OBIECTIVE
- Clasificarea materialelor, considerând criterii diferite
(compozitie, proprietãti, utilizãri);
- Descrierea, compararea, evaluarea si alegerea biomaterialelor
care îndeplinesc functii de utilizare definite;
- Proiectarea rutei de procesare potrivite, pentru o compozitie datã, în vederea
obtinerii structurii si texturii adecvate, având în vedere o anumitã functie de utilizare
în domeniul biomedical;
- Selectarea si utilizarea metodelor experimentale care permit caracterizarea
materialelor (în special în ceea ce priveste proprietãtile specifice, definitorii pentru
domeniul de utilizare), precum si interpretarea rezultatelor obtinute;
- Corelarea notiunilor fundamentale compozitie – procesare – proprietãti;
- Utilizarea vocabularului stiintific specific domeniului, în vederea comunicãrii
eficiente, în scris si oral;
- Operarea cu mijloace de informare si comunicare, în mod proactiv si responsabil, în
vederea realizãrii unui proces independent de învãtare si investigare stiintificã în
domeniu;
- Identificarea de solutii creative pentru problemele specifice biomaterialelor.
2
ISTORIC
- Domeniul Biomaterialelor moderne este relativ nou pentru ca o istorie formalã sã fi
fost deja scrisã.
- Romanii, chinezii sau aztecii foloseau aur pentru refacerea dintilor cu 2000 de ani
în urmã.
- Ochii din plastic sau dintii din lemn sunt des mentionati în istorie.
- În 1838 Elias Wildman a realizat primii dintii din portelan.
- În 1886 H. Hansmann experimenteazã utilizarea plãcilor din otel placate cu Ni
pentru fixarea fracturilor osoase.
- La începutul secolului XX s-au descoperit si sintetizat materialele plastice, multe
teste fiind realizate pentru utilizarea acestora ca biomateriale.
- În lumina cunostintelor pe care le avem astãzi, multe dintre acestea erau sortite
esecului.
- Polimetil metacrilatul PMMA a fost introdus în stomatologie în 1937.
- În timpul celui de-al doilea rãzboi mondial, aschii de PMMA din alcãtuirea
tunurilor au intrat accidental în ochii soldatilor, arãtând cã existã materiale
care provoacã o reactie slabã a tesuturilor.
- Dupã cel de-al doilea rãzboi mondial Voorhees a experimentat utilizarea pânzei
de parasutã pentru realizarea protezelor
3
ISTORIC
- Prima bioceramicã testatã pe scarã largã a fost ipsosul.
- Descrieri în acest sens dateazã încã de la începutul secolului trecut.
- O etapã importantã în folosirea ipsosului în chirurgia ortopedicã a fost
realizatã în 1952, când s-a raportat umplerea cu succes a unei cavitãti
tibiale cauzatã de un abces.
- În 1920 a fost injectatã o suspensie 5% de fosfat tricalcic în osul radial al
soarecilor.
- Analizele radiografice au relevat cã defectul injectat cu fosfat tricalcic a
avut o crestere osoasã mai rapidã si o legare mai bunã decât proba
martor.
- Anul 1963 este foarte important din punct de vedere al istoriei bioceramicii.
- În acel an, s-a raportat dezvoltarea unui nou subsistem de ceramicã
pentru reconstituirea osoasã prin impregnarea unei ceramici poroase cu o
rãsinã epoxi.
- Acest material imitã caracteristicile fizice ale osului.
4
ISTORIC
- În continuare cercetãrile s-au diversificat si pe lângã
dezvoltarea bioceramicii aproape inerte la începutul anilor
’70, o nouã directie a apãrut în domeniul biomaterialelor.
- Hench (1972) si colaboratorii au proiectat un sistem
compozitional în care au fost preparate sticle cu proprietãti
speciale: SiO2–CaO-P2O5-Na2O.
- Aceste sticle, implantate în femurul soarecilor, nu mai
puteau fi extrase dupã numai 6 sãptãmâni “in vivo”.
- Anii ‘80 au marcat începutul unei noi etape: ceramica
fosfaticã a fost utilizatã pentru implanturi, în chirurgia
reconstructivã maxilo-facialã.
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
