Responsabilitate socială

Extras din curs:

Etica evidenţiază mecanismele interioare care determină acţiunile întreprinzătorului, comportamentul acestuia în interacţiunile cu cei din jur.

Sistemul criteriilor etice de care poate ţine cont IZ.:

principiile general umane – („să nu minţi”, „să nu faci rău” etc.); măsura în care acestea sunt incluse în sistemul principiilor morale individuale ţine de educaţia primită;

principii specifice unei anumite culturi, ţări, regiuni;

principii şi reguli de comportament specifice unei grupe profesionale;

cerinţe şi reguli impuse de fiecare situaţie concretă în parte (a da sau a nu da mită unui funcţionar etc.);

norme internaţionale.

Conduita etică excede legalitatea, dar legalitatea nu este pusă în discuţie, fiind considerată, în ţările cu regim democratic, o precondiţie a comportamentului etic; în alte cazuri, etica poate veni în contradicţie cu normele legale. Un fapt nu este etic numai pentru că nu este condamnat prin lege.

trecute de întreprinzător, succesiv, prin 3 filtre, care să optimizeze raportul performanţă economică – performanţă socială:

analiza economică,

analiza legală,

analiza etică

Soluţiile dilemelor etice - abordări specifice:

a.) abordarea utilitaristă, care sugerează stabilirea soluţiei în funcţie de consecinţele favorabile binelui majorităţii;

b.) abordarea individualistă porneşte de la principiul libertăţii conştiinţei, a libertăţii individuale, în general; în această abordare, responsabilitatea faţă de societate este marginalizată;

c.) abordarea justiţiară pune în prim-plan valori ca: imparţialitate, echitate, cinste; ele devin criterii de evaluare a acţiunilor umane.

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Responsabilitate Sociala.ppt
Alte informații:
Tipuri fișiere:
ppt
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
17 pagini
Marime:
2.29MB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Curs
Domeniu:
Comerț
Predat:
la facultate
Materie:
Comerț
Profesorului:
Kerbalec
Sus!