Regimul Probelor în Procesul Civil

Generalitati

Realizarea justitiei in statul de drept nu se poate infaptui fara un sistem probator corespunzator, care sa asigure aflarea adevarului in cauzele supuse judecatii, sistem realizat prin ansamblul mijloacelor de dovada.

Procesul de natura civila (incluzand aici pe cel de natura comerciala sau de dreptul muncii, de contencios administrativ sau fiscal ori procesul in materie contraventionala, care au particularitatile lor in materie de probatiune, insa fondul este cel prevazut in Codul de procedura civila) fiind, de regula, un proces contencios, nu poate fi solutionat numai pe baza afirmatiilor partilor, judecatorul putand sa-si formuleze convingerea pe baza probelor administrate^1 . Ca urmare, probele au o importanta deosebita in solutionarea pricinii cu care a fost sesizata instanta civila, intrucat fara probe este practic imposibila darea hotararii, fara a se dovedi ceea ce se afirma. Numai administrand corect si in totalitate probele, judecatorul poate sa cunoasca raporturile reale dintre parti, faptele care au generat conflictul dintre acestea, si apoi, pe baza probelor administrate, sa aplice corect legea la cazul cercetat^2 .

Administrarea probelor reprezinta asadar o operatie complexa si deosebit de importanta in desfasurarea procesului civil. Doar arareori procesul civil se poate solutiona fara sa fie necesara administrarea unor probatorii adecvate.

Problema administrarii probelor se afla intr-o stransa legatura cu aceea a admisibilitatii lor^3 . De aceea ne propunem sa tratam pe larg sistemul probatoriu instituit de Codul de procedura civila si de Codul civil.

Fara probe, hotararea judecatoreasca este practic imposibila^4 . Este un adevar care nu mai trebuie demonstrat acela ca judecatorul nu poate rezolva litigiul dedus in fata sa numai pe baza afirmatiilor partilor. Numai administrand corect si in totalitate probele, judecatorul poate sa cunoasca raporturile reale dintre parti, faptele care au generat conflictul dintre acestea, si apoi, pe baza probelor administrate, sa aplice corect legea la cazul cercetat^5 .

Ele trebuie sa si dovedeasca ceea ce afirma, iar judecatorul isi va forma convingerea si va pronunta hotararea pe baza probelor care s-au administrat. Deducem ca probele prezinta interes pe de o parte pentru parti, iar pe de alta parte pentru judecator^6 . Din punctul de vedere al instantei probele sunt un mijloc pentru a ajunge la realizarea functiei jurisdictionale: stabilirea adevarului in cauzele supuse judecatii. Aceasta deoarece, asa cum sublinia un reputat procedurist italian, "nu poate exista justitie daca aceasta nu este fondata pe adevarul faptelor la care se refera". Din punct de vedere al partilor, probele sunt mijloace folosite pentru a convinge judecatorul asupra existentei sau inexistentei unor fapte relevante in procesul civil. De aceea s-a afirmat ca proba este, din punct de vedere al partilor, "o forma destinata a forma convingerea magistratului". Iar convingerea magistratului depinde, in mare masura de activitatea probatorie a partilor litigante^7 .

Asa fiind, probele joaca un rol foarte important in viata sociala, constituind un factor hotarator in aflarea adevarului. A proba inseamna, in genere, a stabili adevarul cu privire la existenta unui act sau fapt. Proba este, intr-un sens larg, demonstratia care tinde sa convinga despre realitatea unei situatii. Proba, intr-un sens restrans, este mijlocul care serveste la dovedirea existentei, realitatii sau certitudinii unui lucru sau eveniment^8 .

Prin proba se intelege mijlocul juridic de stabilire a existentei unui act ori fapt juridic si, prin aceasta, a dreptului subiectiv civil si a obligatiei civile^9 .

In literatura juridica s-a aratat ca probele sunt mijloace care asigura realizarea dreptului^10 , constituind elemente de cunoastere prin intermediul carora instanta afla adevarul, fiecare imprejurare noua reprezentand un element prin care se realizeaza procesul de cunoastere, de apropiere de adevar, pana la dezvaluirea sa completa. Sau, cum arata un reputat procedurist roman: "Importanta probelor in procesul civil este foarte bine ilustrata prin adagiul latin "ldem est non esse aut non probari" (absenta unei probe este egala cu absenta dreptului). Aceasta maxima, care si-a pastrat actualitatea, demonstreaza importanta covarsitoare a probelor in orice sistem judiciar. Adagiul roman amintit socheaza la prima vedere pentru ca semnifica, ca cel care nu-si demonstreaza dreptul se afla in aceeasi situatie cu cel ce nu este titularul unui drept. De aceea s-a remarcat ca adagiul enuntat exprima numai o jumatate de adevar: intrucat un drept se poate concepe si independent de mijloacele susceptibile de a-i stabili existenta, iar unele drepturi se realizeaza in mod voluntar, chiar daca probatiunea lor s-ar dovedi imposibila" ^11 .

In drept, proba este o institutie centrala a procesului, deoarece fara ea pronuntarea unei hotarari judecatoresti, de regula, nu este posibila. In justitie, proba are un caracter judiciar, intrucat este apreciata liber de catre judecator, pe baza principiilor generale ale probelor si a convingerii sale intime; proba este facuta cand judecatorul sesizat este convins despre existenta faptului de dovedit^12 .

Notiunea de "proba" are mai multe acceptiuni^13 :

a) Prin proba se intelege faptul de a propune judecatorului elementele de convingere (actus probandi), actiunea de stabilire a existentei sau inexistentei unui fapt. In acest sens, se vorbeste despre "sarcina probei" - concept deosebit de important, intrucat intr-un proces in care nu s-ar putea administra nici o proba, va pierde cel caruia ii incumba sarcina probei^14 .

b) Proba desemneaza mijloacele de convingere admise de lege prin care se poate stabili faptul care trebuie dovedit, adica procedeul folosit pentru a convinge judecatorul: inscrisuri, martori, expertiza etc. In acest sens, se foloseste cuvantul "proba", cand se spune ca un act juridic se dovedeste prin inscrisuri. In mod obisnuit notiunea de proba este folosita cu sensul de mijloc de proba, precum inscrisuri, martori, prezumtii, marturisirea uneia din parti, expertiza, cercetarea la fata locului^15 . Este acceptiunea cea mai frecvent folosita in doctrina si jurisprudenta. Notiunea de proba este folosita in acest sens si in art. 167-225 si 235 -241 C. proc. civ., texte care au ca obiect administrarea dovezilor^16 .