Formarea Costurilor

Desfăşurarea procesului de producţie a bunurilor materiale se sprijină pe folosirea productivă a celor trei factori fundamentali ai săi, şi anume:

- natura, reprezentată prin pământ, care cuprinde solul, aerul, mineralele, apa, lemnul brut din pădure, etc.

- capitalul, reprezentat prin capitalul fix, respectiv maşini, utilaje, instalaţii de lucru, clădiri, mijloace de transport, etc, adică mijloacele de muncă necesare procesului de producţie, şi capitalul circulant, format din materii prime, materii auxiliare, combustibili, piese de schimb, etc., în calitate, în general, în general, de obiecte ale muncii;

- munca omului.

Participarea acestor trei factori la procesul de producţie are loc în mod diferit, iar ca efect al consumării lor productive, iau naştere cheltuielile de producţie.

Consumul factorilor de producţie în expresie bănească poartă denumirea de cheltuieli de producţie. Totalitate cheltuielilor de producţie efectuate de o întreprindere pentru producerea şi desfacerea producţiei într-o anumită perioadă de timp, reprezintă costul de producţie.

Înregistrarea în contabilitate a cheltuielilor de producţie se face în funcţie de destinaţia şi importanţa producţiei care le-a ocazionat, felurile de cheltuieli şi particularităţile lor, pentru a răspunde cerinţelor gestiunii economice, cu ajutorul conturilor de gestiune.

Pentru gestiunea eficientă a intreprinderii sunt necesare trei tipuri de informaţii financiare:-informaţii legate de calculaţia costurilor produselorşi serviciilor.Metodele şi tehnicile contabilităţii de gestiune se aplică pentru colectarea informaţiilor privind producţia, pentru alocarea resurselor.

- informaţii care să stea la baza planificării şi controlului activităţii de exploatare.Pe măsura desfăşurării activităţii de producţie şi a generării costurilor se aplică procedee de control în vederea comparării costurilor efective cu cele planificate determinîndu-se astfel eficienţa acivităţii de exploatare şi a managementului.

- Informaţii de raportare şi analize financiare pentru fundamentarea deciziilor.

Producţia intreprinderii - obiect al calculaţiei costurilor şi contabilităţii de gestiune

Pentru calcularea corectă a costului producţiei este necesar ca la înregistrarea cheltuielilor ocazionate de aceasta, să se ţină seama de destinaţia şi importanţa ei, de locurile de producţie care au ocazionat cheltuielile respective, felul lor şi particularităţile pe care le reprezintă.

Astfel, după destinaţie şi importanţă, producţia) este de trei feluri: producţie (de bază, producţie auxiliară şi producţie anexă.

Producţia de bază este aceea care formează obiectul activităţii principale (de bază) a întreprinderii şi constă din obţinerea de produse finite, semifabricate, lucrări şi servicii care sunt destinate, în majoritatea cazurilor, vânzării în afară, către alte unităţi patrimoniale. Obţinerea ei are loc în cadrul secţiilor principale de producţie ale întreprinderii, care mai poartă denumirea din această cauză şi de secţii de bază. În contabilitate, acestea sunt cunoscute sub denumirea de locuri (centre) principale de producţie sau de cheltuieli, de costuri, respectiv de gestiune.

Producţia auxiliară este aceea care asigură desfăşurarea normală a producţiei de bază,. şi cuprinde fabricarea de produse secundare sau executarea de lucrări şi servicii ca: producţia secţiei de sculărie, a centralei electrice, de apă, de abur, a atelierului de întreţinere şi reparaţii, a sectiei de transporturi etc. Obţinerea acestei producţii are loc deci în cadrul secţiilor auxiliare de producţie, care mai poartă denumirea şi de secţii ajutătoare. În contabilitate, sunt cunoscute sub denumirea de locuri (centre) secundare de producţie sau de cheltuieli, de costuri, respectiv de gestiune. Producţia auxiliară poate fi destinată nu numai pentru desfăşurarea normală a producţiei de bază a întreprinderii respective, ci şi pentru a fi livrată altor unităţi patrimoniale, atunci când depăşeşte necesarul pentru consumul intern al producţiei de bază.

Producţia anexă este aceea care nu are legătură directă cu activitatea de bază a întreprinderii, având drept scop satisfacerea anumitor nevoi sociale-culturale şi de trai ale personalului muncitor al unităţii patrimoniale.

Obţinerea ei are loc în cadrul unor secţii neindustriale ale întreprinderii care au caracterul de anexă faţă de activitatea principală a acesteia, de unde le vine şi denumirea de secţii anexe (ex. gospodăria comunală şi de locuinţe, gospodăria agricolă anexă, etc.). Ca şi secţiile auxiliare, şi cele anexe sunt considerate în contabilitate locuri (centre) secundare de producţie sau de cheltuieli, de costuri, respectiv de gestiune.

Această clasificare a producţiei prezintă o importanţă deosebită pentru organizarea contabilităţii cheltuielilor de producţie şi calculul cu exactitate a costului său, în sensul că determinarea şi înregistrarea cheltuielilor se face pe secţiile şi locurile de producţie care le-a ocazionat şi pe produsele fabricate în cadrul secţiilor şi locurilor respective, folosind conturi diferite în raport cu felul producţiei şi posibilităţile de identificare a cheltuielilor la nivelul produselor sau al secţiilor.

Clasificarea producţiei are importanţă pentru calculaţia costurilor pe feluri de producţie şi pe unitate, care se face după criterii diferite şi într-o anumită ordine de succesiune.

Administrarea şi conducerea producţiei din secţiile de bază, auxiliare şi anexe a întreprinderii se realizează la nivelul unităţii patrimoniale de către sectorul administrativ şi de

conducere, care constituie un loc (centru) distinct de cheltuieli, de costuri. Acesta conţine în

structura sa o serie de unităţi funcţionale (servicii, birouri) care au drept scop îndeplinirea funcţiilor de bază ale întreprinderii, cum sunt cele de: aprovizionare, desfacere, prognoză, financiar-contabilă, etc. desfăşurarea activităţii în cadrul acestor funcţii ocazionează, de asemenea, cheltuieli care se pot include în costul produselor fabricate de întreprindere numai după ce în prealabil au fost colectate într-un cont distinct pentru sectorul respectiv.