Elementele Dreptului Civil

1.1. Definitia si principiile dreptului 1.1.1. Notiunea de drept

În doctrina, notiunea de drept este utilizata în mai multe sensuri, si anume:

- ca totalitate de norme juridice, elaborate sau sanctionate de organele competente ale statului, aflate în vigoare la un moment dat într-o societate. În acest sens se vorbeste despre dreptul obiectiv sau pozitiv;

- ca atribut, prerogativa sau facultate recunoscuta de lege unui subiect de drept (sau titular), în temeiul caruia acesta (subiectul de drept) este îndrituit de a avea o anumita conduita sau de a pretinde unui alt subiect de drept un anume comportament (sa dea, sa faca, sa nu faca ceva), putând apela, daca este cazul, la forta de constrângere a organelor de stat (dreptul subiectiv);

- ca ramura componenta a sistemului de drept al unei societati;

- ca ramura componenta a sistemului stiintelor juridice.

Dreptul s-a nascut din nevoia reglementarii unitare si obligatorii a conduitei umane în cadrul societatii pentru a asigura ordinea interna si rezolvarea problemelor fundamentale ale acestuia. Dreptul apare, asadar, ca o consecinta a organizarii indivizilor umani în societate si are rolul de a asigura regularizarea conduitei umane. În esenta sa, dreptul este unitatea intereselor si a vointei sociale generale ce ia forma unor reguli general obligatorii. Deci, dreptul promoveaza interesele generale ale societatii, combatând interesele individuale, particulare ce i se opun în mod nelegitim. Vointa generala consacrata si oficializata în norme juridice devine vointa juridica.

Reflectare a vointei juridice, normele juridice sunt reguli general obligatorii care, la nevoie, pot fi realizate prin forta de constrângere exercitata de organele statului.

De regula, în literatura de specialitate, dreptul este definit ca fiind ansamblul normelor de conduita instituite sau sanctionate de catre stat, care exprima vointa si interesele comune, generale, asigurate, în aplicarea lor, de forta coercitiva a statului.

1.1.2. Principiile generale ale dreptului

Dreptul oricarei societati este cladit si aplicat dupa anumite principii generale, care exprima cerintele obiective ale societatii respective si care se regasesc, în forme specifice, în continutul tuturor normelor juridice. Unanim, este admis faptul ca dreptul românesc contemporan este edificat si realizat în temeiul urmatoa¬relor principii generale: pluralismul politic, separatiei puterilor în stat, legalitatii (egalitatii, justitiei, libertatii si bunei-credinte).

Principiul pluralismului politic, consacrat de art. 8 alin. 1 din Constitutie, în temeiul caruia pluralismului în societatea româneasca este o conditie si o garantie constitutionala. De asemenea, în art. 1 alin. 3 din Legea fundamentala se precizeaza ca pluralismul politic, alaturi de demnitatea omului, drepturile si libertatile cetatenilor, libera dezvoltare a personalitatii umane si dreptatea, reprezinta o valoare suprema a societatii românesti si este garantat. Pentru a da continut acestei garantii, Constitutia, prin art. 40, reglementeaza dreptul cetatenilor români de a se asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate si în alte forme de asociere. Partidele politice, potrivit art. 8 alin. 2 din Constitutie, se cons¬tituie si îsi desfasoara activitatea în conditiile legii (Legea nr. 27/1996 a partidelor politice). Ele contribuie la definirea si exprimarea vointei politice a cetatenilor, respectând suveranitatea nationala, integritatea teritoriala, ordinea de drept si principiile democratiei. Potrivit art. 40 alin. 2 din Constitutie, partidele sau organizatiile care, prin scopurile si prin activitatea lor militeaza împotriva plura¬lismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranitatii, a integritatii sau a independentei României sunt neconstitutionale. Aliniatul 3 al aceluiasi articol din Constitutie prevede ca nu pot face parte din partide politice judecatorii Curtii Constitutionale, avocatul poporului, magistratii, membrii activi ai armatei, politistii si alte categorii de functionari publici stabilite prin lege organica.

Principiul separatiei puterilor în stat, în temeiul caruia exercitiul puterii revine celor trei mari categorii de autoritati publice indepen¬dente unele fata de altele, dar cu posibilitati reciproce de control, respectiv: autoritatea legislativa, pentru activitatea legislativa; autori¬tatea administrativa, pentru activitatea de punere în executare a legilor si autoritatea judecatoreasca, pentru activitatea de realizare a justitiei. Separatia puterilor în stat se prezinta ca un echilibru al acestora, fara a se merge pâna la o separatie absoluta. Constitutia României cuprinde reglementari corespunzatoare pentru cele trei categorii de autoritati publice, si anume: Parlamentul (art. 61-79), Presedintele României (art. 80-101), Guvernul (art. 102-116) si Administratia publica (art. 117-123), Autoritatea judecato¬reasca (art. 123-134).

Facem precizarea ca principiul separatiei puterilor în stat este prevazut expressis verbis de art. 1 alin. 4 din Constitutie, conform caruia statul se organizeaza potrivit principiului separatiei si al echilibrului puterilor - legislativa, executiva si judecatoreasca, în cadrul democratiei constitutionale.

Principiul legalitatii este statornicit de art. 1 alin. 5 din Constitutie si presupune obligativitatea respectarii Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor. Legalitatea este unul din principiile fundamentale ale statului de drept, reprezentând principalul mijloc de realizare si promovare a ordinii juridice, de mentinere a unor relatii bazate pe lege, în general, pe norme juridice. Acest principiu impune pentru toate subiectele de drept - persoane fizice si juridice, cetateni români si straini, autoritati publice si institutii sau organizatii private - respectarea legii si a tuturor celorlalte acte juridice înteme¬iate pe ea, aplicabile raporturilor sociale la care participa, sub garantia sanctiunilor juridice ce urmeaza a fi aplicate în caz de încalcare a normelor juridice. Pentru a se da eficienta acestui principiu, actuala Constitutie a României prevede ca nimeni nu este mai presus de lege (art. 16 alin. 2), iar Parlamentul este organul reprezentativ al poporului român si unica autoritate legiuitoare a tarii (art. 61 alin. 1). În ceea ce priveste hotarârile Guvernului, se stipuleaza expres ca acestea se emit numai pentru organizarea executarii legii.

Pentru asigurarea suprematiei Constitutiei, în România este organizata si functioneaza Curtea Constitutionala ale carei atributii sunt prevazute în Constitutie (art. 142-147) si în Legea nr. 47/1992 .

Principiul libertatii, ca principiu fundamental al dreptului, presupune urmatoarele: elaborarea unor acte normative care sa garanteze tuturor persoanelor sa se realizeze potrivit optiunilor pro¬prii în raporturile cu ceilalti membri ai colectivitatii si în cadrul social dat; aplicarea legii de catre organele abilitate ale statului în asa fel încât sa se dea siguranta necesara fiecarui individ ca este ocrotit în manifestarile si actiunile sale libere si legale; respectarea libertatii celorlalti etc. Principiul libertatii este consacrat în Constitutia României prin reglementarea libertatii individuale (art. 23), a libertatii de circulatie în tara si strainatate (art. 25), respectarea vietii intime, familiale si private a persoanei (art. 26), inviolabilitatii domiciliului (art. 27), secretului corespondentei (art. 28), libertatii constiintei (art. 29) si a celei de exprimare (art. 30), libertatii întrunirilor (art. 39), a celui de asociere (art. 40), libertatii muncii (art. 41).