Comunicarea umană

comunico-are: a fi în legătură cu

proces dinamic si complex

un proces complex de punere a indivizilor în interacţiune psiho-socială, ceea ce le permite să-şi împărtăşească cunoştinţe şi sentimente printr-un sistem de semne şi simboluri.

un fenomen social care presupune, în aceeaşi măsură, o intenţie de emitere şi o intenţie de receptare a unui mesaj

Abraham Maslow

cinci tipuri de trebuinţe umane, pe care le încadrează în aşa-zisa „Hierarchy of Human Needs”:

trebuinţele fiziologice (a avea mâncare, apă, adăpost, sex)

siguranţă (a se simţi în siguranţă şi a avea control)

dragoste (a oferi şi primi afecţiune)

stimă (dorinţa de demnitate, realizare în viaţă şi un anumit statut)

realizare (dezvoltarea în toate domeniile, îmbunătăţirea continuă a vieţii şi activităţii)

W. Schutz[1] oferă pentru studiu un aşa-numit „Turn al trebuinţelor”, identificând:

- nevoia de includere – fiecare persoană simte nevoia de a fi integrat unui grup/comunitate şi, în acelaşi timp, simte nevoia de a include pe alţii în respectivul grup

- nevoia de control – fiecare individ simte nevoia de a controla pe ceilalţi, sau dimpotrivă, de a fi controlat de aceştia

nevoia de afecţiune – indivizii simt nevoia de a fi apreciaţi, iubiţi şi, în acelaşi timp de a oferi aceleaşi sentimente celor din jurul lor

[1] Schutz, W. (1966): The Interpersonal Underworld, Science and Behaviour, Palo Alto, California

R. Jacobson,

Context

Emiţător Mesaj Receptor

Contact

Cod

1. emiţătorul (locutorul) –

persoana care iniţiază comunicarea, cu un anumit scop/o anumită intenţionalitate( intenţia sa comunicativă se realizează doar dacă ea este recunoscută ca atare de receptor)

ordonează logic gândurile

le transpune în cuvinte (codează mesajul)

alege canalul de comunicare

transmite mesajul

formulează ipoteze privind capacitatea de interpretare a mesajului de către receptor

anticipă reacţiile acestuia.