Prescripția Extinctivă

În viaţa social juridică, timpul ocupă un rol deosebit de important, astfel timpul desemnat în unităţi fragmentate, ore, zile, luni sau ani, denumite într-o expresie cu caracter general termen, poate să ducă la producerea unor efecte juridice în sensul dobândirii unor drepturi sau la încetarea altor efecte juridice în sensul stingerii unor drepturi  timpul, respectiv noţiunea de „termen” exprimă ideea de sancţiune. Ideea de sancţiune în sensul stingerii unor drepturi poate viza deopotrivă greşeala, neglijenţa sau imprudenţa celor în cauză de a urma sau respecta dispoziţiile legii, în ceea ce priveşte unităţile de timp în care drepturile lor trebuie să fie exercitate.

Sancţiunile nerespectării termenelor în care drepturile subiective trebuiau să fie exercitate, sancţiuni ce se aplică în cazul nerespectării unităţilor de timp prevăzute de lege în exercitarea unor drepturi sunt prescripţia şi decăderea.

Prescripţia extinctivă constă în stingerea dreptului la acţiune neexercitat în termenul prevăzut de lege.

Prescripţia extinctivă: stingerea, după caz, fie a acelei componente a dreptului la acţiune care e posibilitatea titularului dreptului de creanţă de a obţine obligarea subiectului pasiv la executarea obligaţiei corelati¬ve sau la recunoaşterea dreptului subiectiv contestat, fie a însuşi dreptului real principal (sau, în situaţiile expres prevăzute de lege, a dreptului nepatrimonial), datorită neexercitării în termenul prevăzut de lege.

Natura juridică a prescripţiei extinctive

Prescripţia extinctivă e cunoscută de toate ramurile de drept  prescripţia extinctivă se înfăţi¬şeaza ca o instituţie juridică având un caracter complex  natura sa juridică urmează a fi stabilită în cadrul fiecărei ramuri de drept.

Pentru dreptul civil, prescripţia extinctivă: sancţiunea îndreptată împotriva pasivităţii titularului dreptului subiectiv civil, sancţiune ce urmează a fi privită diferit:

- dc e vorba de un drept de creanţă sau de un drept real accesoriu  prin prescripţia extinctivă se stinge o componentă a dreptului la acţiune

- dc e vorba de un drept real principal sau de un drept nepatrimonial (desigur, numai dacă legea prevede în mod expres prescriptibilitatea unui astfel de drept)  prescripţia extinctivă stinge însuşi dreptul subiectiv.

O problemă strâns legată de reglementarea prescripţiei extinctive e aceea a caracterului imperativ sau dispozitiv al normelor care formează această instituţie.

De lege lata, caracterul imperativ al normelor care reglementează prescripţia extinctivă e neîndoielnic, deoarece interesul ocrotit e de ordine publică.

Delimitarea prescripţiei extinctive

Prescripţia extinctivă trebuie delimitată de prescripţia achizitivă (uzucapiunea), de decădere şi de termenul extinctiv.

a) Prescripţia extinctivă şi prescripţia achizitivă (uzucapiunea)

Asemănări:

- sunt sancţiuni de drept pentru titularii drepturilor subiective civile inactivi;

- sunt concepte sau instituţii de drept civil;

- presupun termene.

Deosebiri:

- prescripţia extinctivă e reglementată în principal în Decretul nr. 167 / 1958, în timp ce prescripţia achizitivă este reglementată în Codul civil;

- termenele de prescripţie extinctivă sunt mai scurte şi mai numeroase, în timp ce termenele pentru prescripţia achizitivă sunt mai lungi şi mai puţine;

- prescripţia extinctivă stinge dreptul la acţiune (în sens material), iar prescripţia achizitivă conduce la dobândirea unui drept real principal;

- fiecare prescripţie are reguli proprii de suspendare şi întrerupere, iar „repunerea în termen” este aplicabilă numai prescripţiei extinctive.

b) Prescripţia extinctivă şi decăderea

Decăderea, ca sancţiune de drept civil - stingerea dreptului subiectiv civil care nu a fost exercitat în termenul prevăzut de lege.

Aseamănări:

- sunt sancţiuni de drept civil;

- au efect extinctiv;

- pp termene.

Deosebiri:

- prescripţia extinctivă stinge dreptul la acţiune în sens material, în timp ce decăderea stinge însuşi dreptul subiectiv civil;

- termenele de prescripţie extinctivă sunt mai numeroase şi mai lungi, iar termenele de decădere sunt mai puţine şi mai scurte;

- suspendarea, întreruperea şi repunerea în termen sunt schimbări proprii termenului de prescripţie, termenul de decădere nefiind susceptibil de suspendare, întrerupere şi repunere în termen.

c) Delimitarea prescripţiei extinctive faţă de termenul extinctiv

Asemănări:

- pp efectul extinctiv;

- sunt concepte de drept civil.

Deosebiri:

- termenele de prescripţie pot fi numai legale, în timp ce termenele extinctive pot fi după caz: convenţionale, legale sau jurisdicţionale;

- prescripţia extinctivă e atât un mod de transformare a conţinutului raportului juridic civil obligaţional, cât şi o sancţiune, iar termenul extinctiv e o modalitate a actului juridic civil;

- suspendarea, întreruperea şi repunerea în termen sunt schimbări proprii termenului de prescripţie;

- prescripţia extinctivă stinge dreptul la acţiune, iar termenul extinctiv stinge dreptul subiectiv civil şi obligaţia civilă corelativă.

Efectul prescripţiei extinctive

În doctrină nu există un punct de vedere unitar în legătură cu soluţionarea problemei de a şti ce se stinge prin prescripţia extinctivă.

Dc prescripţia extinctivă stinge numai aşa-numitul „drept la acţiune în sens material” (acea componentă a dreptului la acţiune ce constă în posibilitatea de a obţine condamnarea pârâtului la execu¬tarea obligaţiei ce îi revine)  consecinţele:

- supravieţuirea dreptului subiectiv civil şi a obligaţiei civile corelative, aceasta din urmă fiind transformată, devenind imperfectă din calitatea pe care o avea de a fi perfectă, în sensul că ocrotirea dreptului subiectiv civil corelativ obligaţiei civile respective poate fi obţinută numai pe calea defensivă a excepţiei, dacă debitorul şi-a executat de bunăvoie obligaţia;

- imprescriptibilitatea aşa-numitului „drept la acţiune în sens procesual”, adică imprescriptibilitatea acelor componente ale dreptului la acţiune constând în posibilita¬tea de a sesiza organul de jurisdicţie, de a formula cereri, de a propune probe, de a pune concluzii, de a exercita căile de atac prevăzute de lege etc., în alte cuvinte, posibilitatea de a exercita mijloacele procesuale reglementate de lege şi care alcătuiesc acţiunea civilă.

Efectul prescripţiei extinctive diferă după cum e vorba fie de un drept de creanţă sau de un drept real accesoriu, caz în care se stinge acea componentă a dreptului la acţiune care constă în posibilitatea credi¬torului de a obţine condamnarea debitorului la executarea obligaţiei ce îi incumbă, fie de un drept real principal sau de un drept nepatrimonial supus prescripţiei extinctive, ipoteză în care se stinge însuşi dreptul subiectiv.

Efectul prescripţiei extinctive este cârmuit de 2 principii:

- o dată cu stingerea dreptului la acţiune privind un drept subiectiv principal se stinge şi dreptul la acţiune privind drepturile subiective accesorii - o aplicaţie a regulii accesorium sequitur principale  o dată cu stingerea dreptului la acţiune privind un drept (de creanţă) principal, se stinge şi dreptul la acţiune privind eventua¬lele dobânzi, garanţii reale sau personale  consecinţe: