Separarea unei arome din mediul sau natural este o problemă dificilă, deoarece aceasta trebuie izolată sau concentrată cu un minimum de pierderi, de modificări de compoziţie si fără introducerea unor impurităţi. Toate operaţiile inadecvate se traduc prin degradarea compoziţiei naturale.
Uleiurile volatile sunt distribuite in întreaga planeta sau, mai frecvent, se acumulează intr-un organ al acesteia.
Ca si uleiurile vegetale, uleiurile volatile se extrag din acele părţi ale plantei in care sunt prezente cantităţi mai mari:
- flori – trandafiri, tuberoze, iasomie
- flori si frunze – menta, geranium, violete
- fructe – coriandru, anason, fenicol
- seminţe – nucşoară, ambret, toca
- coaja fructelor – portocal, lămai, bergamot
- rădăcini – angelica, vetiver, ghimbir
- lemn sau scoarţă – cantal, cedru, scorţişoară
- boboci florali si muguri – cuişoare, plop negru, coacăz
- planta întreaga – salvia, cimbru, busuioc
- ace si ramuri – pin, chiparos, brad
In anumite cazuri substanţele odorante se extrag din exudatele naturale sau patologice ale plantelor (rezine, balsamuri, oleogumirezine, gumirezine).
In general toate organele plantei conţin acelaşi ulei, insa exista si excepţii. In acest sens exemplele cele mai notabile sunt arboreal de scorţişoara si portocalul amar. Arborele de scorţişoară produce trei tipuri de uleiuri volatile: un ulei bogat in eugenol (in frunze), un ulei al cărui component majoritar este aldehida cinamica(in scoarţă) si un ulei bogat in camfor(in rădăcină). Din portocalul amar se extrag: uleiul si absolutul de neroli(din flori), uleiul de portocale(din coaja fructelor) si uleiul petitgrain bigarade(din frunze, fructe imature si ramuri tinere).
In ordinea ponderii producţiei, in prezent se folosesc următoarele procedee de extracţie:
- antrenarea cu vapori
- extracţia cu grăsimi
- extracţia cu solvenţi organici
- extracţia cu fluide supercritice
- presarea
- absortia pe solide
Principiile acestor procedee au fost prezentate anterior. In continuare se vor detalia unele aspecte tehnologice specifice uleiurilor volatile insistându-se asupra particularităţilor de aplicare.[7]
2.1 Antrenarea cu vapori de apa
Majoritatea uleiurilor volatile produse industrial, se obţin prin antrenarea cu vapori de apa.
Toate componentele unui ulei volatile au puncte de fierbere superioare celui al apei, dar au volatilităţi ridicate la temperaturi inferioare temperaturii de fierbere. Ca urmare acestea pot fi uşor antrenate cu vapori de apa la temperatură inferioare punctului lor de fierbere. Insolubilitatea in apa si densitatea lor diferita facilitează separarea.
Antrenarea uleiului volatil este precedata de difuzia lui din celulele vegetale la suprafaţa. Ca si in cazul uleiurilor vegetale, durata acestui proces depinde de natura materiei prime si este determinanta pentru durata întregului proces. Difuzia are loc mai uşor din plante verzi decât din cele uscate, din flori decât din rădăcini, seminţe sau lemn. Pentru a uşura extracţia, materiile prime sunt in prealabil tocate, zdrobite sau măcinate.
Cea mai mare parte dintre plantele aromatice se prelucrează in stare proaspăta. Uscarea duce la o evaporare parţiala a uleiului volatile ca urmare a evaporării acestuia. Plantele trebuie prelucrate intr-un timp cat mai scurt după recoltare întrucât procesele fermentative influenţează negative calitatea uleiului. Materiile prime vegetale ca: seminţe, unele fructe, rădăcini, cu conţinutul scăzut de apa se pot păstra timp îndelungat înainte de prelucrare, fără a afecta calităţile uleiului volatile. In cazul rizomilor de iris, procesele enzimatice care au loc in timpul păstrării duc la eliberarea componentelor aromate ale uleiului volatile din alte combinaţii chimice.
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
