Analiza sistemică a alunecărilor de teren

2.1. Conceptul de sistem. Teoria generala a sistemelor si implicatiile sale in cunoasterea stiintifica

Teoria Generala a Sistemelor este un ansamblu conceptual si metodologic, de larga cuprindere, privind necesitatile si posibilitatile cunoasterii stiintifice recente. TGS a fost fundamentata pe la inceputul deceniul sase (al sec. XX) de catre biologul american L. von Bertalanffy. El a intuit, pornind de la cercetarea modului de organizare a lumii vegetale, ca intre diverse lucruri (obiecte, procese si fenomene), la prima vedere, substantial diferite, exista interdependente si asemanari esentiale, concrete si/sau formale, numite izomorfisme.

Existenta izomorfismelor duce la presupunerea ca trebuie sa existe o serie de principii si legi universale, de structurare si functionare, valabile pentru toate nivelele de organizare ale lumii. Prin urmare, cunoasterea lor, ar permite intelegerea realitatii pe baze unitare.

.

Fundamentele TGS sunt conceptul de "sistem" si proprietatile sale definitorii. Notiunea de sistem este veche in stiinta; se utilizeaza inca din antichitate (sistem ceresc, circulator, politic etc.) dar, in contextul noii teorii, a dobandit noi si multiple semnificatii. Subliniem cateva, incluse in definitii de referinta ale sistemului:

-,,complex de elemente aflate in interactiune" (L. von Bertalanffy, 1950);

-,,multimea obiectelor impreuna cu relatiile dintre obiecte si dintre atributele lor" (Hall si Fagen, 1956);

-"o oarecare cantitate de elemente identice sau diferite, unite prin conexiuni intr-un intreg" (Amosov, 1965);

-"orice sectiune a realitatii in care se identifica un ansamblu de obiecte, procese, fenomene, concepte, fiinte sau grupuri interconectate printr-o multime de relatii reciproce, precum si cu mediul inconjurator si care actioneaza in comun in vederea realizarii unor obiective bine definite" (M., Botez, Mariana, Celac, 1980);

-,,un obiect complex ale carui parti sau componente sunt relationate astfel incat sa se comporte in anumite privinte ca o unitate si nu ca un simplu ansamblu de elemente. Iar un sistem concret este un sistem ale carui componente sunt obiecte concrete sau lucruri" (M. Bunge, 1984).

Intregul Univers reprezinta un esafodaj piramidal structurat din sisteme integrate ierarhic pe baza principiului complicatiei structurale, a dimensiunii spatio-temporale si a gradului de entropie.

In cadrul acestei ierarhii universale (numita si Holarhie), sistemele sunt grupate pe nivele diferite de complexitate, guvernate atat de legi universale, cat si de legi specifice. Din acest mod de organizare, rezulta o trasatura esentiala a oricarui sistem: caracterul dual, adica faptul ca poate fi studiat concomitent, atat ca "intreg" in sine, cat si ca "parte" a unui sistem supraordonat ierarhic.

Un alt aspect fundamental al teoriei este faptul ca orice sistem, indiferent de tip sau pozitie in holarhie, poate fi studiat pe baza acelorasi proprietati universale (integralitate, functionalitate, adaptabilitate, echilibru dinamic, istoricitate, ierarhizare etc.) si pe baza unei metodologii unitare: analiza de sistem.

Aceste premise au implicatii de o importanta covarsitoare pentru cunoasterea stiintifica.

Analiza sistemica a alunecarilor de teren - cale de cunoastere a realitatii obiective