Contracte Speciale

Capitolul I

Contractul de vânzare-cumpărare

Procurarea de bunuri a reprezentat, reprezintă şi va fi o necesitate permanentă.Nevoia de a avea în proprietate anumite bunuri, mai ales cele care se pot folosi fără a fi consummate, a făcut ca proprietatea să treacă de la o persoană la alta, mai întâi prin schimb, apoi, după apariţia monedei, prin vînzare-cumpărare.

Frecvenţa acestui contract în viaţa de zi cu zi ca şi importanţa lui, explică de ce el reprezintă o figură centrală şi în reglementarea din Codul civil.

Secţiunea I Trăsăturile esenţiale şi distinctive ale contractului de vânzare-cumpărare

Definiţia şi caracterele generale ale contractului

1. Definiţie.Vânzarea-cumpărarea reprezintă una dintre cele mai vechi şi mai frecvente operaţiuni juridice. Apărut ulterior schimbului, odată cu apariţia banilor, contractul de vânzare-cumpărare a cunoscut o frecvenţă deosebită în toate locurile şi în toate perioadele, iar azi relaţiile dintre membri societăţii at fi de neimaginat în lipsa acestei operaţiuni juridice cu ajutorul căreia se satisfac nevoile uidivizilor.

În termenii articolului 1294 Cod civil vânzarea-cumpărarea este o convenţie prin care două părţi se obligă îutre sine, una a transmite celeilalte proprietatea unui lucru şi aceasta a plăti celui dintâi preţul lui.

Va trebui deci să definim vânzarea-cumpărarea ca find acel contract prin care o persoanã numită vânzător transmite dreptul de proprietate asupra unuia sau mai multor bunuri, ori un alt drept, celeilate părţi, numită cumpărător, în schimbul unei sume de bani numită preţ.

2. Caractere juridice

În mod tradiţional se admite ca vânzarea-cumpărarea are următoarele caractere: sinalagmatic, consensual, cu titlu oneros, comutativ şi translativ de proprietate. Dintre acestea unele sunt esenţiale în sensul că în lipsa lor se schimbă chiar natura contractului, iar altele sunt supletive.

I. Caractere esenţiale.

a. Caracterul sinalagmatic r

b. Un contract cu titlu oneros.

c. Contract transtatlv de proprietate.

II. Caractere supletive.

Acestea sunt caractere care sunt specifice contractului de vânzare¬cumpărare, fără a fi de esenţa acestui contract.

a. Caracterul comutativ.

b. Contract consensual. Vânzarea-cumpărarea face parte din categonia contractelor care se încheie în mod valabil prin simplul acord de voinţă al părţilor, fără a fi nevoie de alte formalităţi.

Principiul consensualismului suferă în ultimul timp o serie de limitări legale bazate fie pe interesul ocrotirii părţilor contractului, fie pe interesul mai larg al statului de a controla anumite operaţiuni juridice. În astfel de situaţii contractul nu mai este valabil încheiat prin simplul acord de voinţe, ci este necesară şi îndeplinirea unor condiţii de formă.

Delimitarea contractului de vânzare-cumpărare de alte contracte.

1. Vânzarea şi alte contracte translative de proprietate.

a. Vânzarea şi schimbul. Vânzarea-cumpărarea se deosebeşte de schimb , în principal prin faptul că la schimb echivalentul bunului transmis este un alt bun şi nu o sumă de bani.

b. Vânzarea şi renta viageră. La aceste contracte prestaţia dobânditorului bunului constă într-o sumă de bani.Ceea ce particularizează renta viageră în raport cu vânzarea-cumpărarea este caracterul aleatoriu al primului contract amintit. Spre deosebire de vânzare-cumpărare, care este un contract comutativ, la care întinderea drepturilor şi obligaţiilor este cunuscută ab initio , renta viageră are un caracter aleatoriu, care se manifestă prin faptul că întinderea obligaţiilor debirentierului nu este cunoscută de la început, ea depinzând de durata de viaţă a credirentierului şi astfel şansele de câştig şi respectiv de pierdere pentru părţi depind de un element aleatoriu.

B. Vânzarea şi contractele netranslative de proprietate

a. Vânzarea şi antrepriza. Contractul de antrepriză se delimitează cu dificultate de contractul de vânzare-cumpărare numai atunci când acesta se referă la un lucru viitor. În acest caz se pune problema dacă suntem în prezenţa unei vânzări-cumpărări având ca obiect un bun viitor sau suntem în prezenţa unui contract de antrepriză în care antreprenorul s-a obligat să procure şi materialele necesare executării lucrării. În rezolvarea acestei reale dificultăţi, în doctrina noastră s-a propus a se ţine cont, după intenţia părţilor, dacă procurarea materialului reprezintă obligaţia principală în raport de valoarea muncii depuse, sau dacă, dimpotrivă, munca reprezintă prestaţia principală, în raport de aceasta procurarea materialelor având doar un caracter accesoriu. S-a spus că în primul caz suntem în prezenţa unui contract de vânzare-cumpărare, pe când în al doilea caz avem un contract de antrepriză. Aplicat fără o analiză profundă acest criteriu poate deforma uneori realitatatea pentru că importanţa muncii uneori nu se reflectă în evaluarea bănească pe care o efectuează părţile . De aceea acest criteriu a fost completat în sensul că munca realizată pentru nevoile particulare, după indicaţiile particulare ale unui client relevă un contract de antrepriză, în timp ce fabricarea unor produse standardizate, adaptate nevoilor tuturor este de resortul vânzării.

b. Vânzarea şi locaţiunea. Contractul de locaţiune se aseamănă şi el cu vânzarea-cumpărarea unui anumit bun. Spre deosebire de vânzare-cumpărare, prin care se transmite un drept real asupra bunului respectiv în schimbul unei sume de bani, prin contractul de locaţiune se transmite doar dreptul de folosinţă asupra unui bun, tot în schimbul unei sume de bani, numită chirie. Contractul de închiriere având ca obiect doar folosinţa unui bun, se delimitează cu uşurinţă de contractul de vânzare-cumpărare.