Deficiențe de vedere

I. Introducere în specificul disciplinei

Tiflologia, ca ramura a psihopedagogiei speciale, face parte, alaturi de celelalte ramuri si discipline psihopedagogice din sistemul stiintelor pedagogice.

Obiectul de cercetare al psihopedagogiei speciale îl constitue deci persoana cu deficienta. Prin deficienta se întelege tulburarea relatiilor normale ale individului cu mediul înconjurator, mai ales cu cel social, intervenita pe baza unei leziuni organice sau neurologice.

Tiflologia (din grecescul tiflos=orb si logos=stiinta) este ramura psihopedagogiei speciale care studiaza problemele speciale de ordin pedagogic, psihologic, sociologic, medical, în legatura cu fenomenul deficientei vizuale (cecitate si ambliopie).

Evolutia diferentiata a psihopedagogiei, care a fost amintita se refera si la tiflologie, în sensul ca preocuparile initial pedagogice s-au specializat treptat, cuprinzând ulterior în mod analitic aspecte psihologice, sociologice, metodice si de alta natura. Astfel, se poate considera ca tiflopsihologia s-a desprins din din tiflologie, iar în cadrul tiflopsihologiei si tiflopedagogiei se remarca o dezvoltare dupa modelul anumitor ramuri ale psihologiei si pedagogiei normale. Tiflologia foloseste în mod creator datele oferite de alte stiinte care pot fi considerate drept stiinte ajutatoare ale tiflologiei (discipline pedagogice si psihologice, sociologia, unele discipline medicale în special oftalmologia etc).

Problemele medicale (de igiena scolara si oftalmologie) care intereseaza în mod deosebit tiflologia sunt cele referitoare la igiena vederii (protectia vizuala a ambliopilor) si cele legate de etiologia deficientei vizuale (elemente de patologie oculara). Astfel, de exemplu, psihopedagogul special trebuie sa fie familiarizat cu cauzele cecitatii si ambliopiei, sa cunoasca efectele de ordin psihologic ale acestora, precum si principalele indicatii si contraindicatii în cazul unei afectiuni. Numai în felul acesta va fi în masura sa faca fata sarcinilor ce-i revin în legatura cu menajarea si dezvoltarea functiei vizuale restante a elevilor.

Tiflopsihologia: ramura a psihopedagogiei speciale care se ocupa cu studiul particularitatilor si legitatilor specifice dezvoltarii psihice a persoanelor cu deficiente de vedere, precum si cu aspectele psihologice ale procesului de compensare si educare a acestora.

Tiflopedagogia: ramura pedagogiei speciale care urmareste problematica specifica a educarii si instruirii deficientilor de vedere, metodele si mijloacele specifice de transmitere a informatiilor, precum si adaptarea permanenta a continutului diferitelor discipline la specificul activitatii cu aceste categorii de deficienti.

Obiective dupa Ghergut (2000):

Recuperatorii si compensatorii:

- ocrotirea vederii restante;

- folosirea eficienta a posibilitatilor vizuale in scopul perceperii active si sistematice a realitatii

- utilizarea la maximum a celorlalte aferente senzoriale pentru a completa sau inlocui vederea;

- dezvoltarea unor abilitati ale proceselor psihice care intervin in procesul compensatiei;

- prevenirea, remedierea si inlaturarea unor posibile tulburari in planul dezvoltarii psihomotrice;

- educarea psihomotrica in scopul asigurarii independentei si sigurantei in miscare;

- corectarea reprezentarilor vizuale, completarea si imbogatirea acestora prin noi experiente.

Educationale:

- accesul la toate gradele si formele de invatamant;

- pregatirea stiintifica, tehnica si culturala;

- orientarea scolara si profesionala;

- desfasurarea de activitati didactice care sa consolideze si sa perfectioneze mecanismele compensatorii;

operationalizarea continuturilor educationale prin metode si mijloace accesibile.

Din punct de vedere tiflopedagogic sunt considerati orbi si admisi în scolile speciale elevii care sunt complet lipsiti de resturi de vedere, sau care dispun de resturi de vedere ce nu depasesc insa acuitatea centrala vizuala de 0,05. Cu avizul medicului oftalmolog se admit si elevi cu acuitate vizuala mai mare, daca prezinta o scadere progresiva a vederii sau o însemnata îngustare a câmpului vizual.

Din acelasi punct de vedere sunt considerati ambliopi (din grecescul ops=vedere si amblus=slabit), elevii care prezinta o diminuare a acuitatii vizuale centrale cuprinsa între 0,05 si 0,2. Se ia în considerare acuitatea vizuala obtinuta prin corectie cu ochelari la ochiul cu vederea mai buna.