Mediul

Cursul 1

Raportul juridic de mediu reprezintă relaţia socială care ia naştere între persoane în legătură cu prevenirea şi combaterea poluării, protecţia, conservarea şi dezvoltarea durabilă a elementelor mediului, relaţii reglementate de normele de dreptul mediului.

Raporturile juridice de drept al mediului diferă în funcţie de felul şi natura activităţii cu care iau naştere, se modifică sau se sting. De exemplu, avem:

- raporturi în legătură cu prevenirea poluării mediului;

- raporturi în legătură cu diminuarea sau eliminarea efectelor păgubitoare ale poluării mediului care intervin între cel ce poluează şi organul competent sau deţinătorul factorului de mediu supus refacerii;

- raporturi juridice de mediu de sancţionare a agentului poluant în virtutea principiului poluatorul plăteşte;

- raporturi juridice născute în procesul de îmbunătăţire şi refacere a condiţiilor de mediu;

- raporturi de drept internaţional al mediului.

RAPORTURILE JURIDICE

PRIVIND

PROTECŢIA FACTORILOR ABIOTICI AI MEDIULUI

ATMOSFERA

1. NOŢIUNE

Atmosfera terestră reprezintă învelişul gazos, alcătuit din aer, care înconjoară Pământul fără o limită superioară precisă, având o compoziţie şi proprietăţi aproximativ constante până la circa 3000m altitudine.

Atmosfera:

- acţionează ca o pătură protectoare;

- menţine o temperatură propice vieţii pe Pământ;

- ecranează razele dăunătoare ale soarelui;

- este formată din mai multe straturi distincte;

- acţionează ca un depozit pentru diferite gaze şi particule;

- include si stratul protector de ozon (cf. definiţiei date de OUG 243/2000);

Aerul înconjurător – aerul troposferic, exclusiv cel din locurile de muncă.

Aerul reprezintă un amestec de gaze şi ocupă în atmosferă cca 96% din volum, restul de 4% fiind ocupat de vapori de apă.

2. CAUZELE ŞI EFECTELE PRINCIPALE ALE POLUĂRII ATMOSFEREI

În Geneva, în anul 1979 a avut loc prima Conferinţă general europeană, ocazie cu care s-a elaborat, printre altele Convenţia şi Rezoluţia privind poluarea atmosferică transfrontalieră la mari distanţe.

Această Convenţie defineşte poluarea atmosferică drept eliberarea în aer de către oameni, mijlocit sau nemijlocit, de substanţe, sau energie cu efecte nocive, precum şi periclitarea sănătăţii, daune comorilor vii sau ecosistemelor sau altor bunuri, precum şi o limitare a finefacerilor mediului sau a altor drepturi de folosire de drept a mediului.

Poluarea atmosferică transfrontalieră pe distanţe lungi este de asemenea definită ca fiind acea poluare a cărei sursă fizică este cuprinsă total sau parţial în zona supusă jurisdicţiei naţionale a unui stat şi care are efecte dăunătoare într-o zonă supusă jurisdicţiei naţionale a altui stat, la o distanţă la care nu este în general posibil să se distingă contribuţiile surselor individuale sau a grupurilor de surse de emisie.

Se constată astfel că aerul devine poluat în momentul în care concentraţia substanţelor străine introduse în mod artificial sau natural, sistematic sau numai accidental, se situează la un nivel care poate dăuna sănătăţii sau vieţii animale sau vegetale.

Depăşirea valorilor naturale ale concentraţiei de impurităţi în aer este admisă până la atingerea unor praguri maximale, stabilite prin acte normative.

Însăşi natura poate polua aerul prin emanaţiile de gaze şi cenuşă ale vulcanilor, prin furtuni de nisip şi de praf, dar această poluare are un efect negativ mult mai mic în comparaţie cu poluarea provocată de activităţile umane.