CAPITOLUL 1
CONŢINUTUL ŞI OBIECTIVELE CONTABILITĂŢII FINANCIARE
1.1. Definiţia, obiectul şi trăsăturile contabilităţii financiare
Normalizatorii din ţara noastră definesc contabilitatea ca fiind o „activitate specializată în măsurarea, evaluarea, cunoaşterea, gestiunea şi controlul activelor, datoriilor capitalurilor proprii, precum şi a rezultatelor obţinute de persoanele juridice şi fizice”.
În raport cu cele mai reprezentative culturi contabile contemporane: europeană şi anglo – saxonă, se disting două concepte cu privire la organizarea contabilităţii: monist şi dualist.
Conceptul monist presupune existenţa unui singur circuit contabil, adică o singură contabilitate atât pentru latura internă cât şi cea externă a activităţii întreprinderii.
Conceptul dualist are în vedere organizarea distinctă dar corelată a contabilităţii în cadrul a două circuite (secţiuni): contabilitatea financiară (generală) şi contabilitatea de gestiune (managerială).
Contabilitatea financiară românească de la sfârşitul secolului al XX –lea şi începutul secolului al XXI-lea este o contabilitate de angajamente ceea ce semnifică recunoaşterea evenimentelor şi tranzacţiilor la data producerii lor şi nu la momentul încasării sau plăţii.
In mod concret, în contabilitatea financiară se evidenţiază într-o primă fază dreptul de creanţă al furnizorului sau prestatorului corelată cu obligaţia sau datoria cumpărătorului de bunuri ori beneficiarului serviciilor iar ulterior încasarea în contabilitatea creditorului (furnizorului) şi plata în contabilitatea debitorului (clientului)
Obiectul contabilităţii financiare este reprezentat de reflectarea poziţiei financiare a performanţelor, a fluxurilor de numerar , a modificărilor capitalului propriu, precum şi a elementelor extrabilanţiere inclusiv de închidere şi deschidere a bilanţului.
Trăsăturile esenţiale ale contabilităţii financiare sunt :
-informaţia contabilă obţinută din contabilitatea financiară se adresează cea mai mare măsură utilizatorilor externi reprezentaţi prin: investitori (acţionari), angajaţi, bănci, furnizori, clienţi, guvern şi organismele sale, publicului (cetăţenilor)., dar şi managementului intern;
- se realizează după o schemă normalizată generală recomandată entităţilor de care autorităţile statului în urma consultării organismelor profesionale (CECCAR);
- informaţiile furnizate sunt sintetizate, neconţinând detalii;
- conturile sintetice recomandate pentru reflectarea evenimentelor şi tranzacţiilor prevăzute prin Planul de Conturi General, pot fi dezvoltate pe conturi analitice în funcţie de necesităţi.
- funcţiunea conturilor prezentată prin reglementări specifice (OMFP 3055/2009) nu este limitativă evidenţiind doar modul de înregistrare contabilă a principalelor operaţiuni economico financiare; neconstituid bază legală, ci numai referinţe pentru înregistrarea acestora.
Spaţiul de cunoaştere şi manifestare al contabilităţii financiare este reflectat de : companiile naţionale, regiile autonome, societăţile comerciale, instituţiile publice, unităţile cooperatiste şi de credit, asociaţiile şi celelalte persoane juridice şi fizice care desfăşoară activităţi comerciale. Acestea sunt denumite generic entităţi economice.
1.2. Normalizarea, armonizarea, convergenţa, conformitatea şi reglementarea în contabilitătea românească
În procesul de tranziţie la economia de piaţă România şi-a căutat un drum propriu în implementarea şi reglementarea contabilă.
Până în anul 1990 România adoptase un sistem de contabilitate monist bazat pe o normare excesivă.
Începând cu anul 1994 s-a renunţat la sistemul contabil monist şi s-a adoptat sistemul dualist de sorginte latino - europeană având la bază Planul Contabil General Francez.
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
