Specificul Operațiunilor de Comerț Internațional

1.1. Consideraţii generale privind operaţiunile de comerţ internaţional

Operaţiunile de comerţ internaţional apar în literatura de specialitate din ţară şi din străinătate sub denumirea de tranzacţii comerciale internaţionale, afaceri comerciale sau economice internaţionale, operaţiuni de comerţ exterior. Toţi aceşti termeni desemnează operaţiunile de vânzare-cumpărare de produse derulate între agenţii economici pe plan internaţional, decontate în valută convertibilă sau în natură. Operaţiunile de comerţ internaţional au ca principal element produsul, iar acest concept trebuie nuanţat. Se numeşte produs tot ceea ce se poate oferii pe piaţă, fie că este vorba de bunuri industriale, bunuri de consum, servicii sau tehnologie.

Operaţiunile de comerţ internaţional pot fi analizate din mai multe perspective.

Din perspectivă macroeconomică aceste operaţiuni sunt privite ca operaţiuni comerciale (comerţ cu bunuri şi servicii), operaţiuni financiare sau de capital (investiţii directe), respectiv operaţiuni monetare (fluxurile de pe pieţele inter-bancare şi valutare internaţionale).

Din perspectivă microeconomică operaţiunile de comerţ internaţional sunt analizate ca derulându-se, pe de o parte în cadrul sistemului pieţelor libere, care permite o alocare a resurselor şi realizarea producţiei prin preţuri libere. Pe de altă parte, comerţul internaţional poate fi analizat ca derulându-se prin intermediul pieţelor intra-firmă, organizate şi coordonate administrativ de la centru, alocarea resurselor şi realizarea producţiei desfăşurându-se strict în funcţie de interesele firmelor, în special multinaţionale.

Din perspectivă managerială, analiza are loc din punct de vedere al procesului de internaţionalizare al întreprinderilor (firmelor). Dacă, analizăm internaţionalizarea unei întreprinderi (firme) strict din perspectiva metodelor de intrare pe piaţa internaţională, operaţiunile de comerţ internaţional sunt derulate în cadrul exportului direct sau indirect, al acţiunilor de cooperare (licenţiere, francizare, subproducţie etc.) sau al celor privind crearea de societăţi mixte, implantarea de sucursale sau de filiale pe calea investiţiilor străine directe.

De asemenea, trebuie remarcat faptul că operaţiunile de comerţ internaţional se derulează prin intermediul agenţilor economici din ţări diferite, denumiţi în literatura de specialitate: întreprinderi, firme sau companii. Indiferent de termenul pentru care s-a optat, ei reprezintă organizaţii legale, cu personalitate juridică, cu o structură organizaţională şi management proprii, având scop lucrativ, mărime diferită şi acţionând sporadic sau permanent pe piaţa internaţională. Evident că, alături de aceşti agenţi economici, în derularea operaţiunilor de comerţ internaţional sunt implicaţi şi actori din mediul extern întreprinderii (firmei), respectiv: băncile, care mijlocesc plăţile internaţionale şi oferă servicii în materie de finanţare sau de acoperire a riscurilor comerciale; expeditorii şi transportatorii internaţionali cu rol în expediţia şi transportul internaţional al mărfurilor; societăţile de asigurare care preiau o parte din riscurile comerciale; administraţiile vamale şi fiscale din ţările partenerilor de afaceri, care asigură derularea operaţiunile comerciale potrivit legislaţiei în vigoare.

1.2. Modalităţi de realizare a operaţiunilor de comerţ internaţional

Operaţiunile comerciale prin care bunurile şi/sau serviciile unei ţări sunt vândute în alte ţări constituie operaţiuni de export. După modalitatea de organizare, operaţiunile de export îmbracă două forme: operaţiuni de export direct şi operaţiuni de export indirect.

1.2.1. Operaţiuni de export direct

Exportul direct este o operaţiune comercială de vânzare de bunuri pe pieţele externe, organizată şi desfăşurată de întreprinderile producătoare, în nume şi pe cont propriu, prin stabilirea unor relaţii nemijlocite cu partenerii externi, riscul comercial fiind asumat exclusiv de exportatori.

Această operaţiune presupune pe de o parte, experienţă în relaţiile cu străinătatea, în condiţiile în care exportatorul îţi asumă în mod direct riscul comercial, dar şi mijloacele băneşti necesare susţinerii acestui demers. Pe de altă parte, firma exportatoare trebuie să aibă o structură organizaţională adecvată, care să permită cercetarea pieţelor externe, negocierea şi încheierea contractelor internaţionale de vânzare-cumpărare şi derularea lor corespunzătoare. În contrapartidă însă, operaţiunile de export direct asigură întreprinderii producătoare posibilitatea să fie în contact direct cu pieţele externe, să cunoască exigenţele consumatorilor externi şi să-şi adapteze, în mod corespunzător, produsele. În plus, profitul comercial revine în întregime întreprinderii exportatoare, iar promovarea produselor sub marcă proprie permite consolidarea poziţiei ei pe pieţele externe.