Discursul instituțional

Discursul institutional analizeazã interactiunea dintre reprezentantii publicului si

reprezentantii unei institutii. Termenul de „institutie” nu are încã definitie larg acceptatã. În sens

general, institutia reprezintã „o formã de organizare a unor raporturi sociale – politice, juridice,

administrative etc. –, ca parte a suprastructurii. În sens restrâns, „institutia” este unitatea cu

caracter politic, economic, administrativ, educational etc. care cuprinde o anumitã activitate din

domeniul dat (exemplele includ parlamentul, guvernul, ministerele, primãriile, corporatiile,

scolile, spitalele, bisericile, judecãtoriile, unitãtile militare, inspectoratele de politie si multe

altele). Toate aceste institutii au impact asupra sistemului social, domeniilor organizationale si

populatiei.

Institutiile pot fi caracterizate prin „structurile si activitãtile normative si de reglementare

care conferã stabilitate si semnificatie comportamentului social.” Caracterul normativ, juridic,

ierarhic si relatiile astfel stabilite se manifestã în numele autoritãtii supreme care este statul.

Institutiile se constituie si se modificã prin procesele de cooperare, competitie si conflict între

diferitele grupuri sociale având interese diferite. Raportul dintre institutii si organizatii nu este

clar definit, putându-se afirma în principal cã orice institutie este o organizatie, dar nu orice

organizatie este în mod necesar si o institutie (exemplul organizatiilor non-guvernamentale fiind

edificator în acest sens).

Din punctul de vedere al formei de organizare si al tipului de conducere se pot

identifica urmãtoarele structuri institutionale:

- administrative - birocratice (institutii publice)

- economic-financiare - manageriale

- stiintifice/cercetare - colegiale (academie, universitãti)

- creative - colegiale (muzee, teatre)

Majoritatea institutiilor îndeplinesc mai mult de - functie, iar functiile a numeroase

institutii se suprapun peste cele ale altor institutii. În plus, aceeasi functie poate fi realizatã de

cãtre institutii diferite, ceea ce înseamnã cã nu existã - corespondentã univocã între functiile

institutionale si formele institutionale. De exemplu, în orice institutie existã si departamente

economico-financiare si se emit documente oficiale („birocratice”).

Discursul institutional se referã la întreg contextul în care persoane care reprezintã o

institutie intrã în relatie /interactioneazã cu alte persoane. Precizãm cã acest discurs se poate

manifesta sub formã oralã sau scrisã.

Comunicarea scrisã este „codificatã”, prin aceea cã este determinatã de anumite reguli

prescrise de institutii si presupune de cele mai multe ori un stil obiectiv, impersonal ca ton, si

respectarea anumitor strategii (pasi de urmat).

De asemenea, comunicarea oralã în context institutional este diferitã de conversatia

uzualã. Ca si în cazul comunicãrii scrise, între interlocutori se instaureazã raporturi asimetrice

(autoritate – individ) si se respectã anumite proceduri. Rolul avut în acest tip de interactiune

stabileste, de exemplu, structura dialogului si formularea întrebãrilor. Contextul institutional în

care se desfãsoarã comunicarea oralã are un rol determinant – de exemplu, interviul publicistic,

interviul de angajare, interviul de admitere, interogatoriul, consultatia la medic, interactiunea

profesor – elev/ student.

Sub aspectul actulu