Mărfuri nealimentare

Extras din curs:

MĂRFURI METALICE

1.1 Proprietăţile metalelor

În timpul utilizării lor, mărfurile metalice sunt supuse la solicitări mecanice, termice şi, totodată, suferă acţiunea unor factori chimici. De asemenea, o serie de proprietăţi ale metalelor şi aliajelor acestora, precum culoarea sau luciul, contribuie la aspectul şi estetica produsului, iar altele, cum sunt densitatea şi greutatea specifică la stabilirea greutăţii acestora.

Cunoaşterea proprietăţilor metalelor şi aliajelor acestora oferă posibilitatea utilizării lor ca materii prime corespunzătoare destinaţiilor date, explicării ştiinţifice a indicatorilor de calitate ai produselor şi îndeplinirii funcţiilor pentru care acestea au fost create.

Proprietăţile metalelor pot fi clasificate în următoarele patru grupe:

• proprietăţi fizice

• proprietăţi mecanice

• proprietăţi tehnologice

• proprietăţi chimice.

1.1.1 Proprietăţi fizice

Starea de agregare. La temperatura mediului ambiant toate metalele, cu excepţia mercurului, se găsesc în stare solidă, deci au formă şi volum propriu.

Culoarea. Este dată de radiaţiile din spectrul vizibil care sunt reflectate de suprafaţa acestora. Cele mai multe metale reflectă aproape toate radiaţiile spectrului vizibil şi de aceea ele au o culoare alb-cenuşie. Unele metale precum cuprul, aurul etc. şi aliaje precum alama sau bronzul, absorbind o parte din radiaţiile spectrului vizibil (în domeniul albastru în cazul cuprului, respectiv în domeniul verde în cazul aurului, alamei sau bronzului), apar colorate.

Luciul. Este o proprietate specifică metalelor, care influenţează direct aspectul produselor. În timp, datorită fenomenului de coroziune, pe suprafaţa metalelor se formează compuşi chimici (de regulă oxizi sau sulfuri) care afectează luciul.

Structura metalelor. În stare solidă metalele au o structură cristalină. Din multitudinea structurilor cristaline care pot fi întâlnite, cele caracteristice metalelor sunt foarte puţine. Majoritatea metalelor cristalizează într-unul din următoarele sisteme:

• reţeaua cubică compactă (cu feţe centrate, în care cristalizează cromul, wolframul şi molibdenul.

• reţeaua cubică centrată intern (cu volum centrat) specifică aluminiului, nichelului, cuprului, argintului, aurului şi platinei.

• reţeaua hexagonală compactă, în care cristalizează titanul, zincul, iridiul şi zirconiul.

Dintre cele 65 de metale ale căror structuri au fost determinate, 45 cristalizează cu structuri compacte, cubice sau hexagonale, 15 au structuri cubice centrate intern şi numai 5 (manganul, galiul, indiul, staniul şi mercurul) au structuri cristaline diferite de cele trei tipuri curente.

Numeroase metale sunt polimorfe, adică cristalizează, pe diferite intervale de temperatură, în una sau alta din cele trei forme cristaline obişnuite.

Densitatea (ρ) unui metal sau aliaj omogen se defineşte ca masa conţinută în unitatea de volum. Unitatea de măsură uzuală pentru densitate este g/cm3. Din punct de vedere al densităţii lor, metalele se pot clasifica în:

• metale uşoare, având densităţi de până la 5 g/cm3, exemplu în acest sens fiind aluminiul;

• metale grele, la care densitatea este cuprinsă între 5-10 g/cm3, ca de exemplu cromul;

• metale foarte grele, cu densităţi care depăşesc 10 g/cm3, cum sunt de exemplu argintul.

Densitatea relativă (ρr) a unui metal sau aliaj este dată de raportul dintre densitatea sa şi cea a apei şi este o mărime adimensională.

Cunoaşterea densităţii permite calcularea corectă a masei produselor plecând de la dimensiunile acestora şi invers.

Temperatura de topire este temperatura la care metalul sau aliajul trece din starea solidă în starea lichidă, la presiunea atmosferică. Cunoaşterea temperaturii de topire este necesară pentru alegerea metalelor în funcţie de regimul de lucru şi de locurile în care vor fi întrebuinţate.

Dilatabilitatea este proprietatea metalelor de a-şi mări lungimea şi volumul prin încălzire. Fenomenul invers, adică micşorarea lungimii sau volumului prin răcire, se numeşte contracţie. Dilatarea în lungime este întâlnită la produsele la care lungimea este mult mai mare decât celelalte două dimensiuni (lăţime şi înălţime), iar dilatarea în volum este specifică produselor la care cele trei dimensiuni sunt de valori apropiate.

Cunoaşterea coeficientului de dilatare este foarte importantă în construcţia de maşini, a instrumentelor de precizie, la execuţia construcţiilor metalice. De exemplu, la ceasuri, cronometre, şublere, micrometre se utilizează aliaje cu coeficient de dilatare cât mai mic.

Conductibilitatea termică este proprietatea metalelor şi aliajelor de a putea fi străbătute de un flux de căldură sub acţiunea unei diferenţe de temperatură. Ea se exprimă de regulă prin intermediul conductivităţii termice λ şi se măsoară în

Cele mai bune metale conducătoare de căldură sunt argintul, cuprul, aurul şi aluminiul. Cunoaşterea conductivităţii termice este necesară pentru corecta alegere a metalelor şi aliajelor din care se produc radiatoarele (caloriferele), ochiurile maşinilor de gătit, evaporatoarele şi condensatoarele frigiderelor şi congelatoarelor etc.

Conductibilitatea electrică este proprietatea metalelor şi aliajelor de a putea fi străbătute de un curent electric sub acţiunea unei tensiuni electrice. Mărimea asociată acestei proprietăţi este conductivitatea electrică γ, şi care se măsoară în

Mult mai des este folosită în practică mărimea inversă conductivităţii electrice şi anume rezistivitatea electrică ρ.

Observații:

cursuri complete marfuri nealimentare, comert, anul 2, ASE

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • CURS 1 MNSU_Metale_proprietati.doc
  • CURS 2 MNSU_Metale_sortiment.doc
  • Curs 3 MNSU_LEMN_Structura, proprietati.doc
  • CURS 4 MNSU_Lemn_specii.doc
  • Curs 5 MNSU_ LEMN_Sortiment.doc
  • Curs 6 MNSU_Ceramica_proprietati si materii prime.doc
  • CURS 7 MNSU_Ceramica_sortiment.doc
  • Curs 8 MNSU_STICLA_proprietati si materii prime.doc
  • CURS 9 MNSU_Sticla_sortiment.doc
  • SEMINAR_Defectele ceramica.doc
  • SEMINAR_Defectele lemnului.doc
  • SEMINAR_Defectele sticla.doc
  • SEMINAR_specii lemn.doc
  • SEMINAR_Stiluri mobilier.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
14 fisiere
Pagini (total):
120 pagini
Nr cuvinte:
50 562 cuvinte
Nr caractere:
275 969 caractere
Marime:
9.59MB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Curs
Domeniu:
Comerț
Predat:
la facultate
Materie:
Comerț
Profesorului:
Teodor Negrea
Sus!