunuri, servicii şi valori în scopul revânzării în acelaşi stadiu fizic sau transformate, dar la o valoare superioară. În această situaţie sunt şi industriaşii care au calitatea de comercianţi.

În sens economic, comerţul se defineşte ca fiind acea activitate având ca scop schimbul de bunuri şi servicii, prin aceasta realizându-se circulaţia de la producător la consumator. Altfel spus , prin comerţ se înţelege activitatea economică de mijlocire între producţie şi consum. Deci, sub acest aspect, comerţul ar consta în operaţiunile cuprinse dintre momentul producerii mărfurilor şi intrării lor în circulaţie, până în momentul ajungerii acestora la consumatori. Aceste operaţii sunt realizate de comercianţi-persoane fizice, denumiţi negustori,precum şi persoane juridice-societăţi comerciale, care sunt agenţi economici diferiţi de producătorii mărfurilor. Bunurile economice sau mărfurile sunt acele lucruri susceptibile de a satisface o nevoie de consum,în înţelesul cel mai larg al cuvântului,cu caracter fiziologic,psihologic sau spiritual. În prezent prin amploarea sa, comerţul nu se mai limitează la tranzacţiile cu mărfuri, ci cuprinde în sfera sa şi comerţul cu servicii,circulaţia simbolică a valorilor şi a drepturilor încorporate –titlurile de credit,mişcarea de capitaluri, fuziunile ,divizările unor societăţi comerciale sau privatizarea acestora. Nu lipsit de interes reprerzintă investiţiile ca modalităţi de pătrunde cu noi tehnologii, pe noi pieţe şi a realiza beneficii.

În accepţiunea actuală comerţul modern mai cuprinde, în afară de circulaţia şi distribuţia bunurilor economice , şi acele instituţii de drept care au fost create pentru a efectua şi accelera circulaţia acestora( bănci,burse de mărfuri, camere de comerţ şi industrie, societăţi de asigurare,intermediere, etc.).

Pornind de la această accepţiune a noţiunii de comerţ, care este şi cea uzuală, putem concluziona că dreptul comercial reglementează prin norme juridice acivitatea privind interpunerea şicirculaţia mărfurilor de la producători la consumatori.