Despre Dreptul Civil

CAPITOLUL II

Despre dreptul civil

1. Introducere.

“Civil”, ca simplu cuvânt defineşte cetatea (civitas) care constituia într-o vreme principalul argument al vieţii în comun ce necesita o permanentă concesie din partea membrilor societăţii respective în scopul de a menţine raporturi paşnice .

Cetatea cu necesităţile ei trebuie să se conducă după un drept simplu aplicabil cetăţenilor săi, care să prevadă reguli pentru orânduirea celor mai importante evenimente din viaţa individului: naşterea, atingerea unei anumite vârste, căsătoria, încheierea actelor de dobândire sau înstrăinare a unor bunuri cu efecte asupra patrimoniului, moartea. Astfel, dreptul civil tratează aspectele legate intim de viaţa cetăţeanului coordonându-i atitudinile în orice categorie de raporturi care îl induc pe acesta în viaţa socială.

Într-o formulare lapidară, dreptul civil poate fi definit ca acea ramură de drept care conţine norme juridice ce reglementează raporturile patrimoniale şi nepatrimoniale stabilite între persoane fizice şi persoane juridice.

Trebuie făcută precizarea că nu toate aceste raporturi patrimoniale şi nepatrimoniale fac obiect de reglementare al dreptului civil, multe dintre acestea fiind tratate de alte ramuri ale sistemului de drept, precum: dreptul financiar; dreptul comercial; dreptul muncii, dreptul familiei, etc.

Din multitudinea acestor raporturi, dreptul civil reglementează raporturile patrimoniale civile în alcătuirea cărora intră: raporturile reale (adică acele raporturi care au în conţinutul lor drepturile reale – dreptul de proprietate şi celelalte drepturi reale principale) şi raporturile obligaţionale (cele care conţin drepturile de creanţă), precum şi raporturile nepatrimoniale, care la rândul lor sunt formate din: raporturi care privesc existenţa şi integritatea subiectelor de drept civil (dreptul la viaţă; dreptul persoanei asupra corpului său şi dreptul persoanei la respectarea corpului său; dreptul la demnitate; dreptul la onoare; dreptul de a nu fi supus pedepselor fizice, etc) ; raporturi de identificare a persoanelor (dreptul la nume; dreptul al prenume; dreptul la pseudonim; dreptul la cetăţenie; dreptul la domiciliu; dreptul la denumire; dreptul la sediu, etc.) şi raporturi generate de creaţia intelectuală (dreptul autorului asupra operei sale).

Care este locul pe care îl ocupă însă dreptul civil în sistemul dreptului românesc?

Locul, rolul şi importanţa dreptului civil în sistemul dreptului este dată de caracteristica sa de a fi “drept comun”, adică de a oferi, norme de drept, în vederea reglementării raporturilor pentru care celelalte ramuri de drept nu cuprind norme juridice proprii care să le reglementeze.

Prin urmare, dreptul civil ocupă o poziţie centrală în sistemul dreptului românesc, contribuind la ocrotirea valorilor esenţiale omului, atât patrimoniale, cât şi nepatrimoniale .

Problematica dreptului civil este una foarte complexă. Acesta studiază instituţii precum: raportul juridic civil, actul juridic civil, prescripţia extinctivă, subiectele dreptului civil, drepturile reale principale, obligaţiile civile, contractele civile, succesiunile.

Din această problematică vor fi abordate în prezentul capitol doar aspectele privitoare la raportul juridic civil şi la actul juridic civil, aspecte care stau la baza cercetării unor instituţii specifice altor ramuri de drept.

2. Raportul juridic civil

Relaţia socială care intră sub incidenţa normelor dreptului civil constituie un raport juridic civil.

Ca specie a raporturilor juridice în general, raportul juridic civil se deosebeşte în principal prin poziţia de egalitate juridică a părţilor acestuia, ceea ce presupune nesubordonarea unei părţi faţă de cealaltă.