Criza economică şi politică a statelor europene după al doilea război modial a oferit în 1947 stimulentul hotărâtor pentru proiectul unificării economice şi politice a Europei:
- “Planul Marshall”
- “Doctrina Truman”
Cel mai important proiect pentru istoria UE- Planul Schuman, combina aspectele economice, tehnice cu un proiect politic mult mai cuprinzător.
Tratatul de la Paris a fost semnat pe data de 18 aprilie 1951 de cele şase state fondatoare, instituindu-se astfel Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO).
CECO a fost finanţată printr-un sistem autentic de resurse proprii, bazat pe o prelevare percepută pe fiecare tonă de oţel produsă, plătibilă direct de societăţile producătoare de cărbune şi oţel către bugetul CECO.
În data de 27 mai 1952, statele care aderaseră la CECO au semnat un tratat pentru înfiinţarea unei Comunităţi Europene de Apărare (CEA) care avea ca obiective facilitarea reînarmării Germaniei sub control internaţional şi constituirea unei armate federale cu contingente provenind din toate statele participante.
În 25 martie 1957 la Roma şefii de guvern din Belgia, Franţa, Olanda, Luxemburg, Germania, Italia semnează cele două tratate instituind CEE şi EURATOM.
Comunitatea Economică Europeană avea ca şi finalitate crearea unei pieţe între toţi membrii săi în care bunurile , serviciile, capitalurile şi persoanele circulă liber.
Conform Tratatului de la Roma, Comunitatea Economică Europeană avea să fie finanţată din contribuţiile naţionale numai pentru o perioadă de tranziţie.
Scopul Comunităţii Europene a Energiei Atomice era dezvoltarea cercetării ştiinţifice în domeniul energiei nucleare şi creării unei pieţe comune a combustibililor nucleari, precum şi un control riguros în industria nucleară.
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.