Succesiuni

CAPITOLUL I

CONSIDERATII INTRODUCTIVE

SECTIUNEA I

NOTIUNEA DE MOSTENIRE. FELURILE MOSTENIRII

A. Definitia mostenirii

Art. 644 C. civ. enumeră succesiunea printre modurile de dobândire si de

transmitere a dreptului de proprietate.

Dreptul la mostenire este consacrat si de art. 46 din Constitutie.

Notiunea de succesiune este susceptibilă de mai multe întelesuri. Într-o primă

acceptiune, mai largă, prin succesiune se întelege orice transmisiune de drepturi (universală,

cu titlu universal sau cu titlu particular) de la o persoană la alta, fie prin acte între vii,

fie prin acte pentru cauză de moarte.

Într-o altă acceptiune, restrânsă, prin succesiune sau mostenire se întelege

transmisiunea întregului patrimoniului, a unei fractiuni din acesta ori a unor bunuri sau

valori determinate de la o persoană fizică decedată către una sau mai multe persoane fizice

în viată, către una sau mai multe persoane juridice în fiintă sau către stat, în baza unor

norme de drept prestabilite.

Normele juridice civile care reglementează mostenirea sunt aplicabile numai în

cazul încetării din viată a unei persoane fizice.

Notiunea de mostenire desemnează si patrimoniul care se transmite la moartea unei

persoane (masa succesorală).

Persoana al cărei patrimoniu se transmite prin succesiune se numeste de cujus,

prescurtare a expresiei romane is de cujus successione agitur (cel despre a cărui mostenire

este vorba), iar persoanele care dobândesc, în tot sau în parte, patrimoniul celui care a lăsat

mostenirea sunt denumite generic succesori sau mostenitori.

B. Felurile mostenirii

Potrivit art. 650 C. civ.: „Succesiunea se deferă sau prin lege, sau după vointa

omului, prin testament” (subl. n.).

Prin urmare, în functie de izvorul ei, succesiunea este de două feluri, si anume:

succesiunea legală si succesiunea testamentară. Teoretic, am mai putea vorbi si despre

succesiunea conventională, denumită si institutiune contractuală (art. 933 C. civ.), lipsită

astăzi de interes practic.

a. Mostenirea legală

Mostenirea este legală în cazul în care transmisiunea pentru cauză de moarte are

loc în temeiul legii, fiind cunoscută si sub denumirea de mostenire ab intestat (fără

testament). Ea intervine atunci când persoana care a decedat nu a dispus de bunurile sale,

prin testament, în favoarea uneia sau a mai multor persoane, precum si în cazul în care cel

decedat a lăsat testament, dar acesta nu cuprinde dispozitii cu privire la patrimoniului

succesoral sau, desi contine, ele nu produc efecte.

b. Mostenirea testamentară

Mostenirea este testamentară în cazul în care transmisiunea patrimoniului are loc

în baza testamentului, de cujus desemnând prin vointa sa persoanele care îl vor mosteni.

Cel care dispune de patrimoniul său prin testament se numeste testator, iar

persoanele desemnate să-l culeagă testament se numesc legatari.

Desi art. 650 C. civ. precizează că mostenirea se deferă „ prin lege sau prin

testament”, mostenirea legală poate coexista cu cea testamentară. Astfel, în ipoteza în care

de cujus a făcut unul sau mai multe legate care nu epuizează masă succesorală, mostenirea

va fi testamentară în limitele legatelor făcute si legală pentru rest.

Situatia este similară si atunci când de cujus a făcut legate, dar există mostenitori

rezervatari (descendenti, ascendenti privilegiati, sot supravietuitor): mostenirea va fi legală

cu privire la rezerva succesorală si testamentară cu privire la rest (cotitatea disponibilă).

În schimb, mostenirea testamentară ar putea s-o înlăture pe cea legală, în ipoteza în

care testatorul nu a lăsat mostenitori rezervatari, iar legatele inserate în testament

epuizează întregul patrimoniu succesoral.

SECTIUNEA A II-A

CARACTERELE JURIDICE ALE TRANSMISIUNII SUCCESORALE

A. Caracterul mortis causa al transmisiunii succesorale

Transmisiunea succesorală are loc numai la încetarea din viată a unei persoane

fizice (art. 651 C. civ.), un astfel de efect nefiind de conceput în cazul încetării existentei

unei persoane juridice.

B. Caracterul universal al transmisiunii succesorale

Obiectul transmisiunii succesorale (cu exceptia legatului cu titlu particular) îl

formează patrimoniul celui decedat, în totalitate sau o fractiune a acestuia, ca

universalitate juridică, respectiv ca totalitate a drepturilor si obligatiilor care au valoare

economică si care au apartinut persoanei decedate.

În cazul transmisiunii mortis causa universale, o dată cu activul se transmite si

pasivul mostenirii, pe când în cazul transmisiunilor cu titlu particular, se transmite doar un

anumit bun, fără nici o datorie aferentă, cu exceptia sarcinilor reale, care sunt opozabile

erga omnes.

În cazul succesiunii, pentru opozabilitatea fată de terti a drepturilor reale transmise,

nu este necesară îndeplinirea formalitătilor de publicitate imobiliară. Totusi dacă titularul

lor întelege să garanteze cu acestea sau să dispună de ele, nu o va putea face decât după ce

le-a înscris în prealabil (art. 28 din Legea nr. 7/1996 privind cadastrul si publicitatea

imobiliară).

C. Caracterul unitar al transmisiunii succesorale

În principiu, întregul patrimoniu succesoral este guvernat de aceleasi norme juridice.

Caracterul unitar al transmisiunii succesorale subzistă si în cazul în care de cujus a

dispus prin testament de o parte din bunurile sale, restul deferindu-se potrivit regulilor

devolutiunii succesorale legale.

De la caracterul unitar al transmisiunii succesorale se admit si unele exceptii:

a) Potrivit art. 5 din Legea nr. 319/1944 privind dreptul de mostenire al sotului

supravietuitor, dacă acesta vine la mostenire în concurs cu alti mostenitori decât

descendentii, el are un drept special asupra mobilelor si obiectelor apartinând gospodăriei

4

casnice, precum si asupra darurilor de nuntă, fără a suporta concursul celorlalti

mostenitori. În acest caz, aceleiasi succesiuni i se vor aplica două categorii de norme:

unele continute în Codul civil si altele de Legea nr. 319/1944.