Drept Civil

I. Persoana fizică

Este unul dintre subiectele raportului juridic civil şi noţiunea de persoană fizică desemnează omul privit în individualitatea să. Sub aspectul dreptului, persoană fizică este privită nu ca o entitate biologică în primul rând ci ca o entitate fizică, adică ca un titular de drepturi şi obligaţii aflat în raporturi cu alte persoane.

În prezent, orice pers fizică de la momentul naşterii, în principiu dobândeşte personalitate juridică adică aptitudinea de a fi subiect al raportului juridic.

Persoana fizică este titulara de dr şi obligaţii dar în acelaşi timp este şi obiectul unei protecţii juridice adecvate.

În dreptul roman spre exemplu, se făcea distincţie între omul liber, care avea calitatea de persoană şi era astfel titular de drepturi şi obligaţii şi sclavul, care, fiind considerat un lucru nu putea avea drepturi subiective. Sclavul era asimilat cu un bun.

Noţiunea de "persoană" provine din latinescul "personam", care desemnează masca.

Sediul materiei

Prin sediul materie se desemnează actele normative care reglementează problemele persoanei fizice.

Izvoarele persoanei fizice

Actele normative de bază care reglementează instituţia juridică a persoanei fizice sunt: Decretul nr. 31/1954 , privitor la persoanele fizice şi juridice din Decretul nr. 32/1954 , pt punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi juridice.

Reglementări privind persoană fizică mai sunt cuprinse în următoarele acte normative:

- Codul Civil ;

- Codul Familiei, privind dobândirea şi schimbarea pe cale administrativă a numelor persoanelor fizice ;

- legea sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice ;

- legea privind evidenta, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor romani ;

- legea cuprivire la actele de stare civilă;

- legea privind regimul juridic al adopţiei.

Şi Constituţia conţine o serie de prevederi consacrate persoanei fizice:

- Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice ale omului;

- Convenţia europeană a drepturilor omului, etc.

Studiul persoanei fizice impune analiza următoarelor probleme esenţiale:

- personalitatea juridică a omului, care este legată de existenţa sa;

- capacitatea persoanei fizice şi drepturile care-i sunt ataşate;

- identificarea persoanei fizice şi ocrotirea persoanei fizice prin mijloace de drept civil.

Personalitatea juridică a omului

Este aptitudinea generală şi abstractă de a fi titular de drepturi şi obligaţii, acesteia îi sunt ataşate o serie de drepturi inerente (care aparţin în mod firesc) vieţii umane care poartă denumirea de drepturi ale personalităţii.

O persoană fizică poate avea calitatea de subiect de drept chiar dacă nu are discernământ, orice pers care este vie are personalitate juridică.

Corporalitatea persoanei fizice

Existenţa persoanei fizice este condiţionată de existenţa sa biologică, personalitatea juridică a pers fizice are ca support corpul uman viu. Într-o concepţie modernă, persoană fizică este concepută că uniunea dintre un corp şi suflet, uniune din care rezultă viaţa.

În ultima perioadă se înregistrează o tendinţă pt recunoaşterea unor drepturi asupra corpului uman şi asupra unor anumite dintre atributele strict legate de persoana umană.

Această tendinţă este periculoasă, pt că vrea să fundamenteze ideea că trupul uman ar putea face obiect al comerţului şi chiar unele atribute strict personale cum ar fi dr la propria imagine, voce, etc.

Există sisteme de drept care recunosc un drept de proprietate a peroanei asupra propriului corp cu menţiunea că deşi este un dr real nu este disponibil şi nici transmisibil pt cauza de moarte.

Majoritatea autorilor considera că fiinţă umană în integritatea să respectiv părţi din corpul uman nu pot să facă obectul comerţului, adică nu poate fi o marfă, chiar şi una cu caracter special.

Situaţia juridică a embrionului uman

Embrionul uman este un corp în devenire şi nu este pers fizică decât după naştere, cât durează gestaţia (care durează până la naşterea fătului de la fecundarea ovulului) el este considerat parte a altui corp, de aceea lui nu i se recunoaşte personaliatea juridică, chiar dacă în anumite condiţii legea îi recunoaşte anumite drepturi, astfel potrivit unui principiu străvechi copilul conceput şi născut viu chira dacă nu supravieţuieşte poate să dobândească anumite drepturi chiar şi înainte de naştere, adică de la momentul conceperii.

Într-o anumită concepţie, embrionul uman purtat de mama este considerat "o persoană fizică în curs de constitutire", motiv pt care viaţa sa este protejată prin interzicerea avortului după un anumit număr de luni de sarcină.

S-a spus în ultima vreme ca un copil care este conceput şi nenăscut ar avea dreptul la o protecţie a existenţei sale fizice, protecţie care poate da naştere în anumite situaţii la dreptul de despăgubire.