Contabilitate

Cap. I. Obiectul contabilitatii

1.1. Definire si continut

1.2. Obiectul de studiu al contabilităţii

1.3.Trăsăturile obiectului contabilităţii

1.4. Direcţii de dezvoltare ale contabilităţii

1.1. Definire si continut

Contabilitatea a apărut în perioada Evului Mediu, odată cu dezvoltarea economiei monetare şi apariţia germenilor capitalismului.

Dezvoltarea afacerilor din marile oraşe ale Italiei de Nord, ca şi spiritul renascentist, au făcut posibilă dezvoltarea practicilor contabile, astfel încât, încă din secolul al XV-lea, în această parte a lumii se utilizează contabilitatea după metoda veneţiană.

Prima lucrare din literatura contabilă care prezintă descrierea partidei duble în contabilitate, a apărut la Veneţia, în anul 1494, intitulată: “Summa de arithmetica, geometria, proportioni et proportionalita" de Luca Paciolo.

În această lucrare, Luca Paciolo analizează contabilitatea ca un ansamblu de principii şi reguli privind înregistrarea în partidă dublă a averii ce aparţine unui negustor,precum şi toate afacerile acestuia, în ordinea în care au avut loc:"… tot ceea ce, după părerea negustorului, îi aparţine pe lume ca bunuri mobile şi imobile, debite şi credite, precum şi toate afacerile mari şi mici, în ordinea în care au avut loc".

În acest fel, Luca Paciolo a formulat o judecată considerată ca fiind principiul fundamental al contabilităţii:

- partida dublă este definită prin prisma ecuaţiei de schimb dintre avere şi capital:

Avere = Capital

- fiecare tranzacţie intervenită în masa averii, implicit a capitalului, este reprezentată ca un raport :

- între primire şi cedare;

- între debitor şi creditor.

Tehnica partidei duble se răspândeşte apoi în secolele XVI-XVIII, îndeosebi în Europa Occidentală, unde se conturează o literatură contabilă.

Începând cu primele două decenii ale secolului XX, contabilitatea de întreprindere devine o practică socială normalizată, care are la bază principii şi norme după care îşi desfăşoară activitatea.

Reglementarile actuale ale activitatii contabile in ţara noastră

După anul 1990, cadrul legal de desfaşurare al obiectului contabilităţii este stabilit de Legea contabilităţii nr. 82/1992, modificată şi republicată.

Prin acest act normativ contabilitatea este definită ca fiind:

„ … instrument principal de cunoaştere, gestiune şi control al patrimoniului şi al rezultatelor obţinute”…

„ … persoanele juridice şi persoanele fizice care au calitatea de comerciant au obligaţia să organizeze şi să conducă contabilitate proprie.. „

Contabilitatea se ţine în limba română şi în moneda naţională.

1.2. Obiectul de studiu al contabilităţii

Obiectul de studiu al contabilităţii este patrimoniul .

Patrimoniul se exprimă sub forma unei egalităţi, care stă la baza întregii contabilităţi, denumită ecuaţia patrimonială:

Bunuri economice = Drepturi şi obligaţii

Patrimoniul este constituit din:

- totalitatea drepturilor şi obligaţiilor de natură economică, exprimate în bani;

- totalitatea bunurilor la care se referă acestea;

Patrimoniul are natura duala:

• Natura economică:

- face/nu face obiectul unei activitati comerciale;

- reprezinta bunuri cu valoare economică, ca obiect de drepturi şi obligaţii exprimabile în bani şi formând substanţa materială a patrimoniului (clădiri, instalaţii, maşini etc);

• Natura juridică:

- reprezinta drepturile şi obligaţiile cu valoare economică, exprimate în bani şi care demonstreaza relaţiile juridice generate de raporturile de proprietate în cadrul cărora se procură şi se gestionează bunurile.

Patrimoniul are două laturi interdependente:

- subiectul:

• reprezentat de o persoană juridică sau fizică;

• care are în posesie şi gestiune: bunuri materiale;drepturi şi obligaţii aferente bunurilor; dreptul de decizie asupra acestora;

- obiectul: bunurile de orice fel, valori materiale şi băneşti, aflate în posesia subiectului;

- Persoana fizica:

- persoana, considerata in mod individual ca membru al societatii, avand calitatea de subiect de drept:

• calitatea de subiect de drept este recunoscuta si garantata tuturor persoanelor fizice, fara nici o discriminare pe motiv de rasa, nationalitate, sex, religie sau grad de cultura;

• reprezinta aptitudinea unei persoane de a fi subiect de drepturi si obligatii;

• reprezinta aptitudinea unei persoane de a-si exercita aceste drepturi si obligatii;

• persoanele fizice sunt membri ai societatii, care apar in raporturile juridice ca entitati proprii si distincte, indiferent ca au calitatea de cetateni sau straini.