Nulitatea Căsătoriei

1. Noţiune

Nulitatea căsătoriei este sancţiunea aplicabilă în cazul nerespectării cerinţelor prevăzute de lege pentru încheierea acesteia.

Constatarea nulităţii sau, după caz, anularea căsătoriei semnifică desfiinţarea acesteia.

2. Particularităţi

Dată fiind importanţa căsătoriei şi consecinţele grave pe care le generează desfiinţarea acesteia, legiuitorul a creat un regim juridic aparte, deosebit (într-o oarecare măsură) de cel al nulităţii (absolute sau relative) din dreptul comun.

Astfel, în primul rând, ofiţerul de stare civilă are obligaţia de a refuza încheierea căsătoriei în cazul în care cerinţele legale nu sunt îndeplinite, iar orice persoană poate face opoziţie.

În al doilea rând, chiar dacă la încheierea căsătoriei nu au fost respectate anumite cerinţe, legiuitorul caută să evite, pe cât posibil, desfiinţarea căsătoriei, prin dispoziţii specifice privitoare la:

1. restrângerea cazurilor de nulitate;

2. reducerea termenelor de prescripţie a acţiunii în anulare;

3. posibilitatea acoperirii unor cazuri de nulitate absolută;

4. atenuarea efectelor desfiinţării căsătoriei prin reglementarea căsătoriei putative şi înlăturarea efectelor nulităţii în privinţa copiilor rezultaţi dintr-o căsătorie desfiinţată.

Nulitatea căsătoriei este diferită de instituţia desfacerii căsătoriei.

Ambele instituţii juridice pun capăt căsătoriei, însă între ele există deosebiri esenţiale. Astfel, cauzele care determină nulitatea căsătoriei constau în nerespectarea unor cerinţe impuse de lege, anterior sau concomitent încheierii ei, efectele nulităţii fiind retroactive (ex tunc), pe când cauzele care duc la divorţ sunt posterioare încheierii căsătoriei, care a fost valabil încheiată, şi produc efecte numai pentru viitor (ex nunc).

Codul familiei consacră nulităţii căsătoriei un întreg capitol (cap.II din Titlul I), format din art.19-24, capitol care cuprinde dispoziţii speciale, derogatorii de la dreptul comun, ce se completează cu prevederile dreptului civil în materie de nulităţi, în măsura în care acestea din urmă nu sunt incompatibile cu cele ale dreptului familiei.

3. Clasificare

Dintre criteriile de clasificare a nulităţii în general, în materia dreptului familiei prezintă relevanţă deosebită: modul de exprimare şi caracterul nulităţii.

Utilizând primul criteriu, cel al modului de exprimare, nulităţile se clasifică în:

- nulităţi exprese;

- nulităţi virtuale.

Nulităţile exprese sunt prevăzute ca atare de lege

Nulităţile virtuale există în două cazuri, şi anume:

a) căsătoria fictivă;

b) lipsa de diferenţiere sexuală a soţilor.

Sub aspectul caracterului nulităţii această sancţiune vizează:

- nulitatea absolută;

- nulitatea relativă.

4. Cazuri de nulitate absolută

4.1. Căsătoria încheiată cu încălcarea dispoziţiilor legale cu privire la vârsta matrimonială

Căsătoria încheiată înainte de împlinirea vârstei matrimoniale este lovită de nulitate.

Cu titlu de excepţie, soţii se pot căsători pentru motive temeinice dacă au împlinit 16 ani, cu acordul părinţilor sau, după caz al tutorelui şi cu încuviinţarea direcţiei generale pentru protecţia copilului si asistenţă socială.

Cu toate că încălcarea prevederilor legale privitoare la vârsta matrimonială atrage nulitatea absolută, această nulitate poate fi acoperită dacă, până la constatarea nulităţii apar următoarele situaţii.

a) soţul care nu avea vârsta legală pentru încheierea căsătoriei a împlinit-o între timp;

b) soţia a dat naştere unui copil;

c) soţia a rămas însărcinată.

Această cauză de nulitate se acoperă şi căsătoria se menţine chiar dacă a născut un copil mort ori dacă femeia a întrerupt cursul sarcinii, deoarece s-a dovedit că, în pofida vârstei impubere, soţii pot avea relaţii conjugale normale.

4.2. Căsătoria încheiată de o persoană care era deja căsătorită

Acest caz de nulitate are ca scop apărarea principiului monogamiei.

Nulitatea nu se acoperă prin încetarea cauzei ei după încheierea căsătoriei, ceea ce înseamnă că, cea de-a doua căsătorie este lovită de nulitate chiar dacă prima căsătorie a fost desfăcută sau a încetat după data încheierii celei de-a doua, până la constatarea nulităţii ori anularea ei.

Momentul în funcţie de care se verifică starea de bigamie este acela al încheierii celei de a doua căsătorii.

În cazul declarării morţii prin hotărâre judecătorească, cea de a doua căsătorie este valabilă, dacă a fost încheiată în intervalul de timp de la data fixată prin hotărâre ca fiind aceea a morţii şi data rămânerii irevocabile a hotărârii declarative de moarte.