Am aratat in capitolul referitor la actiunea civila ca prima dintre conditiile de exercitiu ale actiunii este aceea de a afirma existenta unui drept subiectiv civil ce se cere a fi protejat. Reamintim ca actiunea poate avea ca obiect nu protejarea unui drept subiectiv ci a unui interes legitim care nu se poate realiza decat pe calea justitiei in aceste cazuri legea ingaduie in mod expres celui interesat sa recurga la actiune. La fel si in cazul actiunilor in constatare (art. 111 C. proc. civ.)^1 .
Renuntarea la dreptul subiectiv se poate face oricand in cursul judecatii, fie in fata instantelor de fond, fie in fata instantei de apel sau de recurs. Renuntarea se face verbal in sedinta sau prin inscris autentic. in practica judiciara se admite ca sunt opozabile partilor si renuntarile extrajudiciare, facute prin inscris sub semnatura privata, recunoscut de catre reclamant. Legea nu mai cere consimtamantul paratului, indiferent de momentul la care intervine renuntarea la drept, deoarece nu mai exista riscul de a fi chemat in judecata pentru valorificarea dreptului subiectiv la care s-a renuntat. Renuntarea reclamantului nu are insa efect asupra solutionarii cererii de interventie principala^2 .
Renuntarea la drept sa infatiseaza ca un act procedural unilateral prin care reclamantul renunta la dreptul subiectiv dedus in justitie. O atare desistare prezinta urmatoarele trasaturi^3 :
a) este un act unilateral de vointa al reclamantului. Efectele acestui act nu sunt insa conditionate de acceptarea partii adverse. In acest sens art. 247 alin. 2 C. proc. civ. precizeaza ca renuntarea "se poate face si fara invoirea celeilalte parti, atat in prima instanta cat si in apel".
b) este un act de dispozitie cu efecte defavorabile pentru reclamant. De aceea, pentru a fi valabila este necesar ca reclamantul sa aiba capacitate de exercitiu.
c) renuntarea reclamantului trebuie sa fie expresia libera si neconditionata a consimtamantului reclamantului. Consimtamantul trebuie sa fie exprimat intr-o forma precisa si neechivoca. In caz contrar, un asemenea act nu va putea produce efectele vizate de art. 247 C. proc. civ.
Renuntarea la drept se poate face atat in fata instantei de fond, cat si in fata instantei de apel in sedinta sau printr-un inscris autentic^4 . Asadar renuntarea la drept nu se poate presupune. Ea trebuie sa rezulte fie dintr-o declaratie expresa din partea titularului dreptului, fie din fapte neechivoce, a caror interpretare duce in mod necesar la o singura concluzie, aceea a renuntarii la drept^5 .
Nu este necesar ca desistarea sa se faca printr-un act scris, ea poate fi facuta si verbal in fata instantei. Textul art. 247 c. proc. civ. se refera exclusiv la renuntarile ce au loc inaintea instantei de judecata. In conformitate, insa, cu art. 1176 c. civ. este producatoare de efecte si renuntarea cuprinsa in cadrul unui act sub semnatura privata, ea fiind opozabila partilor. In orice caz, renuntarea la drept nu se poate presupune. Ea trebuie sa rezulte fie dintr-o declaratie expresa din partea titularului dreptului, fie din fapte neechivoce, a caror interpretare duce in mod necesar la o singura concluzie, aceea a renuntarii la drept^6 .
Alternativ, cum am spus, legea cere forma autentica dat fiind caracterul grav al unui astfel de act de dispozitie, dar in practica judiciara s-a precizat ca sunt opozabile partilor si renuntarile extrajudiciare, facute prin inscris sub semnatura privata, recunoscut de catre reclamant^7 . Impacarea partilor intr-un proces penal, nu exclude insa dreptul persoanei vatamate de a cere despagubiri in cadrul unui proces civil, daca la data impacarii aceasta nu putea cunoaste intinderea prejudiciului cauzat prin fapta ilicita. Altfel spus, paratul nu ar putea invoca faptu' ca reclamantul a renuntat, prin impacare, la dreptul sau^8 ,
In ceea ce priveste termenul in care se poate face renuntarea art. 247 alin. 2 C. proc. civ. precizeaza ca aceasta poate avea loc atat in prima instanta cat si in apel. Din aceste dispozitii procedurale se desprinde concluzia ca renuntarea la drept nu poate interveni in fata instantei de recurs, in pofida dispozitiilor enuntate, se considera ca renuntarea la drept poate avea loc si in fata instantei de recurs^9 .
Renuntarea la un drept nu se poate presupune. Ea trebuie sa rezulte dintr-o declaratie expresa din partea beneficiarului dreptului sau din fapte neechivoce a caror interpretare sa duca in mod necesar la o singura concluzie si anume la aceea a renuntarii. Aparatorul, chiar fiind prezent titularul in instanta, nu poate face declaratie valabila de renuntare fara procura speciala. In lipsa unei asemenea procuri, aceasta declaratie trebuie sa fie facuta de parte^10 .
Hotararea se da fara drept de apel si deci este susceptibila numai de recurs (art.247 alin.4). Daca renuntarea are loc in recurs hotararea nu mai este supusa nici unei cai de atac^11 .
Spre deosebire de renuntarea la actiune, la care, dupa intrarea in dezbaterea fondului, se cere, astfel dupa cum am precizat, consimtamantul paratului, de data aceasta un atare consimtamant nu este necesar, intrucat paratul nu are interes a se opune la o astfel de renuntare oare il avantajeaza^12 .
Daca renuntarea s-a facut in fata instantei de apel sau de recurs, hotararea primei instante, respectiv ambele hotarari de fond se anuleaza in total sau in parte, in masura renuntarii (art.247 alin.5) ^13 .
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
