Asigurări Sociale

ASIGURĂRILE SOCIALE ŞI PROTECŢIA SOCIALĂ

1.1 DEFINIREA ŞI CONŢINUTUL ASIGURĂRILOR SOCIALE

ŞI PROTECŢIEI SOCIALE

Asigurările sociale reprezintă un sistem de ocrotire, de protecţie şi de ajutorare acetăţenilor activi, a pensionarilor şi a membrilor lor de familie care constă în acordarea de către stat sau anumite organizaţii de indemnizaţii, ajutoare, pensii, trimiteri la odihnă, tratament balnear şi alte gratuităţi în perioada în care se găsesc temporar sau definitiv în incapacitate de muncă sau în alte cazuri când ajutorarea este necesară .

Necesitatea organizării ocrotirii muncitorilor a apărut sub diferite forme o dată cu dezvoltarea factorilor de producţie; instituirea şi dezvoltarea asigurărilor sociale au fost determinate de crearea şi dezvoltarea industriei care a generat formarea clasei muncitoare. Anterior anului 1989, în ţara noastră au funcţionat în paralel şase sisteme de asigurări sociale de stat: ale agricultorilor, meşteşugarilor, artiştilor plastici, scriitorilor, muzicologilor şi compozitorilor, cultelor şi avocaţilor. Dacă s-ar fi luat în considerare şi fondurile suplimentare, ca şi reglementările diferenţiate ale fiecărui cult religios acest număr s-ar fi dublat. O situaţie asemănătoare, respectiv cu mai multe sisteme de asigurări sociale s-a înregistrat şi în alte ţări( în special ţări latine) cum ar fi: Grecia, Italia şi Franţa spre deosebire de altele de exemplu SUA şi Marea Britanie, unde există doar un singur regim public de asigurări sociale sau Japonia şi Germania, unde principala deosebire se face între regimurile angajaţilor şi cele ale lucrătorilor pe cont propriu.

Experienţa în ţările industrializate din vest arată că existenţa mai multor fonduri de asigurări sociale constituie o piedică pentru restructurarea întregului sistem, dar opinia unanimă este că pretutindeni poate fi observată o evoluţie spre o armonizare sau chiar o unificare a diferitelor regimuri de pensii. La fel s-a întâmplat şi în România, unde după Revoluţia din decembrie 1989, o serie de sisteme independente de asigurări sociale au fost integrate asigurărilor sociale de stat. Aşa s-a întâmplat şi cu sistemele de asigurări sociale ale personalului Bisericii Ortodoxe Române, ale cooperaţiei meşteşugăreşti, artiştilor plastici, scriitorilor, compozitorilor şi muzicologilor.

Această tendinţă de unificare a sistemelor de asigurări sociale îşi are explicaţia în precaritatea fondurilor aflate la dispoziţia sistemelor independente, fapt ce a condus la transpunerea acestei decizii în plan legislativ.

Prin urmare se poate spune că practic, doar sistemul de asigurare al agricultorilor şi al avocaţilor continuă să funcţioneze independent dar în privinţa asigurărilor sociale ale agricultorilor trebuie precizat că administrarea fondurilor se face tot de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale ca şi în cazul asigurărilor sociale de stat.

De asemenea trebuie evidenţiat faptul că drepturile de asigurările sociale ale militarilor de carieră din Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerului de Interne nu se realizează în cadrul sistemului de asigurări sociale de stat, ci sunt stabilite printr-o lege specială şi suportate de bugetul de stat.

Pe de altă parte sistemul asigurărilor sociale de stat oferă într-o anumită măsură protecţie socială unor persoane care nu au calitatea de salariaţi, şi anume: militari în termen, invalizi, orfani şi văduve de război, veterani de război, deţinuţi politici, eroi martiri ai revoluţiei din decembrie 1989, urmaşi ai acestora şi răniţi în revoluţie.

Protecţia socială a forţei de muncă , parte a politicii sociale active a statului, privind, utilizarea raţională şi protecţia forţei de muncă prin susţinerea cu mijloace eficiente a proceselor de ocupare şi mobilitate a persoanelor apte de muncă, simultan cu sprijinirea funcţionării normale a agenţilor economici şi a instituţiilor.

Protecţia socială a forţei de muncă se realizează pe mai multe căi, dintre care se menţionează: perfecţionarea şi adaptarea permanentă a legislaţiei specifică forţei de muncă la condiţiile concrete ale reformei economice din ţara noastră; acordarea ajutorului de şomaj, a alocaţiei de sprijin, a ajutorului de integrare profesională pentru tinerii absolvenţi de şcoli şi de facultăţi, ca şi pentru tinerii lăsaţi la vatră care nu au lucrat înainte de încorporare; utilizarea unei părţi din fondul de şomaj pentru acordarea unor credite avantajoase pentru înfiinţarea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, cu condiţia ca aceştia să angajeze cel puţin 50% din forţa de muncă din rândul şomerilor; majorarea alocaţiei de sprijin de la 40% la 60% din salariul minim brut pe ţară, impozitat; acordarea asistenţei medicale gratuite salariaţilor, pensionarilor, şomerilor şi membrilor de familie aflaţi în întreţinerea acestora; elaborarea de către agenţii economici a programelor proprii de activitate prin care să anticipeze activităţilor viitoare; introducerea şi extinderea managementului factorului uman care să prevadă evoluţia numărului de personal, a meseriilor şi a cerinţelor de calificare, asigurându-se gestiunea previzională a ocupării şi calificării forţei de muncă; delimitarea între stat şi agenţii economici a activităţilor de ocupare şi adaptare profesională.

În acest sens are loc şi o diversificare şi descentralizare a atribuţiilor agenţilor economici, asociaţiilor profesionale, instituţiilor specializate neguvernamentale şi sindicatelor; protecţia socială a personalului specializat din industria de apărare naţională; promovarea legislaţiei privind formarea profesională; încurajarea şi sprijinirea programelor de lucru flexibile sau fracţionate pentru femei prin realizarea cadrului legislativ care să asigure protecţia forţei de muncă feminine şi stimularea agenţilor economici în aplicarea acestor programe; gestionarea raţională a fondului de şomaj şi de control al utilizării acestui fond; aplicarea unui program de recrutare a personalului, cu prioritate din rândul şomerilor, pentru pregătirea şi plasarea acestora în activităţi de construcţii de locuinţe.

Pentru realizarea acestor obiective, România şi-a extins cooperarea cu mai multe instituţii, organisme internaţionale sau prin acorduri bilaterale cu diferite ţări(Germania, Franţa şi altele).