Capitolul Contabilitatea Stocurilor

1. Definitii si delimitari privind stocurile

Definitii proprii stocurilor

Stocurile sunt active detinute pentru: a fi vândute pe parcursul desfasurarii normale a activitatii; în curs de productie în vederea unei vânzari în aceleasi conditii ca în cazul anterior sau sub forma de materii prime, materiale si alte consumabile ce urmeaza fi folosite în procesul de productie sau pentru prestarea de servicii.

În calitatea lor de active, stocurile sunt recunoscute numai atunci când este posibil ca ele sa aduca întreprinderii beneficii economice viitoare si costul lor sa poata fi evaluat în mod credibil.

Costul stocurilor reprezinta suma tuturor costurilor aferente achizitiei si/sau prelucrarii, precum si alte costuri suportate de întreprindere pentru a aduce stocurile în forma si în locul în care sunt necesare întreprinderii. Este utilizat pentru evaluarea stocurilor la intrare, la iesire si la închiderea exercitiului financiar.

Valoarea realizabila neta este pretul de vânzare estimat ce ar putea fi obtinut pe parcursul desfasurarii normale a activitatii, mai putin costurile estimate pentru finalizarea bunului si a costurilor necesare vânzarii. Este utilizata la evaluarea stocurilor la sfârsitul exercitiului financiar când, potrivit principiului prudentei, ele trebuie evaluate la valoarea cea mai mica dintre cost si valoarea realizabila neta.

Delimitari si clasificari privind stocurile

Stocurile sunt bunuri sau servicii care, în mod normal, se transforma în disponibilitati banesti în decurs de un an, având, din acest punct de vedere, atributul de active circulante. De exemplu, marfurile cumparate se transforma prin vânzare în disponibilitati banesti într-o perioada de mai putin de un an. Materiile prime si materialele cumparate participa la un singur ciclu de productie si îsi transfera în întregime valoarea lor asupra bunurilor rezultate din procesul de productie (produse finite) care, prin vânzare, se transforma în disponibilitati banesti. La aceasta se adauga si particularitatea ca stocurile destinate productiei se regasesc total sau partial în compozitia materiala a produselor rezultate din procesul de productie, în forma lor initiala sau într-o forma transformata.

Spre deosebire de bunurile de natura activelor circulante, bunurile de natura imobilizarilor corporale sunt destinate sa serveasca în mod durabil activitatea întreprinderii, având atributul de active imobilizate: terenuri, instalatii, masini etc.

Definitia stocurilor potrivit Standardului International de Contabilitate nr.2 (IAS-2) "Stocuri", pune în evidenta, direct sau indirect, trei criterii în functie de care acestea sunt clasificate si delimitate în contabilitatea financiara:

- fizic (forma corporala a stocurilor),

- destinatia (întrebuintarea lor) si

- faza ciclului de exploatare (aprovizionare, productie, desfacere).

Corespunzator acestor criterii sunt individualizate urmatoarele structuri: a) materii prime; b) materiale consumabile sau furnituri; c) materiale de natura obiectelor de inventar; d) produse (semifabricate, produse finite si produse reziduale); e) animale tinere, animale la îngrasat, pasari si colonii de albine; f) productie în curs de fabricatie; g) marfuri si asimilate (terenurile si alte proprietati imobiliare detinute pentru revânzare); h) ambalaje de transport refolosibile.

Un al patrulea criteriu dupa care sunt clasificate stocurile în contabilitatea financiara este locul de creare a gestiunilor, în raport cu care stocurile se grupeaza în: stocuri aflate în depozitele întreprinderii, stocuri în curs de aprovizionare sau sosite si nereceptionate, stocuri sosite fara factura, stocuri livrate dar nefacturate, stocuri facturate dar nelivrate, stocuri aflate la terti.

2. Recunoasterea si evaluarea stocurilor. Principii si reguli

2.1. Recunoasterea costului stocurilor drept cheltuiala

Miscarea stocurilor întreprinderii, concretizata în functie de destinatia lor în: cumparari – vânzari, respectiv cumparari – productie – vânzari, ocazioneaza cheltuieli si genereaza venituri specifice. Orientându-ne dupa fluxul real al stocurilor, ar trebui tratate mai întâi cheltuielile si apoi veniturile. Principiul conectarii cheltuielilor cu veniturile conduce însa catre metoda conform careia „cheltuielile urmeaza veniturile”. De aici, necesitatea tratarii prealabile a veniturilor.

Recunoasterea vânzarilor de stocuri drept venit

Veniturile sunt cresteri ale avantajelor economice înregistrate pe parcursul perioadei contabile sub forma de intrari sau cresteri ale activelor ori descresteri ale datoriilor, care au ca rezultat majorarea capitalurilor proprii sub alte forme decât cea provenita din contributiile proprietarilor.