Metodologia Cercetării în Contabilitate

Previzualizare curs:

Cuprins curs:

Cap. I Creaţia ştiinţifică în contabilitate şi dinamica cercetării ştiinţifice
Cap. II Ipoteza de lucru
Cap. III Informarea şi documentarea ştiinţifică
Cap. IV Metodologia generală a cercetării ştiinţifice
Cap. V Observaţia şi experimentul
Cap. VI Modelarea şi tipizarea
Cap. VII Prelucrarea statistico - matematică
Cap. VIII Reprezentarea grafică
Cap. IX Logica – instrument al cunoaşterii ştiinţifice
Cap. X Teoria ştiinţifică
Cap. XI Previziunea ştiinţifică
Cap. XII Redactarea lucrării ştiinţifice în contabilitate
Cap. XIII Comunicarea

Extras din curs:

Metodologia cercetării în contabilitate.Creaţia ştiinţifică

Cap. I Creaţia ştiinţifică în contabilitate şi dinamica cercetării ştiinţifice

Justificarea şi însuşi scopul activităţii de cercetare ştiinţifică stă în obţinerea unor rezultate originale, nu reproduceri de serie ci totdeauna creaţii cu valoare de unicat.

A cunoaşte ceea ce este cunoscut nu este destul. Pentru a se numi om de ştiinţă, omul trebuie să adauge ceva al său, propriu, la fondul general de cunoştinţe, cum atrage atenţia John Bernal. Procesul creaţiei ştiinţifice se soldează cu un produs finit, descoperirea sau invenţia.

Se înţelege prin descoperire realizarea unei noi cunoştinţe asupra realităţii obiective, pătrunderea în arii până atunci neexplorate, ca şi înţelegerea legităţii unor fapte care - deşi mai de mult semnalate - nu depăşiseră încă stadiul detaliului brut. Acceptând teza generală „cunoştinţa este o posesiune nemijlocită a obiectului de către conştiinţă", putem înţelege complexitatea condiţiilor pe care trebuie să le îndeplinească descoperirea pentru a-şi justifica numele.

Invenţia constă din găsirea unul nou procedeu tehnic sau din construirea unui instrument, care la rândul său, poate favoriza progresul cunoaşterii şi stăpânirea naturii de către om.

Ambele aspecte ale creaţiei presupun noutatea, prioritatea, originalitatea.

Ceea ce le deosebeşte este că descoperirea priveşte fapte reale, existente şi până atunci, dar necunoscute, pe când invenţia reprezintă construcţii ale omului, inexistente mai înainte.

Obiectul descoperirii este natura sau societatea, cel al invenţiei, activitatea omenească.

Intre acestea două există însă o legătură indestructibilă, întrucât invenţia - unui aparat, a unei tehnici sau proceduri oarecare - urmează de aproape sau precede descoperirea unui fapt, a unei legi obiective.

Prin dezvoltare progresează ştiinţa, prin invenţie tehnica, ambele intercondiţionându-se. Eficienţa descoperirii se măsoară în idei, cea a invenţiei în tehnici de lucru, dar amândouă sunt indispensabile progresului.

Privită în ansamblu, orice creaţie rezidă în ecloziunea unei idei sintetice - formate prin combinarea nouă a elementelor deja existente, cel puţin în parte, în minte . In acest mod înţeleasă, noutatea se întâlneşte în cele mai felurite acţiuni ale omului, în simpla comparaţie sau analogie, care au loc în cursul unei discuţii cotidiene, ca şi în neînsemnatele „invenţii" la care se recurge neîntrerupt în existenţa obişnuită.

Ideea creatoare dobândeşte însă individualitate, pe lângă noutatea ei stridentă, prin amploare, fertilitate şi putere de generalizare.

Ideile de mai sus le întâlnim exprimate încă din 1930 de către Paulhan, Fr. în lucrarea Psychologie de l’ invention, Ed. Alcan, Paris, 1930.

Descoperirea ştiinţifică-deziderate şi condiţii. Pentru ca enunţarea unei legi sau descrierea unui fapt în ştiinţă să aibă valoarea unei descoperiri, este necesar în primul rând ca aceasta să reflecte realitatea cu exactitate. O descoperire care nu este adevărată, nu este ... descoperire. Prin această condiţie se exclude din ştiinţă eroarea şi falsul.

Elaborarea descoperirii respectă cu stricteţe toate normele cercetării, asigurându-se de obiectivitatea conţinutului transmis şi de corectitudinea aparatului demonstrativ la care recurge.

Valoarea ei este cu atât mai mare cu cât se apropie mai mult de adevărul obiectiv.

Prin această implicaţie, descoperirea dobândeşte însă un caracter istoric. Aprecierea se face inevitabil la nivelul cunoştinţelor epocii, astfel că unele reale descoperiri pot fi trecute cu vederea şi invers, se acceptă alteori false descoperiri, identificate ca atare doar ulterior.

Din punctul de vedere al previzibilităţii, se diferenţiază două categorii de descoperiri: aşteptate şi surprinzătoare.

1. Descoperirile aşteptate, aparţinând cercetărilor de dezvoltare şi aplicative, sunt căutate cu perseverenţă, preocupă mai multe grupuri de cercetători în acelaşi timp.

Ele sunt întrevăzute logic şi constituie de multe ori imperative ale ştiinţei la un moment dat.

Intervalul care separă punerea problemei şi momentul de soluţionare poate fi extrem de lung, deseori măsurat prin activitatea desfăşurată de mai multe generaţii de oameni de ştiinţă.

Fiecare din aceste descoperiri încheie de regulă un anumit program de cercetare orientat de o problemă pusă. Circuitul se poate închide fără a mai fi suscitate alte noi probleme.

2. Descoperirile surprinzătoare deschid orizonturi care nu puteau fi bănuite mai înainte, adesea de mari întinderi şi săltînd cunoaşterea în numeroase domenii.

Acest tip aparţine în principal cercetării fundamentale şi, prin direcţiile pe care le imprimă ştiinţei, se dovedeşte extrem de fertil. S-ar putea chiar spune că forţa unei descoperiri este cu atât mai însemnată, cu cât aceasta este mai neaşteptată şi deci mai originală.

Metodologia cercetării în contabilitate.Creaţia ştiinţifică

Descoperirea cuprinde prin definiţie reprezinta un moment gnoseologic important, cunoaşterea semnificaţiei faptului nou. Ea nu poate fi confundată cu simpla descriere de fapte, Nu se rezumă la acest aspect perceptiv. Claude Bernard sublinia că „descoperirea este ideea nouă care se iveşte în legătură cu un fapt găsit". Conţinutul teoretic apare necesar şi într-o definiţie a lui Laplace: ,,a descoperi înseamnă a apropia două idei care până atunci se găseau separate". Numai din această înţelegere a faptului nou derivă utilizarea descoperirii.

Observaţia originală înregistrată doar arhivistic şi nefructificată, nu poate avea valoarea unei descoperiri. Faptul brut nu ne învaţă nimic prin el însuşi., Nu rezultă de aci că ştiinţa îi neagă orice valoare acestuia, ci îl inventariază şi îl păstrează ca premisă a unor descoperiri viitoare.

O altă condiţie cerută descoperirii este generalizabilitatea, potrivit caracterului specific al ştiinţei, care operează cu legi şi principii generale. Faptul concret nu este decât izvorul cunoaşterii ştiinţifice, el nu realizează însăşi ştiinţa.

Descoperirea presupune deci un salt de la simplul „a vedea" la nepreţuitul „a înţelege".

Operaţia poate fi uneori contribuţia unui număr mai mare de cercetători şi de multe ori, în istoria ştiinţelor, s-a trecut pe lângă mari descoperiri, deşi fenomenul corespunzător fusese înregistrat senzorial. Marele chimist Justus Liebig făcea o importantă operă educativă prin a-şi purta elevii în faţa unui dulap pe care îl denumise „dulapul erorilor" şi în care păstra un flacon cu un lichid brun închis pentru a spune că el fusese primul chimist care ţinuse în mână bromul şi totuşi, nu el îl descoperise.

Recunoaşterea unei descoperiri este condiţionată de difuzibilitatea ei.

Pentru ştiinţă este inexistentă descoperirea pe care o cunoaşte doar autorul ei. Fiecare contribuţie nouă capătă valoare doar prin pătrunderea tot mai largă în circulaţie, prin preluarea şi dezvoltarea sa. Pe lângă originalitatea ideii intervin însă în acest proces numeroşi alţi factori proprii circuitului informaţional: sfera de difuzare a limbii în care este publicată descoperirea, interrelaţiile dintre state şi oameni de ştiinţă etc. Sunt situaţii când abia redescoperiri ulterioare aduc în ierarhia cuvenită fapte semnalate cu mult timp înainte, dar trecute pe deplin cu vederea.

De asemenea „nu este suficient să faci o descoperire şi nici să o descrii pe scurt, este nevoie ca datele noi să fie prelucrate până la un punct în care alţii vor accepta ideea şi vor continua munca" (Cf. Selye,H, De la vis la descoperire, Ed.medicală, Bucureşti,1968). Nici Darwin nu a fost primul care a sesizat legea evoluţiei speciilor, nici Pasteur nu a formulat pentru întâia oară teoria microbiană. Lor le revine însă meritul de a fi dezvoltat concepţiile de care şi-au legat numele, fundamentându-le ştiinţific şi aducându-le în domeniul utilizării practice.

Aplicabilitatea constituie un alt criteriu de valoare al descoperirii. Justeţea acestuia este de necontestat, dar recunoscând-o nu putem trece cu vederea caracterul condiţionat istoric pe care de multe ori îl prezintă utilizarea descoperirilor. In momentul când acestea sunt realizate, aportul pe care îl aduc poate să rămână ascuns, aşa cum a fost de exemplu situaţia cu descoperirea fisiunii nucleare, într-o perioadă când conceptul de energie nucleară nu se cristalizase încă. Privită în perspectivă istorică, descoperirea trebuie să se răsfrângă pozitiv asupra omului, mai devreme sau mai târziu.

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Metodologia Cercetarii in Contabilitate.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
9/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
74 pagini
Imagini extrase:
74 imagini
Nr cuvinte:
46 645 cuvinte
Nr caractere:
240 799 caractere
Marime:
453.86KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Curs
Domeniu:
Contabilitate
Predat:
la facultate
Materie:
Contabilitate
Sus!