Fundatia - reprezinta partea din constructie care preia incarcarile aduse de suprastructura si
le transmite la terenul de fundare.
Terenul de fundare - este acea parte a scoartei terestre in cuprinsul careia se manifesta
influenta incarcarilor transmise de fundatii.
Straturile care alcatuiesc terenul de fundare pot fi formate din roci compacte sau pamanturi.
a) Rocile compacte (roci stancoase sau semi-stancoase) sunt caracterizate prin rezistente
mecanice mari, de acelasi ordin de marime sau chiar mai mari decat ale materialelor de constructii
artificiale (zidarie de caramida, beton simplu, beton armat).
De aceea, fundarea constructiilor obisnuite pe asemenea roci nu ridica probleme deosebite.
La constructiile speciale (baraje, tuneluri hidrotehnice etc.) la care eforturile transmise de
constructie la teren sunt foarte mari, trebuiesc cunoscute amanuntit proprietatile rocilor compacte
din terenul respectiv.
- Roci stancoase:
rezistente mecanice foarte mari, Rc > 50 daN/cm2;
stabile la actiunea apei.
- Roci semistancoase:
rezistente mecanice reduse, Rc < 50 daN/cm2;
influentate de prezenta apei (contractie - umflare).
,,Mecanica rocilor" este disciplina constituita in a doua jumatate a sec. XX care se ocupa cu
studiul rocilor compacte.
b) Rocile dezagregate (pamanturile) sunt roci sedimentare provenite din dezintegrarea pe
cale chimica a rocilor compacte in bucati, de la dimensiunile blocurilor de piatra (> 20 cm), pana la
dimensiunile particulelor de argila (dimensiuni coloidale de ordinul micronilor).
Pamanturile, medii disperse alcatuite din particule cu sau fara legatura intre ele, sunt sisteme
trifazice:
- faza gazoasa (aer, alte gaze);
- faza lichida (in general apa);
- faza solida (particule de roci care formeaza scheletul solid sau mineral).
Intre cele trei faze componente se stabilesc legaturi care se modifica neincetat sub actiunea
unor factori externi, intre care incarcarile transmise de constructii. Raportul intre cele trei faze
variaza in timp din cauza unor factori naturali (temperatura, umiditate) si a incarcarilor transmise de
constructii.
Rezistentele mecanice fiind mult mai mici decat rezistentele materialelor artificiale de
constructii, intre elementele portante ale structurii (ziduri, stalpi, diafragme etc.) si teren trebuie
interpus un element de repartizare: fundatia.
Introducere
Iacint Manoliu & Nicoleta Radulescu - Geotehnica
10
De studiul proprietatilor pamanturilor se ocupa ,,Mecanica pamanturilor" (Geotehnica).
Locul geotehnicii in randul disciplinelor tehnice
Geotehnica face parte din familia larga a ,,Mecanicii constructiilor", dar in acelasi timp face
apel si se intrepatrunde cu numeroase alte discipline (Fig. 1).
1. Pamantul ca suport al constructiilor (teren de fundare).
Fie o structura de beton armat sau metal in cadre, avand ca fundatie o placa extinsa pe
intreaga suprafata a constructiei, numita radier general.
Sa admitem ca incarcarea transmisa de structura radierului este centrica, iar presiunea la
contactul radierului cu terenul este uniforma, p.
Presiunea p determina in teren aparitia unor eforturi unitare verticale sz care se suprapun
peste eforturile unitare sgz date de greutatea proprie a pamantului. Influenta lui p se stinge la o
adancime mare fata de talpa fundatiei.
Dar eforturile sz care prezinta interes practic se exercita pe o adancime limitata. De
exemplu, izobara (curba de egal efort) a lui s z = 0, 2 p se extinde pe o adancime de cca. 3 B, iar
izobara lui 0,1 z s = p pe adancimea de cca. 6 B, B fiind latimea fundatiei (Fig. 2). Examinand
influenta presiunii p asupra terenului de fundare se pun doua probleme:
Figura 1. Principalele aspecte in legatura cu pamanturile la lucrarile de constructii
a) Problema de deformatii (tasari) (Fig. 3)
Notam cu s tasarea - care este deformatia pe verticala a terenului de fundare intr-un punct
dat. Intereseaza marimea tasarilor, modul de evolutie al acestora in timp etc. sgz este efortul unitar
vertical dat de greutatea proprie a pamantului. Zona activa este zona de sub talpa fundatiei in
cuprinsul careia efortul suplimentar sz este suficient de mare pentru a fi luat in consideratie la
calculul deformatiilor probabile.
Un criteriu uzual de definire a zonei active este:
0, 2 z gz s = s
Introducere
Iacint Manoliu & Nicoleta Radulescu - Geotehnica
11
Sunt pamanturi la care tasarea este un proces de lunga durata, uneori de ordinul sutelor de
ani (pamanturi argiloase); la altele este un proces de scurta durata (pamanturi prafoase), iar la altele
se produce practic odata cu aplicarea incarcarilor (pamanturi nisipoase).
Figura 2
Figura 3
Problema de deformatii consta din comportarea deformatiei calculate cu deformatia
acceptabila atat pentru structura de rezistenta cat si pentru exploatarea normala a constructiei.
Introducere
Iacint Manoliu & Nicoleta Radulescu - Geotehnica
12
b) Problema capacitatii portante
Atunci cand presiunea pe talpa fundatiei atinge o valoare critica, per, se produce pierderea
capacitatii portante in urma formarii in teren a unei suprafete de cedare, insotita de rasturnarea
structurii (Fig. 4).
Suprafata de fundare trebuie sa fie astfel dimensionata incat sa nu existe riscul de a se pierde
capacitatea portanta a terenului de fundare.
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
