Comunicare Interculturală

Există numeroase definiţii ale culturii, cu scopul de a lămuri conceptul, dar adeseori

aducând limite nedorite. Cultura creează o perspectivă asupra realităţii şi reprezintă un

Weltanschauung, o privire asupra lumii. Este vorba de o privire de ansamblu, de ochiul

vulturului ori de privirea animalului de pradă de pe un promontoriu.

Cultura poate fi înţeleasă în funcţie de diverse interpretări, cum ar fi:

• 1) mituri şi simboluri prin care oamenii obişnuiesc să-şi comunice istoria şi valorile

lor.

• 2) sistem prin care oamenii îşi organizează şi-şi exprimă viaţa într-un mod creativ.

• 3) sistem de credinţe şi parametri de comportament acceptaţi de societate.

• 4) imaginea realităţii pe care atât individul, cât şi grupul o percep valoric şi ca ghid al

existenţei.

• 5) abstracţie produsă de gândirea umană.

• 6) calitatea activităţilor vieţii.

• 7) proces care generează sens şi-l face să acţioneze.

• 8) set de credinţe, valori şi atitudini umane.

• 9) sumă a valorilor creaţiei artistice.

• 10) mod de viaţă.

O definiţie a culturii apare într-un Mic Dicţionar Enciclopedic, Editura Enciclopedică

Română, București, 1983:

”Cultura reprezintă totalitatea valorilor materiale şi spirituale create de omenire în

procesul practicii social-istorice, precum şi a instituţiilor necesare pentru crearea şi

comunicarea acestor valori. În sens larg, cultura cuprinde atât cultura materială (tehnica,

mijloacele de comunicaţie, clădirile, îmbrăcămintea, în genere toate bunurile materiale şi

tehnicile necesare producerii lor), cât şi cultura spirituală (creaţiile din domeniul ştiinţei,

literaturii, artelor, nivelul educaţiei, al moralităţii)”. Cultura nu mai trebuie înţeleasă ca o

sumă finită de trăsături particulare care vine cu stereotipuri, iar abordarea interculturală

devine posibilă în măsura în care se admite că negocierile, care nasc legături între indivizii de

culturi diferite, pot determina crearea unor practici culturale, transferuri valorice, noi

conjuncţii între diferite secvențe ale acestora.

O dată cu ivirea unor contacte între mai multe culturi se creează noi practici culturale,

purtătoare de semnificaţii noi. Cultura rezidă în distingere faţă de alte expresii spirituale. O

cultură iese în evidenţă când este raportată la altele. De aceea, ea devine valoroasă. Fiecare

cultură, cu cât este mai diferită de altele, cu atât iese mai mult în evidenţă. Diferenţa nu este

de natură axiologică (nici o cultură nu este superioară altora), ci de natură morfologică, a

cuprinsului de valori şi a expresiilor de manifestare. Cultura se iveşte din tăcerea dintre

diferitele expresii spirituale ale omului. Ea denotă că aceste resorturi spirituale sunt

individualizate, particulare şi de aceea ele pot exista ca ceva distinct. Individul însuşi este de

multe ori centrat multicultural, alimentându-se cu registre valorice din mai multe direcţii.

Multiplicitatea culturală se poate constata la una şi aceeaşi persoană. Fiecare dintre noi

se înscrie în mai multe apartenențe şi, câteodată, chiar în toate. Cultura este un amestec, o

îngemănare care se realizează în timp. Pluralitatea este condiţia normală a creşterii spirituale.

Cultura reprezintă un întreg complex ce include cunoştinţe, convingeri, artă, morală, lege,

obiceiuri, cât şi alte capacităţi şi obişnuinţe dobândite de om ca membru al societăţii. De

asemenea, cultura reprezintă un sistem istoric determinat de modul de viaţă ce tinde să fie

împărtăşit de toţi membrii unui grup. Cultura include limbajul grupului, tradiţiile, obiceiurile

şi instituţiile, inclusiv ideile motivatoare, convingerile şi valorile, cât şi implementarea lor în

instrumentele materiale şi artefacte.

• „Trăirea în societate a indivizilor umani, într-o

atmosferă de comunicabilitate, este în general

mijlocul cel mai puternic de promovare a

posibilităţilor umane, întrucât pe această cale devine

cu putinţă cumulul progresiv al tuturor eforturilor”

(Lucian Blaga)

• „Cultura este trupul şi expresia unui anume mod de existenţă a omului. Pentru a fi

creator de cultură omul nu trebuie să fie decât om, adică o fiinţă care trage

consecinţele existenţei sale specifice, într-un anume orizont şi între anume

coordonate.”

(Lucian Blaga)

Cultura nu seamănă cu un coş de gunoi în care se poate arunca orice. Cultura şi

civilizaţia sunt două aspecte complementare interrelaţionate. Ele nu se opun şi nu trebuie

confruntate. Ambele sunt necesare. Civilizaţia este sublimată în actualitate, iar cultura în

eternitate. Civilizaţia nu este scopul culturii, dar nici nu marchează decăderea unei culturi.

Civilizaţia are la bază progresul material, iar cultura desăvârşirea spirituală. Scopul culturii îl

reprezintă formarea personalităţii umane. Dacă ne ajută civilizaţia să trăim mai bine, prin

intermediul culturii trăim mai adevărat. Cultura este dobândită şi este, totdată, împărtăşită.

Cultura exprimă valori centrale. Ea rezistă schimbării, cu toate că se schimbă, însă încet şi

gradat.

A fi naiv cultural înseamnă, pe de-o parte, ignoranţă, iar pe de alta, închistare. A

dezvolta conştiinţa culturală reprezintă un scop absolut necesar în formarea personalităţii

umane, dar şi în pregătirea pentru viaţă, în accentul pus pe calitate. Identitatea culturală

defineşte o naţie mult mai bine decât identitatea naţională, întrucât o include pe aceasta şi, de

asemenea, se referă şi la indivizii din aceeaşi naţie care trăiesc în afara graniţelor statului.

Totodată, identitatea culturală este mult mai bogată în semnificaţii, iar accesul ei se face la

planul metafizic şi peren al existenţei.

Există mai multe atitudini prin care ne raportăm la celălalt şi comunicăm cu celălalt:

• dominarea, în sensul de a-l domina pe celălalt;

• dominarea, în sensul de a fi dominat de celălalt;

• armonia, în sensul de a trăi împreună în pace şi înţelegere.

Armonia nu reprezintă un amestec format din a domina şi a fi dominat, ci o

transcendere a ideii de dominare. Soluţia armoniei este promovată de către

filosofia religiei, mistică şi religiozitatea cosmică. Adesea ea este ignorată, ca şi

cum nu ar exista. Armonia elimină aroganţa şi umilinţa celorlalte două atitudini şi

insistă asupra detăşării şi serenităţii. Când aroganţa primează, atunci nu poate fi

vorba de comunicare. Nu există respect reciproc şi nu se poate convieţui atunci

când totul este înţeles în termeni de superioritate şi inferioritate. Nu este înţelegere,

acolo unde este aroganţă.

Astăzi relaţiile dintre ţări şi culturi se dezvoltă fără încetare. Călatoriile, schimburile

comerciale, turismul, congresele ştiinţifice sau profesionale multiplică ocaziile de contact

între culturi. Mass-media, în special televiziunea, afişează imagini, informaţii şi producţii

artistice din cele mai diverse ţări.

Facultatea de Jurnalism, Comunicare şi Relaţii Publice

SINTEZĂ DE CURS

Anul I, semestrul II