Tehnologia informației și a comunicațiilor

Marele matematician american Claude Elwood Shannon (30.04.1916 -

24.02.2001), fondatorul teoriei moderne a informatiei, si-a formulat ideile cu

ajutorul teoriei probabilitatii. Faptul ca el si-a scris lucrarile in limba engleza

nu ne obliga sa invatam mai intai aceasta limba pentru a le intelege, caci o

expunere a continutului lor in romaneste este perfect posibila si a fost deja

facuta foarte bine; nimic, insa, nu ne dispenseaza de asimilarea prealabila a

bazei teoriei probabilitatii pentru a avea acces la teoria matematica a

informatiei. De altfel, numeroase alte discipline de studiu se bazeaza pe teoria

probabilitatii, de la fizica statistica pana la sociologie si lingvistica, asa incat

efortul nostru nu e unul foarte special, numerosi alti studenti facandu-l in

cadrul educatiei lor.

Originile teoriei probabilitatii trebuie cautate in interesul purtat de unii

nobili din Europa medievala jocurilor de noroc, o petrecere a timpului care le

mobiliza de minune surplusul de inteligenta, neconsumat in scopuri utilitariste,

ca de exemplu nascocirea unor masinarii si mecanisme, indeletnicire lasata pe

seama mintilor mai prozaice ale burghezilor. Germenii teoriei probabilitatii au

aparut pe la mijlocul secolului XVII in lucrarile lui Pierre de Fermat

(1601-1665), Blaise Pascal (1623-1662) si Christian Huygens (1629-1695).

Desi cercetarile lor erau inspirate de jocurile de noroc, importanta noilor

concepte introduse -, cel de probabilitate a unui eveniment stochastic si cel de

valoare medie sau asteptata a unei variabile aleatoare - pare-se ca le era clara,

dupa cum da de inteles Huygens in primul text despre probabilitate tiparit

(1657) Cu privire la calculele din jocurile de noroc: ,,Cititorul va binevoi sa

CAPITOLUL 1

PROBABILITATE, VARIABILE ALEATOARE

SI PROCESE STOCHASTICE

2 PROBABILITATE, VARIABILE ALEATOARE SI PROCESE STOCHASTICE

remarce ca nu ne ocupam numai cu jocurile de noroc, dar ca se si pun aici

fundamentele unei foarte interesante si profunde teorii." Mentionam ca

excentricul savant si mare amator de jocuri de noroc Girolamo Cardano

(1501-1576) scrisese Cartea jocurilor si a norocului pe la 1520, dar ea n-a

fost publicata decat in 1663. Ulterior, Jacob Bernoulli (1654-1705), Abraham

de Moivre (1667-1754), reverendul Thomas Bayes (1702-1761), marchizul

Pierre Simon Laplace (1729-1827), Johann Friedrich Carl Gauss (1777-1855)

si Simeon Denis Poisson (1781-1840) au contribuit semnificativ la dezvoltarea

teoriei probabilitatii. Scoala rusa a dat mari matematicieni ca

P. L. Cebisev (1821-1894) si studentii sai A. Markov (1856-1922) si

A. M. Liapunov (1857-1918) cu contributii importante legate de legea numerelor

mari. Germanul Richard von Mises, pe la inceputul secolului XX, a introdus

o teorie a probabilitatii bazata pe definitia probabilitatii ca frecventa

relativa. Dar teoria deductiva bazata pe definitia axiomatica a probabilitatii,

asa cum o studiem in zilele noastre, ii este atribuita in principal lui Andrei

Nicolaevici Kolmogorov, care, in anii 1930, impreuna cu Paul Levy, a fundamentat

o conexiune stransa intre teoria probabilitatii si teoria matematica a

multimilor si a functiilor de o variabila reala. Se cuvine mentionat, totusi, ca

matematicianul francez Emile Borel (1871-1956) ajunsese la aceste idei

anteri