Contabilitate creativă

PARTEA I

BAZELE TEORETICO – METODOLOGICE ALE CONTABILITĂŢII CREATIVE

Existenţa incertitudinilor atât în plan economic cât şi contabil, în care întreprinderea îşi desfăşoară activitatea, face ca multe din elementele situaţiilor financiare, să nu poată fi măsurate cu certitudine, ci doar estimate.

Opţiunea managementului întreprinderii pentru una din multiplele tratamente şi politici contabile, crează implicit posibilitatea alegerii intenţionate a celei care răspunde intereselor sale, care nu întotdeauna converg spre imaginea fidela, şi mai degrabă spre o imagine convenabilă.

Apare astfel, o distorsionare a calităţii informaţiei financiare, generând incertitudini cu privire la consecvenţa şi comparabilitatea informaţiilor destinate utilizatorilor, situaţie în care avem de a face cu o contabilitate de intenţie, altfel spus, se intră în sfera contabilităţii creative.

1.1. Consideraţii generale privind contabilitatea creativă

Globalizarea afacerilor, dă naştere permanent unei provocări din partea contabililor, puşi în faţa unor noi forme de manifestare a identităţii firmelor aflate în permanentă competiţie, pe o piaţă mult amplificată, unde nevoia de informaţie este mult diversificată şi rapidă, devenind uneori şi un instrument de marketing şi publicitate.

În acest context, contabilul trebuie să identifice soluţii rapide de adaptare la noile cerinţe informaţionale, uneori fără a mai aştepta normalizarea, impunându-se astfel nevoia de creativitate, în a găsi soluţii şi tratamente care să favorizeze imaginea companiilor şi obţinerea unui avantaj, fără a intra în conflict cu legea.

De asemenea, dezvoltările economice, juridice şi sociale, dar şi presiunea utilizatorilor de informaţii au făcut necesară inovaţia contabilă iar pe această bază dezvoltarea unei contabilităţi creative. În decursul timpului, contabilitatea a fost tratată şi ca o artă: „arta de a falsifica sau truca un bilanţ”[1]; „arta de a se calcula beneficiile”[2]; „arta de a prezenta un bilanţ”[3]; „arta de a crea provizioane”[4].

Contabilitatea creativă, s-a dezvoltat cu precădere în economiile anglo-saxone datorită libertăţilor profesiei contabile.

Ea s-a aşezat la limita dintre forma legală şi substanţa economică a tranzacţiilor şi evenimentelor.

Discutată din perspectiva practicienilor contabili, apariţia contabilităţii creative a fost facilitată de tratamentele de bază şi alternative folosite pentru rezolvarea aceleiaşi probleme.

În cele mai multe cazuri o problemă contabilă are cel puţin două soluţii, cu efect diferit asupra poziţiei financiare şi performanţelor întreprinderii.

Apariţia contabilităţii creative a fost influenţată şi de flexibilitatea normelor contabile internaţionale.

Contabilitatea creativă este tratată în cele mai multe cazuri în mod negativ (creaţie negativă), menită să conducă la întocmirea unor situaţii financiare în măsură să răspundă la dorinţele managerilor privind poziţia financiară şi performanţa întreprinderii. În felul acesta, situaţiile financiare, nu sunt ceea ce trebuie să fie (discursul normativ), ci ceea ce se doreşte (discursul interesat).

Tratarea simultană a contabilităţii creative ca un instrument pentru a realiza interesele contabile dar şi ca o inginerie contabilă se sprijină pe politicile contabile adoptate de către o întreprindere pentru a produce şi comunica informaţii.

Conceptul de contabilitate creativă, îşi are originea[1] în traducerea expresiei ,,creative accounting’’ utilizată de multă vreme în Marea Britanie, fiind preluată în mai multe lucrări de specialitate sub denumirea de ,,contabilitate imaginativă” sau ,,contabilitate de intenţie’’.

Noţiunea de contabilitate creativă a fost invocată pentru prima data în literatura de specialitate în anul 1973 de către cercetatorul britanic J. Argenti.

Acesta a stabilit o legătură directă între practicile de contabilitate creativă, incompetenţa managerilor şi declinul afacerilor, precizând că utilizarea contabilităţii creative reprezintă un indiciu prevestitor de criză.

Diverşi autori, definesc destul de divergent, acest concept ca reprezentând ,,ansamblul tehnicilor, opţiunilor şi libertăţilor lăsate de textele contabile care, făra a se îndepărta de normele şi de exigenţele contabile, dau conducătorilor de întreprinderi posibilitatea de a jongla cu rezultatul.

În domeniul contabilităţii, creativitatea exprimă libertatea profesionistului de a utiliza acele mijloace care-i permit descrierea realităţii economice din întreprinderi, pe când convenţionalitatea impune respectarea regulilor prevăzute în dreptul contabil[1].

Contabilitatea creativă este procesul prin care profesioniştii contabili îşi folosesc cunoştinţele în scopul manipulării cifrelor contabile, profitând de posibilitatea interpretării actelor normative şi de existenţa numeroaselor opţiuni în rezolvarea diferitelor probleme contabile[2].

Cea mai importantă definiţie a contabilităţii creative îi aparţine lui K. Naser: „procesul prin care, dată fiind existenţa unor breşe în reguli, se manipulează cifrele contabile şi profitând de flexibilitate, se aleg acele practici de măsurare şi divulgare ce permit transformarea documentelor de sinteză din ceea ce ele ar trebui să fie în ceea ce managerii doresc”.

Contabilitatea creativă este procesul prin care tranzacţiile sunt structurate de asemenea manieră încât să permită “producerea” rezultatului contabil dorit.

Termenul de „contabilitate creativă” este utilizat în literatura de specialitate şi sub sintagma de „inginerie contabilă”, însă forma cea mai răspândită este reprezentată de prima titulatură.

Recurgerea la noţiunea de „inginerie contabilã” este argumentată prin faptul că aceasta poate fi asimilată cu activitatea de creaţie, de proiectare, de cercetare, de conducere a „procesului tehnologic” de către profesioniştii contabili, din care rezultã „imaginea favorabilã”, dorită a entităţii economice.

Indiferent de titulatura pe care o poartã, ingineria contabilă sau contabilitatea creativă, se referă la practicile de contabilitate care derivă din practicile de contabilitate standard. Ele se caracterizează prin complicaţii excesive şi creativitate, având ca scop prezentarea favorabilă a poziţiei financiare şi performanţelor întreprinderii.

O viziune asupra ingineriei contabile, dar şi cea mai complexã este expusã de Naser, considerând-o[1]:

• procesul prin care, dată fiind existenţa unor breşe în reguli, se manipuleazã cifrele contabile şi, profitând de flexibilitate, se aleg acele practici de măsurare şi informare ce permit transformarea documentelor de sinteză din ceea ce ele ar trebui să fie în ceea ce managerii doresc;

• procesul prin care tranzacţiile sunt structurate de asemenea manieră încât să permită „producerea” rezultatului contabil dorit.