Politica Europeană de Vecinătate

Procesul de extindere al UE a cunoscut mai multe etape, iar parcurgerea acestora a evidenţiat factori şi obiective noi în abordarea relaţiilor dintre statele membre şi cele candidate, potenţial candidate şi vecinii acestora. Fiecare etapă a politicii de extindere, cu fiecare val în care noi state au aderat la Comunitatea Europeană, a adus şi noi vecini, care nu sunt doar ca state vecine a ţării recent aderate, ci devin state vecine a unei comunităţi cu legislaţie comunitară şi cu „reguli de joc” comune.

Relaţiile între UE şi alte state, fie sunt vecine directe sau nu, se construiesc în baza principiilor de prietenie şi relaţii paşnice, suveranitate şi respectare a integrităţii statelor, recunoscute la nivel european şi internaţional.

Poziţia faţă de vecinii UE în contextul procesului de extindere, dar şi rolul acestora în avansarea integrării statelor aderate, a generat discuţii şi preocupări ale factorilor de decizie la nivelul Comunităţii în tot procesul de construcţie europeană. Cu toate acestea, preocupările în acest sens au cunoscut un impuls deosebit odată cu extinderea UE spre Est şi cu cît frontiera dintre Statele membre şi cele nemembre a crescut substanţial. Pe lîngă aspectul geografic, un rol deosebit în formularea unor propuneri vizavi de statele vecine l-a avut factorul economic care invoca decalaje mari pe diferiţi indicatori între statele UE (cele 15) şi cele 10 aderate în 2004. Pornind de la ideea că politica de extindere a UE îşi propune şi să promoveze stabilitatea şi prosperitatea dincolo de frontierele UE, în 2002 a fost lansată o amplă dezbatere la nivel european privind elaborarea unei politici de vecinătate într-un context nou cu mai multe state membre. Ideea unei politici mai active a UE faţă de noii vecini, alţii decît Rusia, cum ar fi Ucraina şi Moldova, a fost propusă pentru prima dată în 2002, de miniştrii de externe ai Marii Britanii şi Suediei, deoarece Ucraina şi Moldova alături de Rusia şi Belarus, urmau să devină vecini direcţi ai Uniunii după aderarea Poloniei şi României.

Într-o scrisoare din ianuarie 2002 a lui Jack Straw către Josep Piquй acesta afirmă că „în trei ani Ucraina şi Belarus vor fi la frontiera UE – cu toate problemele legate de criminalitatea transfrontalieră, trafic şi imigraţie ilegală. Moldova nu va fi un vecin al UE decît mai tîrziu […] ... (după aderarea Romвniei, atunci neştiindu-se exact data aderării acestui stat. ), dar ea se confruntă deja cu o sărăcie zdrobitoare, importante probleme sociale şi o emigraţie masivă”. Viziune împărtăşită atunci, de altfel, de mai multe state din Europa Centrală. Anume această iniţiativă, care constata nişte realităţi geopolitice, economice şi sociale la frontiera UE, este considerată de mai mulţi cercetători că ar fi condus eventual la apariţia Politicii Europene de Vecinătate (în continuare PEV).

Extinderea a lăsat însă în afara hotarelor UE circa 385 de milioane de locuitori ai statelor din vecinătatea imediată. Interdependenţa politică şi economică dintre UE şi statele vecine este o realitate. Capacitatea UE de a oferi securitate, stabilitate şi prosperare cetăţenilor săi nu poate fi concepută fără existenţa unor relaţii de bună vecinătate cu statele vecine. Proximitatea geografică oferă posibilităţi de a dezvolta comerţul şi investiţiile transfrontaliere, dar şi de a elimina ameninţările transfrontaliere – de la terorism la poluarea aerului.

*2*

Politica Europeană de Vecinătate (PEV) lansată în 2003 reprezintă o nouă abordare în cadrul relaţiilor dintre Uniunea Europeană şi vecinii săi, abordare ce o depăşeşte pe cea tradiţională bazată pe cooperare. Această politică constituie un cadru de consolidare a relaţiilor de vecinătate şi vizează intensificarea cooperării cu statele vecine UE lărgite în vederea creării unei zone de prosperitate şi bună vecinătate, a unui „cerc de prieteni" la frontierele Uniunii.

Politica Europeană de Vecinătate nu oferă statelor vecine vizate perspectiva aderării la UE, ci permite o relaţie privilegiată cu vecinii şi o mai bună focalizare a eforturilor în domenii de importanţă vitală pentru apropierea statelor vizate de standardele europene.

Obiectivul principal al politicii europene de vecinătate este împărţirea beneficiilor UE cu ţările vecine, ceea ce va contribui la consolidarea stabilităţii, securităţii şi bunăstării tuturor.

Printre beneficiile oferite de PEV se numără cele ce ţin de dezvoltarea economică şi socială precum şi obţinerea posibilităţii de acces pe piaţa internă şi integrarea în cadrul altor alte politici europene:

• Educaţia, pregătirea profesională şi tineretul;

• Cercetarea;

• Probleme de mediu;

• Cultura;

• Politica audio-vizualului;