Obligații - răspunderea pentru fapta altei persoane

I. Răspunderea părinţilor pentru fapta copiilor minori

1. Temeiul legal. Răspunderea părinţilor pentru fapta copiilor minori este reglementată de art. 1000 alin. 2 C.civ., potrivit căruia “tatăl şi mama, după moartea bărbatului, sunt responsabili de prejudiciul cauzat de copiii lor minori ce locuiesc cu dânşii”.

2. Domeniul de aplicare al art. 1000 alin. 2 C.civ. Răspunderea prevăzută de art. 1000 alin. 2 se aplică părinţilor, indiferent dacă filiaţia este din căsătorie sau din afara căsătoriei. Ele se aplică şi celui ce a înfiat copilul minor.

Nu sunt asimilaţi părinţilor şi nu răspund pentru art. 1000 alin. 2, ci eventual pentru art. 998-999 C.civ., tutorii, instituţiile de ocrotire sau persoanele fizice cărora le-au fost încredinţate minorii.

3. Fundamentarea răspunderii părinţilor.

Răspunderea părinţilor se întemeiază pe neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare atât a obligaţiilor de supraveghere a copilului cât şi a celei de a asigura educarea copilului.

Articolul 1000 alin. 2 C.civ. stabileşte o triplă prezumţie dedusă din fapta ilicită cauzatoare de prejudicii, care justifică răspunderea părinţilor: prezumţia unei fapte ilicite concretizate în lipsa ori insuficienţa supravegherii şi educării (creşterii) copilului minor; prezumţia unui raport de cauzalitate între prejudiciu şi fapta ilicită a părinţilor; şi, prezumţia de culpă a părinţilor faţă de fapta lor ilicită şi prejudiciul cauzat.

Acestea sunt prezumţii legale cu caracter relativ, putând fi înlăturate prin proba contrarie. Prin această probă, părinţii trebuie să dovedească împrejurarea "că n-au putut împiedica faptul prejudiciabil" (art. 1000 alin. 5 C.civ.).

4. Condiţiile răspunderii părinţilor. Condiţiile răspunderii părinţilor pentru faptele copiilor lor minori sunt: condiţii generale şi condiţii speciale.

- Condiţii generale.

Victima prejudiciului trebuie să facă dovada cu privire la:

-existenţa prejudiciului,

-existenţa faptei ilicite a minorului,

-existenţa raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită a minorului şi prejudiciu.

În ceea ce priveşte capacitatea delictuală, aceasta trebuie să existe numai în persoana părintelui, nefiind condiţionată de existenţa discernământului minorului.

- Condiţii speciale. Condiţiile specifice ale răspunderii părinţilor pentru prejudiciile cauzate de copiii lor minori se desprind chiar din analiza art.1000 alin. 2 C.civ., potrivit căruia aceştia răspund “de prejudiciul cauzat de copiii lor minori, care locuiau cu dânşii”:

a. copilul să fie minor la data săvârşirii faptei. Răspunderea nu se aplică dacă copilul a devenit major înainte de împlinirea vârstei de 18 ani prin efectul căsătoriei;

b. copilul să aibă locuinţa la părinţii săi. Ceea ce interesează este locuinţa pe care legea o stabileşte pentru minor, chiar dacă în fapt minorul nu ar avea acea locuinţă.

Doctrina si practica instanţelor au stabilit că părinţii răspund pentru faptele ilicite comise de minor dacă:

- minorul a părăsit locuinţa părinţilor Iară voia acestora şi în timp ce era fugit a comis o faptă cauzatoare de prejudicii, când se dovedeşte că părăsirea locuinţei este imr itabilă părinţilor datorită dezinteresului manifestat în ere erea si educarea minorului;

- minorul se afla temporar în vizită la rude ui la prieteni în aceeaşi sau în altă localitate (de exemplu, minorul se afla în vacanţă);

- minorul era internat în spital, a fugit şi în timp ce vagabonda a săvârşit o faptă cauzatoare de prejudiciu.

Dacă în cazul în care la data săvârşirii faptei ilicite de către minor părinţii săi se aflau în executarea unei pedepse privative de libertate sau erau arestaţi preventiv nu se mai poate face aplicarea prevederilor art. 1000 alin. 2 C.civ., invocându-se lipsa comunităţii de locuinţă şi imposibilitatea în care părinţii se aflau de a exercita supravegherea asupra minorului.

Pentru minorul internat într-o şcoală de reeducare, care fugind din şcoală a săvârşit o fapta ilicită, s-a considerat că, deşi părinţilor nu le este imputabilă lipsa de supraveghere, instanţa trebuie să examineze dacă şi în ce măsură la producerea pagubei a contribuit alături de culpa institutorului şi o eventuală culpă a acestora, constând în deficienţele manifestate de ei în educaţia copilului minor. în cazul în care ar fi constatată o asemenea culpă, răspunderea părinţilor să fie angajată alături de aceea a institutorului, în raport cu gradul propriei lor culpe.

În ceea ce priveşte răspunderea părinţilor când aceştia nu locuiesc împreună cu minorii (părinţii sunt divorţaţi sau despărţiţi în fapt), regula este că pentru fapta ilicită a minorului va răspunde numai părintele căruia i-a prin hotărâre judecătorească sau prin învoiala părinţilor.

Acelaşi părinte va răspunde şi pentru fapta comisă de minor în timp ce minorul locuia în fapt la celălalt părinte dacă această locuire nu a avut un caracter de durată (de exemplu, minorul se afla într-o simplă vizită). Per a contrario va răspunde părintele la care copilul locuieşte în fapt ori de câte ori locuirea are caracter de durată.