Baza legală a organizării contabilităţii în România o constituie legea 82/1991, legea contabilităţii. Potrivit art.1 regiile autonome, societăţile comerciale, instituţiile publice, unităţile cooperatiste, asociaţiile şi celelalte persoane fizice care au calitatea de comerciant au obligaţia să organizeze contabilitate proprie. Obiectul de studiu al contabilităţii îl constituie patrimoniul societăţilor menţionate anterior.
Noţiunea de patrimoniu a fost utilizată pentru prima oară de autor de drept civil. Elementele de avere, adică bunurile economice sau mijloacele economice constituie activul patrimonial iar drepturile şi obligaţiile constituie pasivul patrimonial. Activ este alcătuit din bunuri economice sub forma lor materială plus creanţe plus disponibilităţi băneşti. Pasivul patrimonial este format din surse proprii plus datorii. Drepturile reale sunt materializate prin bunuri aflate în proprietare unică a societăţii comerciale indiferent de utilizarea şi rolul lor economico-financiar. Drepturile asupra persoanelor (creanţe de încasare) sunt reprezentante de creanţe asupra diverşilor terţi care pot fi bugetul de stat, bugetul de asigurări sociale, bănci, acţionari, personalul societăţii, etc.
Capitalurile proprii sunt acele surse permanente ce aparţin în întregime proprietarilor societăţilor comerciale. Pasivul mai cuprinde si datorii, acestea fiind acel capital străin ce poartă denumirea de obligaţii ce va fi rambursat într-un anumit termen. Firmele pot avea datorii către stat, către organismele sociale, faţă de furnizori, faţă de personalul unităţii sau împrumuturi sau credite bancare.
Echivalentul valoric al acelei părţi din mijloacele economice care aparţin titularului de patrimoniu este denumit capital sau capital social. Echivalentul valoric al acelei părţi din mijloacele economice pentru care titularul are obligaţii de sau datorii poarta denumirea de furnizori, ce reflectă obligaţii de plată faţă de furnizorii de materii prime aprovizionate de la aceştia şi în al doilea rând credite bancare ce reflectă obligaţii de plată sau datorii faţă de băncile împrumutătoare pentru creditele obţinute de la acestea.
Conturile de la bănci pot fi în lei sau în valută şi reprezintă denumirea atribuită disponibilităţilor băneşti aflate în păstrare la bănci. Postul casa reprezintă denumirea numerarului existent în casieria unităţii patrimoniale. Postul clienţi reprezintă sumele de bani pe care unitatea le are de primit de la clienţii săi în urma livrării către aceştia de bunuri sau servicii. Sumele de bani de primit sau de încasat poartă denumirea de creanţe. Se spune că unitatea are creanţe sau drepturi de creanţă pe seama clienţilor săi. Postul debitor reflectă creanţe, adică sume de încasat de la alte persoane decât clienţii săi, de exemplu, de la un gestionar pentru minusul constatat în gestiunea sa sau de la o firmă căreia banca i-a virat, i-a plătit din disponibilităţile sale băneşti aflate la bancă din eroare o sumă de bani. Postul creditori reflectă obligaţii de plată sau datorii faţă de alte persoane decât furnizorii, de exemplu faţă de o firmă de la care s-a încasat din bancă o sumă necuvenită.
Patrimoniul reprezintă astfel totalitatea bunurilor aflate în posesia proprietarilor împreună cu drepturile şi obligaţiile în virtutea cărora el deţine aceste bunuri. În vorbirea curentă noţiunea de bilanţ este atribuită rezultatului pozitiv, sau după caz negativ, al unei anumite activităţi. Postul profit reprezintă echivalentul valoric al acelor mijloace economice intrate în activ sub forma câştigului. Pentru minusul de mijloace economice în activ, pe locul golului lăsat de acesta vom înscrie în activ postul pierderii. Rezultă ca postul profit se află în pasiv iar postul pierdere în activ. Bilanţul cuprinde rezultatul pozitiv sau după caz negativ al activităţii desfăşurate pe o perioadă largă.
Structura bilanţului contabil:
În activitate are loc rotaţia mijloacelor economice, adică consumul şi transferul lor iar pentru finanţarea acestora contribuie atât factori interni cât şi externi.
Componentele activului financiar:
a) activ imobil: bunuri, valori ce-şi păstrează forma fizică iniţială şi care se consumă şi valorifică treptat pe parcursul mai multor cicluri de exploatare.
Se clasifică în imobilizări:
i. Corporale: concretizate în bunuri materiale de natura mijloacelor fixe. Mijloace fixe: bunuri materiale cu o valoare de intrare în patrimoniu mai mare de 1800 lei şi durata normală de utilizare mai mare de 1 an.
Construcţii, echipamente tehnologice (maşini, utilaje), aparate şi instalaţii de măsurare, control şi reglare a mijloacelor de transport, mobilier, aparatură electronică, animale şi plantaţii, echipamente de protecţie a valorilor umane şi materiale şi alte active corporale.
Deoarece mijloacele fixe îşi pierd prestaţie din valoarea lor datorită utilizării acţiunii factorilor naturali şi progresului tehnic, este necesar să se facă recuperarea părţii de valoare care se pierde, recuperare realizată prin amortizare, adică prin includerea cheltuielilor de exploatare a unei cote din valoarea lor de iniţiere.
ii. Necorporale: cuprind 5 categorii:
1) cheltuieri de constituire;
2) cheltuieli de dezvoltare;
3) concesiunile, brevetele, licenţele;
4) fondul comercial;
5) programe informatice.
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
