Chimie organică

Datorită polarizărilor unora dintre legături şi apariţiei unui dipolmoment, au loc deplasări şi delocalizări ale electronilor ce alcătuiesc legăturile respective. Aceste deplasări de electroni sunt interacţii electronice care se traduc prin două tipuri de efecte electronice:

Efectul inductiv

Efectul electromer

Este determinat de prezenţa în moleculă a unor substituenţi atrăgători sau respingători de electroni, care provoacă o polarizare a legăturilor s, care se transmite printr-un mecanism de inducţie electrostatică la legăturile vecine.

Se notează cu I.

Se reprezintă prin săgeţi drepte

Dacă deplasarea de electroni este permanentă  efect inductiv static (IS)

Dacă deplasarea de electroni apare temporar, sub efectul mediului de reacţie  efect inductiv dinamic (Id)

Efectul inductiv se propagă în catenă, efectul lui scăzând cu creşterea distanţei faţă de atomul care îl provoacă, după 4 atomi de carbon anulându-se

Este determinat de prezenţa în moleculă a unor electroni p sau p neparticipanţi şi constă în deplasarea electronilor p ai legăturilor multiple sub acţiunea unui atom din moleculă sau a interacţiei electronilor p cu alţi electroni s, p sau p.

Se numeşte efect electromer sau de conjugare şi se notează cu E

Se reprezintă prin săgeţi curbe care indică deplasarea electronilor p de la poziţia de origine spre poziţia unde a migrat perechea de electroni

Dacă deplasarea de electroni este permanentă, în starea fundamentală a moleculei  efect electromer static (ES) sau mezomer (M)

Dacă deplasarea de electroni apare temporar, sub efectul mediului de reacţie  efect electromer dinamic (Ed)

Consecinţa efectului electromer o modificarea densităţii electronice a sistemului cu apariţia unor structuri moleculare similare, cu sarcini electrice repartizate conform deplasării electronilor, numite structuri limită sau mezomere

Prin combinarea acestor structuri mezomere din punct de vedere energetic, rezultă hibridul de rezonanţă, care corespunde structurii reale a moleculei