Norma Juridică

3.1. Definitie si trasaturi specifice

Normele juridice sunt celulele din care este alcatuit dreptul

obiectiv. Ca si normele morale, religioase, de politete etc., normele juridice

sunt reguli de conduita sociala, de a caror respectare depinde buna

functionare a societatii, ca organism.

Toate normele sociale au caracter obligatoriu, altfel ele nu ar fi

reguli, ci simple recomandari. Dar, în cazul fiecareia dintre acestea,

sanctiunea în caz de nerespectare are aceeasi substanta cu norma însasi.

Asadar, sanctiunea, în caz de nerespectare a unei norme morale va fi

morala, în caz de nerespectare a unei norme religioase va fi de natura

religioasa s.a.m.d. Într-adevar, exista si sanctiuni sociale non-juridice:

oprobiul public, excomunicarea, izolarea sociala etc.

Sanctiunea în caz de nerespectare a unei norme juridice are natura

juridica. Aceasta înseamna, în virtutea legaturii indisolubile dintre drept si

stat, ca o atare sanctiune nu poate fi aplicata decât în cadrul unei societati

organizate ca stat si ca implica, obligatoriu, interventia organismelor

competente ale statului, deoarece “nimeni nu îsi poate face dreptate

singur”. În concluzie, normele juridice au o particularitate care le

deosebeste de toate celelalte categorii de norme sociale: la nevoie, ele pot

fi aduse la îndeplinire prin forta de constrângere a statului. În multe cazuri,

normele juridice au fost, la origine, norme morale sau religioase si au

capatat caracter juridic doar o data cu aparitia statului.

Norma juridica se defineste ca fiind o regula de conduita generala,

impersonala si obligatorie, care poate fi îndeplinita, la nevoie, prin forta

coercitiva a statului.

Din aceasta definitie decurg trasaturile esentiale ale normei

juridice:

NORMA JURIDICA 3

a) norma juridica are caracter general; ea prescrie (prevede,

impune) o conduita tipica (un model de comportament) ce se

adreseaza tuturor persoanelor care îndeplinesc conditiile din

ipoteza normei;

b) norma juridica are caracter impersonal, în sensul ca ea nu se

adreseaza direct unei persoane. Chiar si în ipoteza în care

vizeaza un organism unipersonal, norma juridica nu are în

vedere persoana care, vremelnic, ocupa functia respectiva, ci

institutia în sine

Spre exemplu, normele constitutionale care privesc atributiile

Presedintelui sau ale Avocatului Poporului nu se adreseaza, în

concret, persoanei care îndeplineste, temporar, functia publica

respectiva, ci institutiei însasi;

c) norma juridica are un caracter obligatoriu, ea putând fi impusa

subiectului de drept prin constrângere.

3.2. Structura normei juridice

Structura logica a normei juridice cuprinde urmatoarele elemente:

ipoteza, dispozitia si sanctiunea.

a) Ipoteza reprezinta acea parte a normei juridice care

desemneaza împrejurarile concrete în care urmeaza sa se aplice

norma, categoria de persoane carora li se aplica, conditiile care

trebuie îndeplinite pentru aplicarea normei;

b) Dispozitia reprezinta cel mai important element al normei. Ea

cuprinde conduita impusa subiectelor de drept: ce anume

trebuie sa faca, ce anume nu trebuie sa faca, ce anume pot sa

faca acestea;

c) Sanctiunea cuprinde consecintele nerespectarii

comandamentului (prescriptiei) din dispozitie.

Sanctiunea poate fi absolut determinata, daca organul de aplicare

nu are de facut o individualizare a sanctiunii (spre exemplu, cazul nulitatii,

sanctiune foarte frecventa în dreptul civil) sau relativ determinata, daca

organul de aplicare trebuie sa aprecieze care este, în raport cu împrejurarile

concrete ale faptei, sanctiunea potrivita. În acest caz, norma nu cuprinde

decât limita minima si cea maxima a sanctiunii.

Spre exemplu, pedeapsa aplicabila în cazul savârsirii unei

infractiuni poate varia între 2 si 5 ani închisoare.

Sanctiunile pot fi, de asemenea, alternative sau cumulative. În

primul caz, organul de aplicare are de ales între doua sau mai multe

variante de sanctiuni, în functie de împrejurarile concrete ale faptei.

Spre exemplu, art. 353 alin. 1 din Codul penal prevede ca

“sustragerea de la recrutare în timp de pace se pedepseste cu

închisoare de la o luna la 3 luni sau cu amenda”.

capitolul 3