Contractele Comerciale

Previzualizare curs:

Cuprins curs:

1. Noţiunea şi elementele contractelor comerciale
2. Încheierea contractelor
3. Contractul de vînzare-cumpărare
4. Contractul de madat
5. Contractul de franchising
6. Contractul de leasing

Extras din curs:

1. Noţiunea şi elementele contractelor comerciale

Contractul este acordul de voinţă realizat între două sau mai multe persoane prin care se stabilesc, se modifică sau se sting raporturi juridice.

Contractului îi sunt caracteristice anumite caractere, astfel el poate fi:

- de adeziune (în cazul în care condiţiile contractului deja sunt stabilite, noi doar acceptăm sau nu încheierea lui, dar nu putem negocia condiţiile - contractul cu Compania Orange de prestare a serviciilor)sau negociat (în acest caz părţile contractului negociază în egală măsură condiţiile contractului – contractul de arendă)

- sinalagmatic (părţile au în acelaşi timp şi drepturi şi obligaţii) sau unilateral (generează obligaţii doar pentru una dintre părţi).

- comutativ (părţile îşi cunosc drepturile şi obligaţiile de la bun început – vînzare-cumpărare) sau aleatoriu (drepturile şi obligaţiile părţilor depind de anumite evenimente viitoare şi nesigure – contractul de asigurare)

- cu executare instantanee (contractul este executat la momentul încheierii lui – vînzare-cumpărare) sau succesivă (drepturile şi obligaţiile părţilor sunt executate pe o perioadă mai lungă, pe toată durata contractului – contractul de arendă).

- translativ de proprietate (cînd contractul are ca scop transmiterea dreptului de proprietate asupra unui bun de la o persoană la alta – vînzare-cumpărare) sau translativ de proprietate (cînd contractul are ca scop transmiterea dreptului de folosinţă a unui bun de la o persoană la alta contractul de arendă).

În calitate de elemente ale contractului comercial sunt:

1. Subiectul;

2. Obiectul;

3. Conţinutul.

Subiecţii contractului mai sunt numiţi părţi ale contractului. În calitate de subiecte pot fi persoanele fizice şi juridice care dispun de capacitate deplină de exerciţiu.În dependenţă de categoria contractului aceştia se numesc diferit: vînzător şi cumpărător; arendaş şi arendator;

mandant şi mandatar, locator şi locatar, etc.

Obiectul contractului reprezintă ceea ce doresc să obţină părţile încheind acest contract: la vînzare-cumpărare – bunul şi banii; la arendă – spaţiul şi banii.

Obiectul contractului trebuie să îndeplinească anumite condiţii:

- Să fie în circuitul civil;

- Să fie determinat sau determinabil (adică să poată fi deosebit de alte bunuri prin calităţile sale: culoare, mărime, cantitate, localizare etc);

- Să existe la moment sau să poată exista pe viitor;

- Să fie legal.

Conţinutul contractului – reprezintă toate drepturile şi obligaţiile pe care le obţin părţile în urma încheierii contractului.

Dreptul persoanei reprezintă posibilitatea persoanei de a cere de la celelalte persoane să aibă o anumită conduită în raport cu sine, să îndeplinească anumite acţiuni sau să se abţină de la comiterea acestora. (Dreptul de a primi marfa calitativă)

Obligaţia persoanei reprezintă îndatorirea persoanei de a da, a face sau a nu face ceva. (Obligaţiunea de a achita marfa cumpărată).

Părţile contractante pot încheia în mod liber, în limitele normelor de drept, contracte şi pot stabili conţinutul lor. Contractul încheiat legal obligă părţile nu numai la ceea ce au stipulat expres, dar şi la tot ceea ce rezultă din natura lui în conformitate cu legea, cu uzanţele sau cu principiile echităţii.

Dacă deţine o poziţie dominantă pe piaţă, una din părţile contractante este obligată să contracteze în acest domeniu. Ea nu poate să impună fără motive temeinice celeilalte părţi condiţii contractuale disproporţionate.(de exemplu, vînzătorul refuză să vîndă marfa cumpărătorului, fără motive întemeiate – nu-i place de tine). Faţă de persoanele care obţin sau folosesc bunuri sau servicii în scopuri necomerciale, ca şi faţă de cele care caută să-şi satisfacă o necesitate existenţială, nu se poate refuza fără motive temeinice încheierea unui contract dacă cealaltă parte acţionează în vederea exercitării profesiei sau desfăşoară activitate de întreprinzător. Este nul contractul al cărui obiect reprezintă o prestaţie imposibilă. (îţi vînd un bilet în Rai)

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Contractele Comerciale.docx
Alte informații:
Tipuri fișiere:
docx
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
13 pagini
Imagini extrase:
13 imagini
Nr cuvinte:
7 435 cuvinte
Nr caractere:
39 184 caractere
Marime:
41.38KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Curs
Domeniu:
Drept Comercial
Predat:
la facultate
Materie:
Drept Comercial
Profesorului:
Alexandra Tighineanu
Sus!