Fundamente ale relațiilor publice

Previzualizare curs:

Extras din curs:

1. RELAŢII PUBLICE, SFERĂ PUBLICĂ, OPINIE PUBLICĂ

Termenul de relaţii publice se referă la o ştiinţă (socială), la o practică sau la o profesie.

Orice ştiinţă este un ansamblu sistematic de cunoştinţe, care presupune (1) un domeniu propriu, (2) metode şi tehnici specifice, (3) legi sau reguli aferente domeniului şi (4) mijloace de validare a legilor sau regulilor formulate.

Relaţiile publice constituie o ştiinţă hibrid, mai curând practică decât teoretică şi aflată la confluenţa unor ştiinţe sociale şi economice: sociologie, psihologie (socială), politologie, management, marketing, economie politică, economia afacerilor, studii culturale, studii media, ştiinţa dreptului etc.

Prin practică înţelegem o activitate sistematică de transformare a lumii, aflată în contrast cu acţiunile sporadice sau întâmplătoare. Dintotdeauna actorii sociali au fost preocupaţi de percepţiile, atitudinile, opiniile, cunoştinţele sau comportamentele pe care ceilalţi le au sau le manifestă în raport cu ei şi au căutat să le influenţeze într-o direcţie care să le fie favorabilă. Relaţiile publice s-au transformat într-o practică în epoca modernă, prin contribuţiile unor personalităţi remarcabile, precum Samuel Adams (1722-1803), Amos Kendall (1789-1869), Phineas T. Barnum (1810-1891), Ivy L. Lee (1877-1934), Edward L. Bernays (1891 – 1995), John Elliot (1898-1988), Carl Hundhausen (1893-1977) şi Albert Oeckl (1909-2001).

Profesiile sunt practici desfăşurate pe baza unei calificări corespunzătoare. Orice profesie implică un angajament public (privind calitatea produselor oferite) şi o recunoaştere publică (din partea clienţilor sau beneficiarilor acestor produse). Profesioniştii (din domeniul relaţiilor publice) se diferenţiază prin următoarele trăsături (Michael Ryan şi David Martinson):

• practică relaţiile publice full-time

• stăpânesc un sistem de cunoştinţe esoterice aflat în continuă dezvoltare

• folosesc metode şi tehnici de lucru specializate

• aderă la anumite standarde de acţiune

• sunt membri ai unor organizaţii profesionale

• manifestă autonomie în raport cu alte ocupaţii

• subscriu la normele unui cod deontologic

• pun binele public şi interesul clientului mai presus de propriului interes material

Organizaţii profesionale în câmpul relaţiilor publice: The European Public Relations Education and Research Association (EUPRERA), Public Relations Society of America (PRSA), Asociaţia Română a Profesioniştilor în Relaţii Publice (ARRP), Asociaţia Formatorilor în Jurnalism şi Comunicare.

Resurse online în domeniul relaţiilor publice: http://instituteforpr.org, http://www.iaa.ro, http://www.responsabilitatesociala.ro.

Procesul de profesionalizare a practicii de relaţii publice nu este încheiat.

DEFINIŢII ALE RELAŢIILOR PUBLICE

• managementul comunicării dintre o organizaţie şi publicurile sale (James Grunig)

• funcţia managerială care identifică, stabileşte şi menţine relaţii mutual benefice între o organizaţie şi diversele publicuri de care depinde succesul ori eşecul acesteia (Scott Cutlip)

• funcţia de comunicare şi de management prin care organizaţiile se adaptează la mediu, respectiv modifică sau menţin parametrii de mediu în scopul atingerii obiectivelor propuse (Vincent Hazleton)

• managementul relaţiilor strategice (James Hutton)

• comunicarea persuasivă și planificată menită să influențeze publicurile importante (John Marston)

• efortul susținut, planificat și deliberat de a stabili și menține înțelegerea mutuală dintre o organizație și publicurile sale (The Institute for Public Relations)

• practica de a prezenta profilul public al unei persoane sau organizații (Jacquie L’Etang)

• P for performance plus R for recognition equals PR

• X (the deed) plus Y (the interpretations of the deed) equals Public Attitudes

Practica de relaţii publice este ansamblul activităţilor de comunicare strategică desfăşurate pentru a stabili, menţine şi dezvolta relații funcționale avantajoase între client şi anumite grupuri cointeresate.

Stakeholder = grup cointeresat, public implicat

Sintagma comunicare strategică trimite la arta de a folosi toate resursele semiotice disponibile în vederea atingerii scopurilor propuse, precum şi capacitatea de a obţine rezultatele scontate prin învingerea eventualilor adversari sau prin depăşirea eventualelor obstacole.

Specialistul în relaţii publice este un comunicator profesionist. El creează pentru client valoare adăugată de ordin comunicaţional sau simbolic. Această valoare adăugată (value-added) poate fi convertită în diverse forme de capital (assets).

În sfera clienţilor (sau beneficiarilor) serviciilor de relaţii publice includem orice persoană, grup (informal), organizaţie (formal constituită) sau comunitate care posedă capacitatea de a face ceva din proprie voinţă şi cu propriile sale mijloace, fără a fi nevoie de permisiunea, împuternicirea sau resursele altora.

Pentru a crea şi dezvolta relaţii funcţionale avantajoase între client şi stakeholderii săi, specialistul în PR trebuie să implementeze strategii de consolidare sau modificare a percepţiilor, cunoştinţelor, atitudinilor, opiniilor, intereselor sau comportamentelor actorilor sociali implicaţi, respectiv strategii de acomodare cu aceste percepţii, cunoştinţe, atitudini, opinii, interese sau comportamente.

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Fundamente ale Relatiilor Publice
    • P1 FRP 2010-2011.doc
    • P10 FRP 2010-2011.doc
    • P11 FRP 2010-2011.doc
    • P12 FRP 2010-2011.ppt
    • P13 FRP 2010-2011.doc
    • P2-3 FRP 2010-2011.doc
    • P4 FRP 2010-2011.doc
    • P5 FRP 2010-2011.doc
    • P6-7 FRP 2010-2011.doc
    • P8 FRP 2010-2011.doc
    • P9 FRP 2010-2011.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc, ppt
Nota:
7.5/10 (2 voturi)
Nr fișiere:
11 fisiere
Pagini (total):
101 pagini
Imagini extrase:
55 imagini
Nr cuvinte:
22 673 cuvinte
Nr caractere:
133 785 caractere
Marime:
247.60KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Curs
Domeniu:
Comunicare
Predat:
la facultate
Materie:
Comunicare
Profesorului:
Ilie Firte
Sus!