2.1 Strategii de realizare şi organizare a
sistemelor informatice.
Evoluţia rapidă a tehnologiilor informaţionale şi extinderea domeniilor de
utilizare a informaticii au impus realizarea unor strategii de proiectare şi realizare a SI.
În prezent aceste strategii pot fi clasificate în modul următor:
1) În funcţie de rolul SI în cadrul USE se disting 3 categorii de strategii:
a) strategia ameliorativă;
b) strategia inovatoare;
c) strategia adaptivă.
Strategia ameliorativă urmăreşte automatizarea activităţilor şi operaţiilor care au
caracter repetitiv sau de rutină. Sistemele informatice, elaborate după asemenea
strategie, nu impun modificări în sistemul unităţii, au un grad redus de complexitate,
sunt lipsite de flexibilitate, nu folosesc personal numeros, iar timpul de implementare
este scurt.
Strategia inovatoare consideră că implementarea SI trebuie însoţită de schimbări
importante în organizarea şi funcţionarea sistemului USE. Aceste strategii presupun un
timp mai mare pentru realizarea noului sistem, mai multe cheltuieli, personal de înaltă
calificare, dar care asigură valorificarea facilităţilor oferite de calculator.
Strategia adaptivă se bazează pe principiul invariaţiei sau modificărilor lente
impuse de existenţa proceselor şi structurilor de bază ale unităţilor economice.
Elementele informaţionale invariante sunt surprinse în baza informaţională (BI) care
ocupă locul central în cadrul SI. Strategia adaptivă asigură flexibilităţi sporite datorită
utilizării conceptului de bază informaţională care se transpune în colecţii de date şi care
împreună cu procedurile de creare, actualizare şi exploatare constituie nucleul SI.
Prin comparaţie, strategia ameliorativă pleacă de la un set bine determinat de ieşiri
în funcţie de care se determină toate celelalte elemente ale sistemului (atribute de intrare,
BI, algoritmi şi proceduri de prelucrare etc.), în timp ce strategia adaptivă începe prin
determinarea setului de intrări strict necesare asigurării BI în aşa fel încât aceasta să
modeleze cât mai complet sistemul unităţii.
2) În funcţie de modalitatea de abordare şi realizare a SI se disting 2 categorii de
strategii:
a) strategia ascendentă – evolutivă (botton – up);
b) strategia descendentă (top – down)
Strategia ascendentă – evolutivă (de jos în sus) se bazează pe principiul definirii şi
asamblării componentelor de nivel inferior în cadrul celor de nivel superior, cu
precizarea că integrarea componentelor să fie făcută succesiv, pe măsură ce sunt
1
definitivate. Adică, în conformitate cu aceasta strategie, rezolvarea unei anumite
probleme începe cu rezolvarea problemelor minore. Soluţiile sunt agregate în vederea
soluţionării unei probleme mai complexe. Se procedează astfel până ce se ajunge la vârf,
la soluţionarea problemei generale (la nivel de USE).
Avantajul acestei strategii se explică prin aceea că SI se dezvoltă treptat în
corelaţie cu cerinţele reale ale utilizatorului. Unitatea economică poate beneficia mai
repede de rezultatele prelucrării automate a datelor, deoarece se familiarizează cu noul
sistem treptat.
Dezavantajul acestei strategii se explică prin necesitatea cunoaşterii în detaliu al
domeniului problemei de rezolvat, înainte de trecerea la rezolvarea propriu-zisă. De
asemenea, prin gradul redus de integrare al aplicaţiilor, datorită unei concepţii de
ansamblu care poate conduce la reproiectarea anumitor aplicaţii.
Strategia descendentă este opusa celei ascendente, abordând problema de la
general la particular, de sus în jos. Are principiul divizării unui sistem complex pe
niveluri succesive de detaliere până la obţinerea unor componente simple şi
independente abordate şi dezvoltate separat. Această strategie conferă SI o structură
modulară de tip arborescent, în care componentele fiecărui nivel sunt controlate şi
coordonate de componentele nivelului imediat superior.
Aceasta strategie prezintă avantajul ca oferă, în orice moment, o imagine de
ansamblu asupra problemei de rezolvat.
Strategia prezintă şi unele dezavantaje, cum ar fi: angrenarea unui personal
numeros privind analiza complexă a sistemului informaţional existent şi crearea
modelului de ansamblu al SI, prelungirea timpului de realizare a SI, eventualitatea
erorilor în definirea structurii şi a relaţiilor dintre componentele SI care pot afecta
activitatea ulterioară.
De menţionat că, strategiile ascendentă şi descendentă se pot folosi în practică
într-o formă combinată, prin definirea modulară, de ansamblul a SI. Modulele proiectate
pot fi determinate prin metoda descendentă, iar asamblarea acestora se realizează prin
strategia ascendentă.
În concluzie, alegerea uneia dintre strategii depinde de sistemul proiectat şi poate
influenţa costurile de realizare, mărindu-le sau micşorându-le.
Multitudinea strategiilor de realizare a SI impune succesiunea parcurgerii unor
etape şi faze privite ca stadii succesive de dezvoltare a SI (acest subiect va fi examinat
separat).
Facultatea Cibernetica si Informatica Economica
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
