CAPITOLUL 1
ASPECTE PRIVIND SISTEMUL BANCAR DIN ROMÂNIA
1.1. EVOLUTIA SISTEMUL BANCAR ÎN ROMÂNIA
Pâna la sfârsitul anului 1989, în perioada economiei cu planificare centrala, sistemul bancar a fost organizat, în mare, dupa modelul sovietic, oferind un numar limitat de servicii si produse bancare.
În centrul sistemului, se gasea Banca Nationala a României (B.N.R.) care exercita atât functii de banca de emisiune cât si unele functii de banca comerciala, alaturi de care operau pe aceeasi piata si patru banci specializate (Banca Româna de Comert Exterior – redenumita dupa 1990 – Bancorex, care era specializata în finantarea întreprinderilor de comert exterior si detinea cea mai mare parte a rezervelor valutare ale tarii; Banca pentru Agricultura si Industrie Alimentara - în prezent Raiffeisen Bank, Banca de Investitii – în prezent Banca Româna pentru Dezvoltare – Groupe Société Générale, era responsabila de finantarea investitiilor si Casa de Economii si Consemnatiuni (CEC) care detinea monopolul în mobilizarea economiilor populatiei si acorda credite pentru constructia de locuinte). Pe lânga toate acestea mai erau autorizate sa efectueze o gama restrânsa de operatiuni în valuta si patru banci straine (Banque Franco – Roumanie – Société Générale, Frankfurt Bucharest Bank si Manufacturers Hanover Trust) cât si cele 850 de cooperative de credit organizate într-o retea de 6.000 de case de ajutor reciproc.
Reforma sistemului bancar în România a început în decembrie 1990, când sistemul monobancar, specific economiei cu planificare centrala a fost înlocuit cu un sistem organizat pe doua niveluri: B.N.R. si bancile comerciale. În procesul de organizare a unui sistem bancar modern, de tip occidental, B.N.R. si-a asumat responsabilitatea de a conduce politica monetara a statului român si de a exercita alte functii specifice unei banci centrale, în timp ce activitatile sale comerciale au fost transferate unei banci nou înfiintate la 1 decembrie 1990: Banca Comerciala Româna (BCR) iar celelalte banci specializate au fost transformate în banci comerciale.
Parlamentul României a adoptat, în aprilie 1991, Legea privind activitatea bancara (Legea nr. 33/1991) si Legea privind Statutul Bancii Nationale a României (Legea nr. 34/1991).
Prin aceste doua legi se crea noul cadru juridic care avea sa încurajeze dezvoltarea bancilor cu capital privat permitând intrarea libera pe piata bancara româneasca a institutiilor financiare straine.
Bancile au fost autorizate sa efectueze o gama larga de operatiuni bancare, pe întreg teritoriul tarii în conditiile respectarii normelor prudentiale emise de banca centrala, în calitatea sa de autoritate de supraveghere bancara.
În cursul anului 1998, legislatia bancara a fost semnificativ modernizata prin adoptarea de catre forul legislativ a trei noi legi bancare: Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancara, Legea nr. 101/1998 privind Statutul Bancii Nationale a României si Legea nr. 83/1998 privind falimentul bancar.
În România, bancile comerciale functioneaza potrivit legii privind societatile comerciale(Legea nr. 31/1990, cu modificarile ulterioare), deoarece acestea sunt organizate ca societati comerciale pe actiuni, legii privind activitatea bancara si pe baza autorizatiei de functionare emise de BNR.
Odata cu promulgarea legislatiei privind valorile mobiliare si bursele de valori, bancile nu mai pot opera direct pe pietele de capital, având nevoie de crearea filialelor specializate sub forma societatilor de valori mobiliare.
RESTRUCTURAREA SISTEMULUI BANCAR ROMÂNESC
Procesul de restructurare a sistemului bancar a debutat la sfârsitul anului 1990 când Banca Comerciala Româna, nou înfiintata, a preluat operatiunile cu clientela efectuate pâna atunci de BNR. Concomitent, a început procesul formarii unor societati bancare cu capital privat si de integrare a sucursalelor bancilor straine în activitatea bancara interna, numarul bancilor aproape triplându-se în intervalul 1991– 1998.
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
