TEMA I -- CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND RAPORTUL DE
OBLIGAŢII.. IZVOARELE OBLIGAŢIILOR ŞI CLASIFICAREA LOR
1.. OBIECTIVE -- îînsuşiirea şii îînţţellegerea noţţiiuniiii priiviind oblliigaţţiiiille
2. CONŢINUTUL TEMEI - Definiţia obligaţiei, analiza raportului juridic de
obligaţie (structura) şi izvoarele obligaţiilor şi clasificarea lor
1. Definiţia obligaţiei
Obligaţia este un raport juridic civil în virtutea căreia o persoană (sau mai
multe persoane) numită creditor are dreptul să ceară unei alte persoane (sau mai
multor persoane) numită debitor îndeplinirea unei anumite acţiuni sau abţinerea
de la o anumită acţiune.
Din definiţie rezultă că raportul juridic de obligaţie se stabileşte între persoane
determinate - creditor şi debitor; în virtutea sa creditorul are dreptul să ceară
debitorului îndeplinirea unei anumite acţiuni sau abţinerea de la o anumită acţiune.
Deci, din raportul juridic de obligaţie rezultă că unul din elementele raportului îl
constituie sarcina (datoria) debitorului, celălalt element îl constituie dreptul
(creanţa) creditorului.
2. Analiza raportului juridic de obligaţie (structura)
a) Subiectele raportului juridic sunt: creditorul şi debitorul, care pot fi persoane
fizice sau juridice.
Creditorul este persoana care în raportul de obligaţie are dreptul de a cere
executarea prestaţiei; persoana căreia îi incumbă obligaţia se numeşte debitor. În
majoritatea raporturilor juridice de obligaţii fiecărui subiect îi revine şi drepturi şi
obligaţii, de exemplu: drepturile şi obligaţiile vânzătorului şi cumpărătorului, ale
furnizorului şi beneficiarului, ale antreprenorului şi beneficiarului, etc.
b) Obiectul raportului juridic de obligaţie
Obiectul raportului juridic de obligaţie este acţiunea ori abţinerea la care este
îndrituit subiectul activ şi de care este ţinut subiectul pasiv, indiferent de
împrejurarea că raportul juridic cuprinde în conţinutul său drepturi reale ori
drepturi de creanţă.
După obiectul lor, obligaţiile pot fi împărţite în trei categorii: de a da, de a face
şi de a nu face.
Se înţelege prin obligaţiuni de a da, acelea prin care debitorul se obligă să
transfere sau să constituie în favoarea creditorului un drept de proprietate sau un
alt drept real.
Obligaţiunea de a face are drept obiect orice fapt pozitiv al debitorului, cu
excepţia transferării unui drept real. Cu alte cuvinte, a face, înseamnă a săvârşi
anumite acte, acţiuni, lucrări sau de a presta anumite servicii.
Obligaţiunea de a nu face are drept obiect să împiedice pe debitor să facă ceva,
pe care debitorul l-ar putea face dacă nu s-ar fi obligat să se abţină de a-l face.
c) Conţinutul raportului juridic de obligaţie
Conţinutul raportului juridic de obligaţie este format din drepturile subiectului
activ şi din obligaţiile subiectului pasiv. Drepturile şi obligaţiile ce se nasc între
părţile raportului juridic de obligaţie sunt interdependente. Drepturilor creditorului
le corespund obligaţiile debitorului şi invers, obligaţiilor debitorului le corespund
drepturile creditorului.
d) Sancţiunea obligaţiei
Principalul mijloc de constrângere în caz de neexecutare este acţiunea în justiţie,
urmată de executarea silită asupra bunurilor debitorului. Executarea silită constă în
constrângerea debitorului de a-şi îndeplini obligaţiile faţă de creditor, în cazul în
care n-o face de bună voie.
3. Izvoarele obligaţiilor şi clasificarea lor
Definiţie. Se numesc izvoare ale obligaţiei faptele juridice simple sau
complexe de care dreptul obiectiv leagă naşterea raporturilor de obligaţii.
Conform Codului civil român, principalele izvoare de obligaţii sunt: contractul,
cvazicontractul, delictul, cvazidelictul şi legea.
În ce priveşte deosebirea ce se face între delictul civil şi cvazidelictul civil,
precizăm că noţiunea de cvazidelict este inutilă. Într-adevăr în ambele cazuri
izvorul obligaţiei îl constituie faptul ilicit culpabil prin care se cauzează un
prejudiciu unei persoane, numai că în cazul delictului culpa îmbracă forma
intenţiei, iar în cazul cvazidelictului forma neglijenţei sau imprudenţei. În plus de
aceasta, indiferent dacă fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu s-a săvârşit cu
intenţie sau numai din neglijenţă ori imprudenţă, în ambele cazuri autorul va fi
obligat să repare integral paguba cauzată victimei prin fapta sa ilicită. Rezultă deci,
că această clasificare care are la bază anumite criterii secundare nu-şi găseşte
justificarea atunci când socoteşte cvazidelictul ca un izvor distinct de obligaţii faţă
de delict.
Totodată, clasificarea izvoarelor obligaţiilor este însă şi incompletă întrucât
printre actele juridice - în afară de contract - nu face nici o referire la actul juridic
unilateral.
Manifestările de voinţă unilaterale (testamentul) şi acordurile de voinţă
(contractele) sunt acte juridice; cvazicontractul, delictul şi cvazidelictul sunt fapte
juridice. În consecinţă, sursele de obligaţii pot fi rezumate la două grupe: actele
juridice şi faptele juridice corespund unei viziuni ştiinţifice şi raţionale. Adăugarea
cvazicontractului, a cvazidelictului şi a legii, ca izvoare distincte de obligaţii este
criticată cu just cuvânt ca inexactă sub raport ştiinţific şi inutilă sub aspect practic.
Diviziunea izvoarelor de obligaţii în două grupe, acte juridice şi fapte juridice
este propusă de Istrate Micescu, însuşită şi repetată de profesorii Constantin
Stătescu şi Corneliu Bârsan în Tratatul de obligaţii la care m-am referit anterior.
3.. TESTE DE AUTOEVALUARE
II.. Deffiiniiţţii oblliigaţţiia..
IIII.. Ce îînţţellegeţţii prriin rraporrttull jjurriidiic de oblliigaţţiie..
UNIVERSITATEA ROMANO – AMERICANÃ
DEPARTAMENTUL PENTRU ÎNVÃÞÃMANT CU FREGVENÞÃ REDUSÃ
FACULTATEA: DREPT
Suport de Curs pentru Învãþãmant cu Frecvenþã Redusã
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
