Control Financiar

CAPITOLUL I - MANAGEMENTUL, CONTROLUL SI TRANZIŢIA CĂTRE ECONOMIA DE PIAŢĂ

1.1. Notiuni introductive

Tranziţia spre economia de piaţă impune aşezarea economiei naţionale pe baze manageriale avansate, în cadrul unei economii mixte de piaţă în care să se asigure bazele juridice reale ale funcţionării entităţilor economice, pe criteriul pluralismului formelor de proprietate, să se regleze problemele eficienţei prin concurenţă şi liberă iniţiativă, iar statul să asigure derularea normală a funcţiilor sistemului economic şi să intervină numai atunci când diverşi factori perturbă capacitatea de concurenţă firească a agenţilor economici. Prin aceasta, nu putem concluziona că se diminuează rolul statului, ci că folosirea lui se face raţional, aşa cum se întâmplă de altfel în toate ţările democratice, realitatea economică, socială şi politică fiind elocventă.

Rezolvarea cu succes a problemelor tranziţiei este garantată dacă activitatea în această perioadă este orientată cu precădere pe criterii de utilitate, economicitate, eficacitate şi eficienţă. Economia este aceea care susţine rentabilizarea unei societăţi, este singurul joc din care nu se pierde, dacă este înţeles corect şi realizat cu artă managerială fără ingerinţe ideologice.20 Tranziţia spre economia de piaţă în ţara noastră a generat şi o reconsiderare a modului de abordare a procesului de management din punct de vedere al definirii, a funcţiilor şi a atribuţiilor acestuia.

După cum este consemnat în literatura de specialitate, managementul este cea mai răspândită funcţie în toate societăţile umane, aplicându-se în toate casele, bisericile, instituţiile de guvernare şi în acţiunile antreprenoriale economice. De fapt, toţi marii lideri ai istoriei, au fost manageri care au condus ţări, explorări, războaie şi alte eforturi umane. De la situaţia de aproape necunoscut până în 1900, managementul a devenit începând cu secolul XX, activitatea centrală, o forţă inovatoare de care societatea contemporană depinde în ceea ce priveşte dezvoltarea şi bunăstarea naţională. P. Drucker susţine că managementul „exprimă credinţa că schimbările economice pot fi transformate în cea mai puternică forţă motrică de îmbunătăţire a vieţii individuale şi de echitate socială. Managementul este factorul determinant al progresului economic social…”21 Managementul este ştiinţa care are ca obiectiv studierea relaţiilor de conducere din sistemele economico-sociale, descoperirea legităţilor şi principiilor care guvernează aceste relaţii, conceperea de noi sisteme, metode, tehnici şi modalităţi de management menite să asigure optimizarea stabilirii obiectivelor şi funcţionării acestor sisteme. Stabilind obiectivele şi ansamblul acţiunilor prin care acestea se realizează, managementul asigură trecerea sistemului dintr-o stare iniţială într-o stare viitoare dorită.22. Ca fenomen unitar şi complex managementul oferă pentru studiu patru puncte nodale şi anume : mecanismul, structura, dinamica şi evoluţia; ele sunt etapele logice ale oricărui proces de conducere, succesiunea oricărui act de conducere. Există în toată lumea o funcţie generală denumită conducere – spune Peter Druker – şi care serveşte aceluiaşi scop în toate societăţile dezvoltate.

Gândind mai profund asupra managementului, trebuie conceput ca o atitudine firească, deliberată faţă de utilizarea inteligentă a efortului uman; el nu poate fi un act de voluntarism de arbitrariu şi de subiectivism. Adesea, managementul a fost echivalent cu persoanele de conducere ale unităţii. Desfăşurat de oameni, managementul vizează în finalitate omul, din punct de vedere al raporturilor interumane, a conduce înseamnă a explica, a influenţa, a convinge, a mobiliza pe alţii în ceea ce trebuie să facă, considerând că managementul trebuie să aibă un statut propriu, eliberat de dogme şi tutelară măruntă.23 Deci, managementul, ca ştiinţă – artă a conducerii firmei – sau practic – aplicare a acesteia – conducerea unităţii constă în esenţă, în luarea deciziilor.

La nivelul microeconomic, la nivel de firmă, „Procesul de management” constă în ansamblul fazelor, a proceselor prin care se determină obiectivele acestuia şi ale subsistemelor incorporate, resursele şi procesele de muncă necesare realizării lor şi executării acestora, prin care se integrează şi se controlează munca personalului, folosind un complex de metode şi tehnici în vederea îndeplinirii cât mai eficiente a raţiunilor care au determinat înfiinţarea firmei respective.24

După opinia unor specialişti din ţara noastră, în cadrul procesului de management se delimitează mai multe componente cărora le corespund funcţiile şi atribuţiile managementului, acestea fiind previziunea, organizarea, antrenarea, coordonarea şi control-evaluarea. Acestea alcătuiesc conţinutul procesului tipic de management, care se exercită în toate sistemele social economice, deci inclusiv în firme, indiferent de caracteristicile lor.25 Luate separat, fiecare din aceste funcţii înseamnă şi decizie, dar mai presus de orice, înseamnă cunoaştere.

Activitatea oricărei firme se desfăşoară pe două planuri: execuţia – ansamblul acţiunilor sau operaţiunilor legate de producerea de bunuri sau prestări de servicii, etc. şi conducerea – ansamblul acţiunilor de decizie privind organizarea, strategia, coordonarea, gestionarea şi controlul. Prin aceste două procese importante, managementul entităţii economice urmăreşte să realizeze obiectivele acesteia în condiţii de profitabilitate ridicată şi de utilitate socială.

În literatura economică, managementul este frecvent asimilat „dirijării judicioase a resurselor umane, materiale şi financiare” în scopul funcţionării echilibrate a fiecărei subdiviziuni structurale şi a unităţii în ansamblu.26

Într-o economie de piaţă concurenţială, unitatea economică trebuie să dea dovadă de transparenţă, să ofere terţilor informaţii asupra performanţelor sale. Aceasta se poate realiza cu ajutorul funcţiei de control-evaluare, care este procesul prin care managerii efectuează controlul. Din literatura de specialitate se desprind mai multe definiţii ale funcţiei de control-evaluare, care în esenţă reprezintă un efort sistematic făcut de managementul firmei, pentru a compara rezultatele cu standardele, planurile sau obiectivele stabilite, astfel încât să determine dacă rezultatele corespund acestor standarde şi dacă este nevoie de acţiuni corective.27 Deci control-evaluare este o funcţie a managementului care poate fi definită ca ansamblul proceselor prin care performanţele firmei, subsistemele şi competenţele acestora sunt măsurate şi comparate cu obiectivele şi standardele stabilite iniţial, în vederea eliminării deficienţelor constatate şi integrării abaterilor pozitive. Deci se poate spune că funcţia de control-evaluare închide ciclul procesului de management şi răspunde la întrebarea „Cum s-a finalizat munca depusă, cu ce rezultate ? „28