Organizarea și Bonitarea Terenului

Definitii si notiuni introductive

de organizare

În România, organizarea teritoriului constituie o activitate veche şi totuşi nouă.

Veche, prin îndelungata activitate depusă pentru valorificarea spaţiului

Nouă prin conţinutul şi semnificaţia pe care o capătă în condiţiile diversificării formelor de proprietate.

organizare înseamnă a sistematiza, a structura, a ordona

în limba română există şi cuvântul sistematizare care înseamnă a ordona, a organiza, a clasa, a aranja, precum şi cuvântul amenajare cu aceleaşi înţelesuri

sunt trei termeni sinonimi desemnând aceiaşi activitate de armonizare a diferiţilor factori dintr-un areal.

Ştiinţa organizării teritoriului

a luat naştere atunci când s-a înţeles că există un sistem de organizare a teritoriului care poate fi obiect de studiu pentru o organizare sistematică şi eficientă a spaţiului.

Teritoriul

reprezintă totalitatea suprafeţelor indiferent de destinaţia lor economică, aflate în cadrul unor unităţi administrativ-teritoriale (nivel naţional, zonal, judeţean, orăşenesc, comunal sau unitate agricolă) sau unei zone geografice (bazin hidrografic, zonă de câmpie, de deal, de munte).

In România, teritoriul cuprinde de fapt fondul funciar, respectiv: totalitatea terenurilor agricole, forestiere, a celor aflate sub apă, a celor cu destinaţii speciale: căi de comunicaţii, rutiere, feroviare, exploataţii miniere, cariere,

Terenul

reprezintă suprafaţa a cărei delimitare rezultă din destinaţia şi caracteristicile dominante: suprafaţă, relief, însuşiri geologice, pedologice, climatice, ecologice).

Complexitatea problemelor organizării teritoriului o situează în categoria disciplinelor de contact între ştiinţele tehnice şi economico-sociale, ca o disciplină de sinteză.