Contabilitate Publică

Etimologic, denumirea de buget provine din latinescul „bulga” care înseamnă sac sau

punguţă de bani.

De-a lungul timpului prin diferite acte normative bugetului i s-au dat diferite definiţii. Dacă

în Anglia noţiunea de buget apare în înţelesul modern al termenului, în constituţia din anul 1215

(Magna Charta) în România prima definiţie a fost dată prin „Regulamentul de Finanţe” din anul

1860 în completarea Statutului Dezvoltător al Convenţiei de la Paris din 1857. Prin acest

regulament bugetul statului era definit ca fiind „veniturile ce au a se încasa şi cheltuielile ce au a se

efectua pentru serviciile fiecărui exerciţiu”.

Prima lege de contabilitate publică din 1864 ca şi cele următoare din 1901 şi 1929 definesc

bugetul statului ca fiind „veniturile şi cheltuielile publice ce trebuie autorizate în prealabil anual

printr-o lege de finanţe”.

În perioada comunistă bugetul statului a fost definit ca fiind „planul financiar al formării

principalului fond de mijloace băneşti necesar îndeplinirii funcţiunii statului şi dezvoltării

economice generale a ţării”.

În momentul de faţă bugetul este definit ca fiind documentul prin care sunt prevăzute şi

aprobate în fiecare an veniturile şi cheltuielile sau, după caz, numai cheltuielile în funcţie de

sistemul de finanţare al instituţiilor publice.

Bugetul de stat îndeplineşte următoarele roluri:

- rol alocativ care este strâns legat de existenţa şi funcţiile statului, ca finanţator al serviciilor

publice. Bugetul prin însăşi structura sa reflectă (în partea de cheltuieli) modul de alocare a

resurselor fiecărui exerciţiu bugetar;

- rol redistrubutiv pus în relief, însăşi de natura specifică de instrument în mana statului prin

care se mobilizează resursele financiare necesare finanţării unor activităţi publice. Rolul de

redistribuire a unei părţi din P.I.B. se realizează prin intermediul impozitelor şi taxelor cât şi

al cheltuielilor;

- rol de reglare a vieţii economice, în esenţă acesta reflectând politica economică a

executivului pe o anumită perioadă.

Funcţiile bugetului de stat

Bugetul de stat îndeplineşte două funcţii: de repartiţie şi de control

Funcţia de repartiţie are în vedere constituirea principalului fond financiar al statului şi

utilizarea acestuia în concordanţă cu nevoiile societăţii. Această funcţie cunoaşte 2 etape distincte

însă corelate între ele: constituirea fondurilor şi distribuirea acestora.

În prezent în România cca. 35% din venitul naţional anual este redistribuit prin intermediul

bugetului de stat.

Funcţia de control este îndeplinită în strânsă legătură cu funcţia de repartiţie şi vizează

corelaţiile ce se stabilesc între bugetul statului şi subiecţii ce participă la constituirea fondurilor

bugetare, pe de o parte şi utilizarea acestora, pe de altă parte.

Structura sistemului bugetar

Bugetul naţional general consolidat al statului cuprinde:

1. Bugetul de stat;

2. Bugetul asigurărilor sociale de stat;

3. Bugetele locale;

I. Bugetul public naţional (1+2+3)

4. Bugetele fondurilor speciale;

5. Bugetul trezoreriei statului;

6. Bugetele instituţiilor publice autonome;

7. Begetele instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetul de stat,

bugetele asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale, după caz;

8. Bugetele instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii;

9. Bugetul fondurilor provenite din credite externe contractate sau garantate de stat şi

ale căror rambursare, dobânzi şi alte costuri se asigură din fonduri publice;

10. Bugetul fondurilor externe nerambursabile;

II. Bugetul general consolidat (I +4+5+6+7+8+9+10)

1. Bugetul administraţiei centrale de stat denumit şi bugetul statului - este întocmit şi elaborat

de guvern prin ministerul finanţelor publice şi este adoptat de parlament prin lege. Veniturile

principale ale acestui buget sunt de natură fiscală iar cheltuielile vizează îndeplinirea

funcţiilor statului: educaţie, cultură, apărare naţională, ordine publică, dezvoltare economică

etc. Bugetul statului se prezintă ca un plan financiar, ca o balanţă cu două talere, pe de o

parte cuprinzând veniturile, iar pe de altă parte cheltuielile.