Contabilitate

1.Obiectul de studiu, metoda şi rolul contabităţii în gestiunea firmei

1.1Repere privind definirea contabilităţii

Prima lucrare de contabilitate tiparită a apărut în 1944 la Veneţia şi aparţine matematicianului Luca Pacioli. Acesta a realizat o descriere amănunţită a contabilităţii în partida dublă practicată de negustorii veneţieni. Luca Pacioli considera ca obiect al contabilităţii “Tot ceea ce aparţine negustorului, averea mobilă şi imobilă, precum şi toate afacerile cele mari şi mărunte în ordinea în care au avut loc.”

Averea=toate bunurile deţinute de negustor

Afacerile=asimilate în toate operaţiile economico-financiare care se derulează în viaţa unei entităţi economice şi prin care se administrează bunurile supuse ciclului economic.

Ordinea în care au avut loc=înregistrarea în ordine cronologică a derularii în timp a operaţiilor economico-financiare.

Sub raport ştiinţific, contabilitatea se prezintă azi ca o disciplină ştiinţifică bazată pe o serie de concepte, principii şi norme de măsurare şi valoare.

1.2Poziţionarea contabilităţii în cadrul ştiinţelor gestiunii firmei

Contabilitatea a apărut din nevoia de a răspunde în plan informaţional la problema gestiunii valorilor economice separate pe entităţi patrimoniale (societăţi comerciale, regii autonome, instituţii publice, alte persoane fizice şi juridice care desfăşoară activităţi comerciale). Ca disciplină ştiinţifică, contabilitatea trebuie să ofere 2 categorii de informaţii: publice şi confidenţiale.

Informaţiile publice sunt de regulă sistematizate în situaţii financiare destinate în principal utilizatorilor din afara entităţii patrimoniale respective: acţionarilor sau asociaţilor, clienţilor şi furnizorilor, organizaţiei fiscale şi de credit, administraţiei de stat şi necesităţilor de agregare a soldurilor intermediare de gestiune în sistemul conturilor naţionale.

Situaţiile financiare sunt:

Bilanţul=informaţia despre poziţia financiară a entităţii reflectată în active, datorii şi capitaluri proprii.

Contul de profit şi pierdere=informaţii despre performanţele financiare ale entităţii reflectate în cheltuieli, venituri şi rezultate.

Situaţia fluxurilor de trezorerie=informaţia privind încasările şi plaţile efectuate de entitate.

Situaţia modificărilor capitalurilor proprii=informaţii privind situaţia iniţială, creşterile sau descreşterile şi situaţia finală a capitalului, rezervelor şi rezultatelor.

Notele la situaţiile financiare=rapoarte ce conţin descrieri, analize şi prezentări a informaţiei privind indicatorii prezentaţi: BILANŢUL, CONTUL DE PROFIT ŞI PIERDERE, SITUAŢIA FLUXURILOR DE TREZORERIE.

Furnizarea informaţiilor publice constituie atributul principal al organizării şi conducerii contabilităţii financiare. Acesta are ca obiect înregistrarea cronologică şi sistematică a fluxurilor reale financiare şi monetare ale entităţilor patrimoniale cu exteriorul, precum şi întocmirea periodică a situaţiilor financiare.

Informaţiile confidenţiale sunt sistematizate de regulă în documente şi analize destinate uzului intern al managerilor, entităţilor patrimoniale de la diferite nivele organizatorice. Furnizarea adună informaţii, constituie atributul principal şi stocul declarat al contabilităţii de gestiune.

Obiectivele fundamentale sunt cele prin care primim cunoaşterea costurilor, produselor obţinute, lucrărilor efectuate şi serviciilor prestate, iar dacă rezultatele nu sunt mulţumitoare, acestea oferă posibilitatea analizei cauzei deficienţelor.

Organizarea şi funcţionarea contabilităţii de gestiune se bazează pe concepte şi principii pur interne al căror conţinut este liber de standardizare, fiind definit în functţe de propriile convenţii ale entităţii patrimoniale.

Contabilitatea financiară este standardizată, adică se bazează pe norme privind producerea, reprezentarea şi utilizarea informaţiilor contabile.

Contabilitatea se diferenţiază conform schemei de organizare actuală, ce rezultă din actele normative în contabilitatea financiară sau generală şi cea de gestiune.

Cele 2 tipuri de contabilitate formează 2 sisteme informaţionale distincte care determină caracterul dualist al sistemului contabil.

Contabilitatea financiară are în principal următoarele funcţii: înregistrarea completă a tranzacţiilor unei entităţi în scopul determinării periodice a situaţiei patrimoniale şi a rezultatelor financiare; funcţia de comunicare financiar-externă; intrumentul de verificare şi proba în relaţiile de natură juridică şi fiscală a entităţii, furnizarea de informaţii necesare pentru realizarea analizelor financiare şi pentru completarea sintezelor macroeconomice.

Contabilitatea de gestiune organizează fiecare entitate în funcţie de necesităţi având ca scop calcularea costurilor şi stabilirea rezultatelor şi entabilităţii produselor, lucrărilor sau serviciilor prestatale; întocmirea bugetului de venituri şi cheltuieli pe felul de activităţi şi urmărirea şi controlul execuţiei în scopul cunoaşterii rezultatelor şi furnizării datelor netestate, fundamentării deciziilor privind gestiunea entităţii.

1.3Obiectul de studiu al contabilităţii

-îl reprezintă Patrimoniul

Literatura de specialitate cunoaşte 3 concepţii, în definirea şi analiza Patrimoniului ca obiect de studiu al contabilităţii:

a)din punct de vedere juridic, Patrimoniul reprezintă totalitatea drepturilor şi obligaţiilor ce aparţin unui subiect de drept.

b)din punct de vedere economic, Patrimoniul reprezintă totalitatea bunurilor economice exprimabile în bani inclusiv rezultatele folosirii lor.

c)definirea economico-juridică a Patrimoniului este totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu valoare economică ce aparţin unei persoane fizice sau juridice, precum şi bunurile economice la care se referă.

Pornind de la cea de-a treia definiţie, economia de echilibru a patrimoniului: BUNURI ECONOMICE=DREPTURI+OBLIGAŢII.

Bunurile economice reprezintă substanţa materială a Patrimoniului şi se identifică cu mijloacele de acţiune ale unei entităţi economice, putând lua forma terenurilor, clădirilor, instalaţiilor de producţie, mijloace de transport, materii prime, mărfuri, produse.

Bunurile economice se găsesc sub formă corporală (materială, tangibilă) şi sub formă necorporală (nemateriale, intangibile).