1.1 Stadiul de dezvoltare al reţelei de telecomunicaţii
Reţeaua de telecomunicaţii reprezintă ansamblul de mijloace care asigură
transmiterea la distanţă a informaţiilor (sunete: voce sau muzică, imagini: fixe sau mobile, texte, date, multimedia: combinaţie de voce, video, date) între doi utilizatori (indiferent de poziţia geografică a acestora) cu ajutorul semnalelor electrice sau optice. Comunicaţiile se pot realiza cu ajutorul informaţiilor, care pot fi sunete (voce sau muzică), imagini (fixe sau mobile), texte sau date.
În domeniul telecomunicaţiilor pot fi incluse: telefonia (transmisia de voce), radiocomunicaţiile (transmisia de voce şi muzică), radiotelefonia mobilă (transmisiile telefonice între terminale mobile, utilizând comunicaţiile radio şi reţeaua telefonică), videotelefonia (transmisia de voce şi imagini), televiziunea (transmisiile de imagini mobile şi sunete), teleinformatica (tratarea şi transmiterea datelor la distanţă), fax, videoconferinţă, e-mail, transfer de fişiere, comerţ electronic, educaţie la distanţă, etc.
Telecomunicaţiile joacă un rol esenţial în dezvoltarea unei societăţi şi influenţează de asemenea stilul de viaţă al oamenilor. Acesta este motivul pentru care reţelele de telecomunicaţii au înregistrat un progres constant, iar în ultimul timp chiar spectaculos. Sunt create permanent noi servicii, sunt dezvoltate noi tehnologii şi noi reţele care să facă faţă cerinţelor pieţii de servicii de telecomunicaţii.
Până la mijlocul anilor 1970, serviciile de telecomunicaţii au fost limitate la comunicarea prin voce şi prin scris. Telefonul şi telexul folosesc fiecare mijloace specifice de transmisie şi de comutaţie şi fiecare serviciu dispune astfel de propria sa reţea. Datorită evoluţiei rapide a echipamentelor întreprinderilor şi a mijloacelor moderne de prelucrare sau gestiune a informaţiilor, deceniul opt a văzut naşterea noilor necesităţi în serviciile de telecomunicaţii care sunt definite global prin servicii telematice. Satisfacerea acestor nevoi a condus la utilizarea reţelei telefonice analogice pentru transmiterea datelor în banda vocală cu ajutorul modem-urilor şi crearea reţelelor specializate, mai adaptate cererii. Astfel au fost instalate reţele de date cu comutare de circuite sau de pachete, reţele numerice de legătură închiriate sau comutate, terestre sau prin satelit.
Serviciile telematice urmăresc creşterea şi diversificarea lor: aplicaţii noi apar şi, un lucru verificat zi de zi, câmpul utilizatorilor se lărgeşte, conducând la difuzarea acestor servicii de transmisii de date marelui public (videotext, telefax, microcalculatoare în dialog, ).
Primele reţele de videocomunicaţii şi acţiunile întreprinse în cadrul proiectului european de cercetări RACE (Recherches Avancées en Communications pour l’Europe) constituie indicii serioşi ai apariţiei comunicaţiei 13
Telecomunicaţii Introducere
interactive prin imagini.
Satisfacerea diferitelor necesităţi printr-un număr mare de reţele specializate are unele dezavantaje atât pentru client cât şi pentru compania sau administraţia ce asigură gestiunea şi exploatarea.
În ce priveşte utilizatorii, limitările resimţite sunt în principal [32]:
- costul: fiecare reţea necesită o racordare fizică particulară şi de obicei terminale specifice. Costul mediu al racordării este cu atât mai ridicat cu cât reţeaua este mai mică; în ce priveşte terminalele, neputând beneficia de efectul de masă, ele nu pot atinge un cost optim;
- eficacitatea: interfuncţionarea reţelelor conduce frecvent la nivelarea în jos a funcţiilor oferite, când nu conduce la cumularea defectelor (dezavantaj) fiecărei reţele în discuţie;
- comoditatea utilizării: procedurile de acces sunt particulare fiecărei reţele specializate. Rezultă relaţii utilizator - terminal specifice, ceea ce reprezintă frecvent surse de iritare a utilizatorului ca urmare a manevrelor greşite pe care le provoacă această situaţie. De altfel, fiecare reţea are tehnica de adresare (apel) proprie şi deci propriul anuar (carte telefonică);
- relaţiile comerciale: fiecare reţea are frecvent propriul sistem comercial. Utilizatorul are atunci pentru facturare şi întreţinere atâţia interlocutori câte accese.
Pentru cel ce exploatează, diversitatea reţelelor şi a materialelor conduce la un supracost important în investiţii şi în funcţionare, ce implică personal mai numeros ce trebuie să se adapteze unor tehnici şi reguli de exploatare foarte diverse. Exploatatorul pierde beneficiile specifice unei reţele mari, unei planificări mai uşoare a investiţiilor, unei introduceri uşoare a unui nou serviciu: este probabil că videotextul nu s-ar fi putut dezvolta atât de repede în Franţa dacă ar fi avut un alt suport decât reţeaua telefonică. Este posibil să eliminăm aceste constrângeri prin crearea unei reţele unice ale cărei performanţe limitează dezavantajele ?
În 1970 au fost date în exploatare primele comutatoare temporale (centrale) numerice. Această tehnică de comutaţie temporală, asociată transmisiei numerice, trebuia să conducă la o reţea universală banalizată pentru transferul informaţiei. Aproape 20 de ani au fost necesari pentru ca tehnicile numerice să şi atingă maturitatea şi să fie introduse în mod intensiv în multe ţări [9].
În STM (Synchronous Transfer Mode) informaţia este transmisă periodic pentru fiecare conexiune, printr-un număr fix de octet asociaţi unui canal temporal, folosindu-se în mod obişnuit o rată binară de 64 kbit/s (cuvinte de 8 biţi transmise cu frecvenţa de 8 kHz).
Reţeaua de telecomunicaţii
GPS, GSM, telefoane
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
