Criminologie și penologie sinteză

SCOPUL CURSULUI :

Cursul de criminologie oferă cunoştinţe aprofundate privind cauzele criminalităţii şi

strategia de prevenire a acesteia în timp ce cursul de penologie oferă, pe lângă noţiuni generale

despre scopul şi funcţiile sancţiunilor penale, cunoştinţe privind regimul general şi special de

executare a unor asemenea sancţiuni.

CONŢINUT:

CRIMINOLOGIE

Tema I. Noţiuni generale

1. Criminologia şi domeniul său de cercetare: privire istorică, originea criminologiei,

evoluţie.

2. Formarea criminologiei ca ştiinţă: criminologiile specializate, criminologia generală.

1. Criminologia şi domeniul său de cercetare: privire istorică, originea

criminologiei ,evoluţie.

Originea criminologiei

Ştiinţa criminologiei are origini tot atât de îndepărtate ca şi celelalte ştiinţe sociale.

Criminologia, ca ştiinţă, a apărut în secolul al XIX-lea, odată cu publicarea monografiei

medicului italian Cesare Lombroso, "Omul delincvent". Acesta este considerat a fi

"părintele criminologiei moderne" însă unele opinii mai recente consideră că ştiinţa

criminologiei a apărut cu un secol mai devreme sub influenţa iluminismului. Astfel, un rol

important îl au lucrările reprezentanţilor şcolii clasice de drept penal Cesare Bonesana

Beccaria şi Jeremy Bentham care sunt consideraţi a fi şi întemeietorii criminologiei

clasice, datorită noii viziuni asupra criminologiei.

Criminologia clasică are următoarele trăsături:

- centrarea studiului criminologic asupra faptei comise;

- considerarea liberului arbitru ca fundament al oricărei acţiuni umane;

- proporţionalizarea pedepsei în raport cu gravitatea faptei.

Ulterior, cercetările privind crima, criminalul şi criminalitatea capătă un caracter constant

ca urmare a influenţei curentului pozitivist, a studiilor statistice ale fenomenului, a apariţiei

clinicilor de psihiatrie, a studiilor din penitenciare asupra deţinuţilor.

Astfel, apare "criminologia pozitivistă" care se caracterizează prin următoarele trăsături:

- centrarea studiului criminologic asupra făptuitorului;

- determinismul ca fundament al acţiunii umane;

- proporţionalizarea pedepsei funcţie de periculozitatea făptuitorului.

Reprezentanţi: Cesare Lombroso, Enrico Ferri, Raffaele Garofalo, Adolphe Quetelet,

Andre-Michel Guerry, etc.

Evoluţia criminologiei.

La sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX, criminologia a apărut sub

forma unor capitole în cadrul altor discipline cum ar fi: antropologia criminală, psihologia

criminală, sociologia criminală, fără a fi o disciplină autonomă.

Pe plan internaţional, un rol important în dezvoltarea criminologiei l-au avut anumite

organisme care au fost create pentru cercetări în acest domeniu. Dintre acestea amintim

Societatea Internaţională de Criminologie, precum şi o serie de organisme din cadrul Organizaţiei

Naţiunilor Unite şi Consiliului Europei (Comisia interguvernamentală pentru prevenirea

criminalităţii şi justiţiei penale, UNICRI, UNAFRI, CICC, CDPC etc.). În România a fost

înfiinţată Societatea Română de Criminologie şi Criminalistică, afiliată la Societatea

Internaţională de Criminologie.

2. Formarea criminologiei ca ştiinţă : criminologiile specializate, criminologia generală.

Criminologiile specializate.

Studiile aprofundate efectuate în domeniu între cele două războaie mondiale au

determinat acumularea unor cunoştinţe privind fenomenului criminalităţii, precum şi un început

de specializare pe plan profesional. Aceasta a determinat o desprindere a capitolelor care se

ocupau de studiul criminalităţii din cadrul diferitelor discipline şi formarea unor criminologii

specializate: criminologie sociologică,psihologică, etc.

Criminologia generală.

Ulterior, se produce o unificare a criminologiilor specializate într-o criminologie generală

care nu este un inventar al criminologiilor specializate şi nici o "super ştiinţă". Este o abordare a

problematicii criminalităţii din perspectivă integratoare biopsihosociolegală.

Pentru a demonstra faptul că criminologia este o ştiinţă de sine stătătoare trebuie să

arătăm că ea are un obiect propriu de studiu, scop, funcţii şi metode de cercetare proprii.

Tema a II a: OBIECTUL CRIMINOLOGIEI :

1. Particularităţi în formarea criminologiei ca ştiinţă;

2. Concepţiile sectoriale;

3. Concepţiile eclectice de unificare;

4. Tendinţe actuale ;

1. Particularităţi în formarea criminologiei ca ştiinţă.

Particularităţile istorice şi epistemologice privind procesul de formare a criminologiei au

determinat, pe planul obiectului de studiu o fragmentare a acestuia. Astfel, diferitele opinii

privind obiectul criminologiei au fost clasificate în două grupuri: concepţii sectoriale şi concepţii

unificatoare.

2. Concepţiile sectoriale.

Au fost clasificate astfel:

a) concepţii potrivit cărora obiectul de studiu al criminologiei îl constituie fapta penală.

Reunim aici criminologia clasică precum şi unele concepţii din criminologia pozitivistă. Se

încearcă o delimitare de ordin conceptual de dreptul penal şi se propun numeroase definiţii

criminologice ale infracţiunii care îi conferă o accepţiune foarte largă, ce depăşeşte sfera

normativului juridic.

b) concepţii potrivit cărora obiectul de studiu al criminologiei îl constituie infractorul,

concept diferit de cel al dreptului penal, cu o sferă mai largă.

c) concepţii potrivit cărora obiectul de studiu al criminologiei îl reprezintă criminalitatea

ca fenomen global.

3. Concepţiile eclectice , de unificare.

Se încearcă o sinteză a concepţiilor sectoriale prezentate care să unifice, pe planul obiectului de studiu, problemele privind crima, criminalul şi criminalitatea.

4. Tendinţe actuale.